Femeia de vitrină și de pe ecrane, aceea care are are doar aparențe muierești, dar face sex bărbătește, în goana calului, are apirații masculine și pofte masculine, e o farsă...
Nici un discurs nu conține adevărul, adevărul nu e în cuvinte, ele sunt doar conductori, ca metalele, ale unor sugestii și plâlpâiri de sens sau de cunoaștere.
De fapt, virtualul, nu doar că nu întreține pe termen lung tentații, otrăvește tot, ne ajută să ne scârbim rapid de fiecare, să recunoaștem omul după câteva silabe vizuale sau...
Nu există sexism în basme, doar dragoste. Basmele sunt minunate parabole despre condiția umană, despre inițiere, despre căutările, răticirile și împlinire acestei ființe umane căreia faptul de a avea o...
Singurul lucru imaterial și neperisabil e dorința, iar ea se leagă, funciar, de conștiința frumuseții altuia. Tot secretul fericirii să menții o continuitate în dorință.
Scindarea dintre sex și gen pe care o concep actualele culturi occidentale a dez-erotizat mult climatul în care relaționează bărbații și femeile, l-a ”dezvărjit”, l-a neutralizat.
Fundamentalismul e expresia unor angoase și e el însuși înspăimântător. Să pui cu obstinație principii mai presus de ființa concretă și vie - proprie sau a altora - e un...
Un minunat poet chinez din Sichuan (n. 1956) a cărui filosofie amintește de celebrul ”gândesc deci nu exist” al lui Gellu Naum, care era, dealtfel, apropiat de taoism.
Nu pun problema justeții conținutului criticii sau plângerii (bineînțeles că există ignoranță și convingeri nefondate) ci a legitimității încercării de a schimba mentalitatea cuiva dacă nu trăiești într-o comunitate tribală.
Între rigiditatea unei societăți autocratice - cum sunt și acum unele dictaturi și teocrații - și frivolitatea dezmărginită a societăților decadente ar trebui găsită calea de mijloc. În dictaturi lucrurile...
Nimeni nu poate avea o viață demnă fără strop de intimitate și de iubire. Demnitatea e o chestiune care ține de un întreg mod de existență, nu doar de o...
Criza societății actuale și faptul că am ajuns în acest cerc vicios, în care dictatura-egoului face legea, se datorează tocmai faptului că prea des și prea repetat le-a fost respinsă...
Pragmatismul, când ajunge la acest grad de malignitate, tinde să obiectifice chestiuni care sunt, în realitate, procese dinamice sau relații între conștiințe. Celălalt nu e un ”țel” sau un obiectiv,...
O concepție mincinoasă despre viață – feminismul actual e în continuă negare a nevoilor și aspirațiilor sexuale femeiești - nu poate face nici o reformă socială și nu poate fonda...
Deciziile afective nu se iau cu mintea și nu au miză rațională sau morală, există, sigur, o moralitate intrinsecă a fericirii, dar nu poate nimeni altul să discearnă ce îi...
În abecedarul gândirii filosofice există patru întrebări fundamentale legate de condiția individuală: cine sunt? ce pot să știu? ce pot să sper? ce pot să fac. Acești șarlatani le dau...
Cu siguranță, abundența și surpaexpunerea la plăcere nu fac altceva decât să îi distrugă nervul. Odată ieșit de sub spectrul justei măsuri, orice poate deveni un abuz.
Omul, dacă se învață cu singurătatea, dacă se adaptează la ea, nu mai revine niciodată la condițiile inițiale. Adaptarea menține un status qvo și o anumită stabilitate, produce modus vivendi...
Cerința de masculinizare s-a deplasat dinspre domeniile conștiinței spre corp. Noile mentalități presează femeile să-și colonizeze și trupurile cu un psihism sexual masculin.
Deja lumea s-a răsturnat. Inversarea valorilor s-a produs incontestabil. Acum revoluția ar consta într-o reinstaurare a celor de acum câteva secole, iluministe, să zicem. Mi se pare cel puțin...
În spatele nevoii de a fi ”special” e o stare abisală de nesiguranță de sine, de vid sufletesc, de neîmplinire. Nevoie de afiliere la grup e substituită de acestă afiliere...
Niciunii nu suntem tocmai contemporani cu vremurile actuale. Fiecare a rămas în urmă cu un deceniu, două, trei într-o anumită privintă și anume exact aceea care îl arde mai tare....
De ce ne certăm? Păi pentru că toți ne simțim judecați greșit, încolțiți, ba chiar expuși cronic unui tip de bullying intelectual și moral, presiunii de a fi altcineva.
Adaptarea presupune – nu atât o mai mare șansă la fericire, cât la non-suferință, în sensul definit de Schopenhauer- așadar o formă de detașare față de așteptări.
Doar din aceste două motive credem într-o ordine sacră a lumii: pentru că vrem să ne salvăm iubirile (un suflet care nu iubește nu există) și pentru că vrem să...
Există și ne-libertate interioară. Se spune despre unii artști că sunt ”posedați”, că au în ei un foc care nu poate fi stins. Eu îl numesc foame. Și oamenii pasionali...
E foarte comodă această poziție: îi trântești unui geniu sau unei ființe înzestrate cu resurse excepționale un diagnostic psihiatric și te achiți de datorie.
Lipsa de contingență a lucrurilor le estompează și uneori chiar le dizolvă identitatea. E o diferență netă între ceeea ce este în sine și ceea ce există, după cum e...
La cel care nu poate simți plăcere, totul e minciună. Lipsa implicării aruncă totul în virtual, în simulacru. Echilibrat poate fi un Hercule, o balerină mergând pe sârmă, un chinuit...
Omul cel vechi descoperea lumea, trăia în fața misterului ei uimiri și străfulgerări de înțelegere. Omul cel nou nu mai vrea să descopere, el e un inginer prin excelență, vrea...
Secolul abundenței este totodată cel al marilor nevroze în Occident. Oamenii trăiau mari pasiuni în vreme de foamete și stări de lâncezează și cinism maladiv în vremuri de consum în...
Trăim cu impresia unei linearități, a unei coerențe, a unei unități a ființei. Pe de altă parte doar arareori simțim că și cei din beci și cei care ies în...
Sinceritatea e condiția absolut necesară a integrității, e premiza responsabilității. Nu putem fi responsabili de aparențe sau de eșafodajul unor minciuni și compromisuri și treceri sub tăcere a unor chestiuni...
Teoriile moderne consideră frumosul ca fiind expresivitate. Formularea ”frumusețe interioară” e imbecilă. Sursa frumuseții e întotdeauna interioară. Ea e expresia vizuală a unui fel de a fi lăuntric. Un...
Un nefericit sănătos se raportează la chinul său ca la o durere de măsea, ca la o gripă. Așteaptă să treacă. Speră să aibă condiții de mediu propice. Dimpotrivă, depresivul...
Nihilismul nu mai contestă acum existența esenței divine, ci pe cea a unei esențe naturale. I-a plasat omului libertatea auto-creației. Existențialismul postula cumva primatul acestei naturi umane asupra drepturilor rațiunii...
Ce e interesant de remarcat este că valorile dominate ale momentului sunt prezente în discursul misogin: sub nici o formă nu auzi nimic care să țintească altceva decât profitul, satisfacția...
Împăcarea, e drept, vine atunci când reușim, mergând pe sârmă poate, să mizăm pe ceea ce ne pare, nu atât incoruptibil sau inalterabil, nefalsificabil, cât suficient de vast, de cuprinzător,...
În mintea fanaticului, granița dintre fapte și imaginație se șterge. El e în mod funciar credul. El nu verifică sursele. Nu e o victimă închipuită, ci o victimă a închipuirii.
Într-o lume în care cei pe care i-am iubit n-ar fi existat, mi-ar fi fost absolut indiferentă moartea. Nu vreau să fiu eternă. Tocmai de aceea doar îndrăgostita din mine...
Cele mai multe ideologii și credințe îi asmut pe adepți împotriva înclinațiilor firești și evident că ajung la nevroză. Trăitul în minciună de sine și într-o continuă stare de asediu...
Toți avem nevoie de credință și de transcendență, problema e că unii, mai raționali fiind, nu ne putem îmbăta cu apă de ploaie, ne trebuie tărie. Avem nevoie de o...
Stima de sine e legată de demnitatea umană pe care performanțele profesionale nu o pot asigura și din păcate nici validările și confirmările de ordin moral. Stimă de sine au...
Un trecut bun sau o împlinire anume sau o întânire luminoasă sau o formă de fericire incontestabilă, chiar dacă irecuperabile, au forța să înlocuiască speranța cu sens și plăcerea cu...
Căutăm să ne delectăm unii pe alții, să ne facem agreabili, să facem existența suportabilă. Poate că acestea sunt și coordonatele de fond ale societăților actuale. Depersonalizarea e dictată de...
Trăiesc într-o uniformă care îmi impune restricții și inhibiții emoținale și o neutralitate de gen care mă strivește. Vreau să îmi schimb genul. Nu mai vreau să fiu PERSOANĂ, vreau...
Empatia, în stadiile mai complexe, nu reclamă nici experiențe asemănătoare (un bărbat poate empatiza foarte bine cu o femeie care are o traumă post-natală), nici o gândire similară, nici sensibilități...
O femeie e liberă să decidă cum reacționează la ceea ce i se întâmplă, nu este obligată să-și expună public suferința, rănile sau să se înroleze la vreo mișcare de...
Nu există educație corectă politic, neutră. Educația înseamnă sistem de valori, axiologie, înseamnă să operezi cu substanțe periculoase pentru conștiință cum sunt ”binele și răul”.
E mare nevoie de existența uner categorii intermediare care să definească situații, relații, sentimente, acte între ideal și derizoriu și între contrarii, căci realitatea se desfășoară pe intervalul dintre ele.
M-am prins abia după câteva incidente. E cazul să învățăm, ca femei, să respingem apropierea forțată și nejustificată de altele. Mai toate cutumele sociale ne pretind un tip de relaționare...
Ținta înțelegerii mele, a reflecțiilor nu este acest “eu”, ci partea cealaltă, vocea irațiunii, oaia neagră din turma de mioare a minții. Eu sunt numai peretele de care această voce...
Ce reprimi, de fapt? ce alegi să temperezi și ce alegi să cultivi? În moralitatea, estetica și armonia caracterului, naturale aici e filtrul... În cele false, chestiunea e doar simulată....
Dragostea e un bun de natură estetică, se manifestă pe undă estetică. Ea descifrează sufletul în reverberații senzoriale, de aceea nu are nevoie de cunoaștere contingentă, ea se adresează frumuseții...
E imoral să nu îți recunoști neiubirea, să chinui pe altul cu ea, să îl ții prizonier într-o relație în care i-ai promis dorință și ardoare și îi oferi blazare...
Munca filosofilor este ingrată. Cum li se pare că au prins un fir, aștern în jurul lui lumea conceptuală cu toate intesecțiile și ulițele și maghernițele și labirinturile plauzibile pentru...
Haosul s-a instalat în literatură treptat. Personajele au sufletele amnezice, derutate, suferă fără să știe de ce, nu aspiră la nimic, nu cred în nimic, nu știu ce vor... se...
Trăitul în planul rațiunii șubrezește orice credință, ea nu e imposibilă, dar e dificilă, ca mersul pe sârmă. A crede înseamnă a trăi în tensiune. Sârma e întinsă peste prăpastia...
E o aberație, pe care o sugerează din plin justițiarii sociali, aceea că ar exista mostre de gândire albă și gândire neagră sau galbenă, culturi și religii albe și de...
Don Juan e un personaj tragic. Încearcă să se desprindă de limitele și normele mundane, înflăcărările sale au ceva din zborul lui Icar, e un damnat romantic.
Poți să mă judeci și să mă disprețuiești în sinea ta, dar nu ai dreptul să încerci să mă convingi să-ți preiau modelul de viață sau să-mi modific fibra interioară...
În planul trăirii, aceea care nu e parcelată și dirijată de precepte raționale, iubirea nu poate fi ucisă. Din acest sentiment s-a născut. Cei care cred că e muritoare nu...
Dacă o individă nefeminină nu e bărbat, nici un ins nemasculin nu e femeie. Eventual, în limbile în care există genuri gramaticale putem folosi expresii precum: doamna bărbată și domnul...
Multe dintre ele sunt singure: nemăritate, divorțate, fără o relație stabilă. Disperate că nu se leagă nimic, merg la risc. Acceptă să intre pe piața liberă a sexului. Se numește...
”Gândirea utopică ratează realitatea”, spune Adela Toplean. Ceea ce îmi pare cel mai relevant la cei cu gândire utopică este reducționismul, schematizarea. Dacă idealul îi cere realității mai mult decât...
Psihologia feministei radicale întrunește simptomatic accente paranoice, mania persecuției, o obsesie patologică pentru imagine și un narcisism desfrânat.
Caracterul resentimentar se manifestă cel mai adesea ca lipsă de curtoazie, delicatețe și empatie, ca predispoziție spre elichetări, pe scurt ca țopârlănie.
Nu există o legătură directă între morbiditatea întâmplărilor și situațiile în care suntem prinși respectiv cea a climatului mental în care trăim și invers, între splendoarea din minte și realitatea...
Am rămas doar cu o dimensiune exterioară comună care e doar un mediu. Acolo ne trăim, neștiuți, alt-dorințele și alt-tristețile și alt-resemnările și alt-revoltele și alt-eșecurile.
Copiii obțin fără nici un efort de la viață lucrurile pentru care au muncit părinții. Tind să cred că există un fel de program care ne impune să reproducem eșeurile...
Cel mai de temut adversar al fiecăruia este judecătorul interior. Iar balanța interioară, ca și simțul ordinei de care dispunem, ca și spectrul așteptărilor sunt simpliste, nerealiste, ele reproduc principiul...
Paradoxul educației contemporane este că li se spune copiilor să discearnă valori și să cultive idealuri, după care, cu cât forma de învățământ e mai înaltă, și mă refer la...
CINE ESTE LILY JAMES? Lily James este o actriță de film, televiziune și de scenă, cunoscută pentru rolurile ei din ,,Downton Abbey” , ,,Cinderella” și ,,Baby Driver”. Născută în 1989,...
„Hei! Dă cu mopul şi acolo pe centru, unde scrie Circus, cam şters, dar am avut mulţi zeloşi ai curăţeniei care au tot frecat prelata asta. Tinere, ai grijă, nu...
Ronald Reagan este omul care, în cuvintele premierului britanic Margaret Thatcher, a câștigat Războiul Rece fără să tragă un singur foc. Iată câteva lucruri interesante despre Ronald Reagan, pe care, probabil,...
te țeși, lingușitoareo ca între doi neuroni un fir de păianjen mâinii tale nu-i lunec inele și țin depărtarea departe un fel de aer nelocuit de păsări te țeși, lingușitoareo...
nu s-ar mai coace luna nici degete pe buza ta dată mângâierilor coarde-mpletite Malikian să îți cânte în coama timpului călare dar tu pe jos să fii dârlogii taie-ți inima...
Mai citește cineva astăzi? E întrebarea pe care o aud mereu, când spun că predau literatură. Adresată adesea cu satisfacția malițioasă a celui care crede că știe deja răspunsul: că...
citesc pe nerăsuflate din palma vremii mi-o întinde, uneori, pe ascuns și-nfige o țepușă în harta cărnii, uite, aici ești tu mă uit în jur și-ncep să calculez distanțe sufletul...