”Cineva în orașul ăsta te iubește”, ultima creație a scriitoarei Corina Ozon, e o carte pe care trebuie s-o aveți în bagaje, oriunde ați merge vara asta. Pentru că iubirile autoarei sunt precum vântul proaspăt într-o zi fierbinte sau ca soarele când plouă neîncetat, zgâriind nervi întinși la maxim. Un pansament sau un duș rece, atunci când timpul stă în favoarea ta…
Iată un fragment:
Au ieșit amândoi din cameră și au mers în bucătărie, unde David a deschis geamul, invitând‑o să stea cât mai aproape de aerul rece. Gloria s‑a apropiat și a respirat cu nesaț de câteva ori, parcă dorind să‑și facă rezerve în plămâni. A simțit ceva moale pe spate, David îi aranja un pulover pe umeri, iar ea a zâmbit ușor în timp ce s‑a aplecat să‑și aprindă țigara de la bricheta întinsă de el. Stăteau amândoi și priveau în noapte, pe geamul larg deschis.
O altă cronică
— Cineva în orașul ăsta te iubește, a spus Gloria.
David s‑a uitat la ea întrebător, îi zărea profilul conturat pe fundalul geamului, în care se vedea pe el privind-o.
— Este o inscripție pe zidul blocului, în gang, unde mă lași de obicei când mă aduci cu mașina, i‑a explicat ea, fără să se întoarcă spre el.
— Aa, da, o știu.
Acum își amintea de seara în care Gloria îi arătase graffitiul de pe zidul blocului și brusc i‑a revenit în memorie imaginea umbrei care o acoperea, atunci când și‑a dat seama că fuseseră urmăriți.
— Mi s‑a părut că n‑am mai văzut‑o, știi cumva dacă mai e acolo? l‑a întrebat, privindu‑l.
Întrebarea ei l‑a luat prin surprindere, de parcă i‑ar fi ghicit gândurile. A încercat să‑și țină firea parând cu o glumă:
— Dacă vrei, cobor să mă uit.
Gloria a râs ușor, iar el a privit‑o intens.
— Ce‑ai văzut, Gloria? a întrebat‑o suflând fumul țigării care se împletea cu aburii respirației.
Râsul i‑a înghețat într‑un rictus și au urmat câteva secunde de tăcere, se auzea respirația ei când sufla fumul.
— Nu mare lucru, a spus cu voce joasă. Am auzit mai mulți copii care cântau sau recitau ceva.
— Ce anume?
— Nu știu exact, dar poate îmi amintesc. Apoi a fost ceva cumplit, un sunet scos de ceva neomenesc, și totul s‑a întrerupt.
David a rămas pe gânduri și încerca să proceseze ceea ce auzise.
— Deci tot copiii…
— Da. Însă a urmat altceva.
— Ce anume?
— Părea că m‑am rătăcit într‑o sală cu multe coloane, păreau infinite, voiam să ating pereții în hol și nu‑i mai găseam. A fost o senzație teribilă, a spus ea scuturându‑se ca trecută de un frison.
— O sală cu coloane?
— Păreau așa, ca o grafică pe calculator. Ceva neterminat.
— Ceva neterminat… a preluat David ideea ca un ecou.
Gloria l‑a privit cu atenție.
— Știi ceva despre asta?
— Nu încă, a ridicat David din umeri.
Dar ea era convinsă că era o indiferență disimulată, ceva îl preocupa. A stins țigara în scrumieră, puțin nervoasă, nu se gândea că David ar putea să o mintă, ci doar că putea să‑i ascundă ceva ca să o menajeze.
— E atât de grav? l‑a mai întrebat.
David s‑a uitat la ea cu o privire vinovată, părând stânjenit.
— Îți jur că nu știu nimic, doar că sunt foarte intrigat și îngrijorat de ce ne mai așteaptă.
Gloria îl credea și s‑a simțit cumva ușurată că nu a fost nevoită să audă un răspuns care să o lase în incertitudine, deși în activitatea lor nu se putea vorbi de lucruri plăcute.
— Apropo de inscripția ta favorită, mă întreb cui îi aparține, a spus David stingând țigara.
L‑a privit surprinsă, David părea plin de mistere în seara aceasta.
— Ai putea afla? a întrebat ea fără să aștepte un răspuns.
— Cu puțin noroc, da, i‑a răspuns zâmbind.
— Promiți să mă iei cu tine?
— Întotdeauna, când nu e prea riscant.
Distanța dintre ei era foarte mică, stăteau unul în fața celuilalt, încadrați de rama ferestrei, două siluete proiectate pe fundalul orașului în noapte. David s‑a întors și a închis geamul, iar Gloria s‑a zgribulit. Resimțea acut frigul și oboseala.
— E cazul să mergem la somn, a zis ea pe un ton poruncitor.
— Sunt frânt, a spus David căscând. Noapte bună!
— Noapte bună!
Fragment din romanul Cineva în orașul ăsta te iubește, de Corina Ozon, Editura Trei, 2023