Complexele sabotează constant intențiile bunului samaritean. Ele sunt asemeni unor gardieni înarmați cărora le alunecă degetul pe trăgaci când totul pare calm și liniștit.
Absolut orice calitate genuină e atacată, batjocorită sau ostracizată de cei care n-o pot întruchipa după cum râvnesc. Mediocritatea taxează tot ceea ce o depășește. Uneori cei complexați dezvoltă forme de narcisism sau devin închipuiți. Vanitoși. Posesorul de calități reale (bunătate, frumusețe, inteligență, farmec, înțelepciune, discernământ, generozitate) e modest. Orgoliul camuflează o nesiguranță. Încrezuții simulează, atât față de sine cât și față de ceilalți, înzestrările de care se simt nesiguri sau de care știu că duc lipsă.
Cu atât mai mult cu cât va resimți insuficiența, complexatul va încerca să pozeze în posesorul calității lipsă. Mulți dintre marii artiști se leapădă ca de Satana de propriul talent. Sau îl resimt ca pe o presiune stânjenitoare. Nu văd în el prilej de laudă de sine, precum cei nesiguri pe chestiune. Nici un ins generos nu va face circ din filantropie. Simulanții au un gust aparte pentru paradă.
Întotdeauna celor înzestrați cu adevărat le sunt atacate punctele forte, nu cele slabe. E lesne de înțeles de ce. Într-o relație în doi (care poate fi profesională, școlară, personală, familială) cel complexat sau stânjenit de superioritatea celuilalt și atacă exact ceea ce îl surclasează. Uneori imboldul e necontrolat, are propensiunea unui ”act ratat” freudian. Omul își denunță invidia în acest fel.
Indiferent dacă obiectul pizmei este strălucirea gândirii sau a chipului, frumusețea corpului, senzualitatea, averea, statutul social sau moral al cuiva, ba chiar și faptul că își permite să trăiască cu un sex-simbol (de fapt mai ales asta!) ceea ce îi era în primul rând contestat este punctul forte.
Drăcușorul care sabotează conștiința bunului samaritean face de fiecare dată spectacol, rânjește strident, fie că în înjură în biserică, fie că scuipă în ciorba regelui, fie că îi trage preșul de sub picior miresei… El nu se dedulcește la a persifla slăbiciuni, ca un bun bufon de curte, nu se repede să caricaturizeze defecte, nu se înfige pedant nici în năravuri sau vicii ca un pastor scorțos…. El atacă numai calitățile.  Spune despre copilul premiant al celui invidiat că pare obosit și hăituit și că nu e bine să fie tocilar. Spune despre o dulcinee că e strâmbă și că nu-i vin bine urechile pe lângă cap, spune despre Făt Frumosul unei Cosânzene că e un insipid. Spune despre o savantă că e o proastă cu steif, dacă aspirația principală e să fie în locul ei sau la nivelul ei.
Omul fără complexe îi pune pe ceilalți în valoare, dar nu programatic, deliberat, cu străduință, ci spontan, că așa îi vine. Îi va vedea, poate, chiar mai buni, mai sensibili, mai subtili, mai talentați și mai atrăgători decât sunt. E mereu entuziast, gata să remarce virtuțile și nu viciile.
Complexul este un auto-sabotor. E un infractor care se auto-denunță. Se stinge cumva, vremelnic și precar, în autoindulgențe narcisice și în diverse simulări ale valorii.
În general complexele de inferioritate generază forme, uneori stridente, de narcisism. Nu atât nevoia constantă de validare de care se face atâta caz e principala dovadă a unei astfel de tulburări, cât faptul că narcisicul e pus pe denigrarea cronică a celorlalți, că se auto-valorizează inferiorizându-i pe alții, că se vrea validat prin comparație, prin recuperarea decalajului pe care îl resimte dureros, în sens contrar…
Vorbim, în fond, de un sentiment de neajuns cronic, de o insuficiență majoră. Criticismul cronic e o armă narcisică. Omul mulțumit de sine sau care conviețuiește în armonie cu propriile trăsături, calități, defecte și puteri nu atacă decât defensiv. El nu simte nevoia să dea calificative negative, poate conviețui preabine cu ”defectele” altuia dacă nu îl afectează personal. Nu are manii ”perfecționiste” sau obsesia de a ierarhiza și de a se raporta mereu la ceilalți. De a se pune în valoare prin sistem comparativ.
Complexatul nu e mulțumit să fie tratat ca un egal de câtre cel pe care îl invidiază, el vrea să răstoarne rapotul de forțe pe care îl resimte chinuitor.
Citiți și