Trăim într-o lume din ce în ce mai agresivă.

”Sunt tot mai numeroși tinerii care trăiesc fără niciun gând de viitor, aidoma animalelor. Bătrânii de azi au avut, cu ani în urmă, închipuiri pe termen lung în legătură cu viața ce-i aștepta. Sunt generațiile care aveau răspunsuri la întrebarea: „Ce vrei să fii când o să fii mare?”. Acum, răspunsul dominant este: „Vreau să fiu mare! Să fiu în centrul atenției! Și repede. Și n-are importanță cum”. Comițând un viol, un jaf, făcând o șmecherie cu care să copiezi la examen sau să te umpli de bani, un selfie cu o mare vedetă, scoțând picioarele pe geamul mașinii, cumpărate de tata, la peste 100 km/h, producând accidente mortale, fugind de poliție până când ești oprit cu focuri de armă sau poate nici atunci.” (Cristian Tudor Popescu, în republica.ro)

Citesc de dimineață acest articol despre violență (citiți până la capăt!) și îmi dau seama că e o temă la care mă gândesc de ceva vreme, pentru că e evident – agresivitatea e în creștere în fiecare zi în România. A devenit un modus vivendi, o modă, un fel de a fi. Începând de la faptul că oamenii nu se mai salută chiar dacă locuiesc în vecinătate, aruncându-și priviri piezișe și pline de dispreț, în trafic nu există să nu auzi la fiecare mișcare claxoane și să vezi indivizi agitând degetul din mijloc sau împroșcând cu invective (mai ales dacă ești femeie!), în magazine unde te dărâmă cu căruciorul sau primești răspunsuri scuipate în silă de vânzători plictisiți, pe stradă, la serviciu… pe Facebook, din oameni aparent normali, intelectuali, ajungi la concluzia că orice ai face/scrie, cineva sare de undeva, gata să te înșface. Energia care se transformă în agresivitate e mai mare ca niciodată, pentru că tensiunea socială stă pe un butoi cu dinamită. Și atunci haideți să vedem puțin, de la Adam și Eva, cum stă treaba cu agresivitatea, mizantropia, misoginismul, violența…

Agresivitatea  este un subiect complex și sensibil (pentru că oamenii formează o lume relativă în sine, în care fiecare individ e o relativitate în sine), care poate fi abordat din mai multe perspective. N-avem pretenția să facem un demers exhaustiv, ci doar să ne apropiem tangențial de câteva informații, ca să pătrundem mai bine esența acestui fenomen, diferitele aspecte ale agresivității umane, de la influențele culturale și sociale la factorii biologici și psihologici implicați până la soluții pentru a încetini procesul, neputând fi vorba, pe timp scurt, de a-l stopa.

Există dezbateri în rândul experților în domeniul psihologiei cu privire la natura agresivității umane și răspunsuri variate la întrebarea dacă aceasta este un instinct sau nu, având în vedere locul omului pe scara evoluției. Opiniile diferă în funcție de perspectiva teoretică și conceptualizarea agresivității.

Unii psihologi susțin că agresivitatea este un instinct de supraviețuire moștenit genetic, ancestral, similar altor instincte de bază precum foamea sau dorința sexuală. Acești susținători argumentează că agresivitatea poate avea un rol adaptativ în anumite situații, ajutând indivizii să-și protejeze teritoriul, resursele sau să-și asigure supraviețuirea în fața amenințărilor.

Pe de altă parte, alți psihologi consideră că agresivitatea nu este un instinct în sensul strict al termenului, ci mai degrabă o manifestare a comportamentului uman influențată de o combinație de factori biologici, psihologici și sociali. Acești susținători argumentează că agresivitatea poate fi învățată, modelată sau influențată de experiențele și mediul social în care o persoană se dezvoltă, desigur, gradul de educație fiind factorul cel mai important în analiză.

pinterest.com

Instinctul agresivității umane

… este generat de o combinație complexă de factori biologici, psihologici și sociali. Acest instinct poate fi influențat de următoarele aspecte:

  • Există anumite influențe biologice care pot contribui la apariția instinctului agresivității umane. Unele cercetări sugerează că nivelul hormonal, cum ar fi nivelul ridicat de testosteron, poate juca un rol în creșterea agresivității. De asemenea, factori genetici și ereditari pot avea o influență asupra tendinței către comportamentul agresiv.
  • Din punct de vedere social, agresivitatea poate fi considerată un răspuns adaptativ al organismului pentru a face față situațiilor de pericol sau amenințări. În anumite situații, instinctul agresivității poate fi activat pentru a proteja și asigura propria supraviețuire sau a supraviețuirii grupului.
  • Aspectele psihologice, cum ar fi frustrarea, furia, invidie sau dorința de dominare, pot contribui la generarea agresivității umane. Anumite experiențe de viață sau traume pot declanșa răspunsuri agresive în individ.
  • Mediul social și cultural în care trăiește o persoană poate juca un rol semnificativ în generarea și expresia agresivității. Normele sociale, modelele de comportament observate, influența grupului și presiunea socială pot contribui la manifestarea agresivității în anumite contexte.

Factori care pot contribui la exacerbarea agresivității umane

  1. Stres și frustrare: Stresul cronic și frustrarea neadresată pot crește nivelul de agresivitate. Atunci când persoanele se simt copleșite sau simt că nu își pot controla sau îmbunătăți situația, pot deveni mai predispuse la manifestări agresive.
  2. Provocări sociale: Interacțiunile sociale conflictuale, provocările din relațiile interpersonale sau din mediul de lucru pot crește agresivitatea. Confruntările verbale sau fizice, insultele, umilințele sau discriminarea pot provoca reacții agresive din partea individului. Orice formă de agresivitate (ironizare, jignire, amenințare, hărțuire, înseamnă o încălcare a demnității umane, recunoscută prin legi internaționale), iar rapoartele oficiale pot fi o sursă de inspirație pentru oricare dintre cetățenii care se simt victime ale unui abuz. (recomandare:  Raportul Avocatului Poporului). Dacă vorbim despre abuzul la locul de muncă, una din modalitățile lui de proliferare se bazează pe lipsa de informație a oamenilor, care nu-și cunosc drepturile, și, prin urmare, nu știu să apeleze la factorii îndrituiți să ia măsuri specifice, având ajutorul legii. Mobbingul este în atenția specialiștilor, trebuie doar accesate sursele autorizate.
  3. Consumul de substanțe psihoactive: Utilizarea substanțelor psihoactive, cum ar fi alcoolul sau drogurile, poate afecta funcționarea creierului și poate duce la scăderea inhibițiilor, favorizând comportamentele agresive.
  4. Modelarea comportamentului: Observarea și imitarea comportamentelor agresive în mediul înconjurător pot contribui la exacerbarea agresivității. Dacă persoanele au modele de agresiune în familie, grupuri de referință sau mass-media, acest lucru poate influența modul în care își manifestă propria agresivitate.
  5. Excluderea socială și izolarea: Sentimentul de excludere socială, izolare sau lipsa conexiunilor sociale poate conduce la sentimente de frustrare și furie, ceea ce poate crește agresivitatea ca o modalitate de a-și exprima emoțiile negative.

Este important de menționat că acești factori nu determină în mod automat manifestarea agresivității. Reacțiile agresive sunt influențate și modulate de factori individuali, cum ar fi temperamentul, personalitatea, abilitățile de reglementare emoțională și nivelul de conștientizare și autocontrol al individului. Înțelegerea și gestionarea adecvată a emoțiilor, dezvoltarea abilităților de comunicare și rezolvare a conflictelor pot juca un rol important în prevenirea și reducerea exacerbărilor agresivității.

Bărbați vs. femei

Agresivitatea este o trăsătură umană prezentă într-un spectru larg, iar bărbații par să prezinte niveluri mai ridicate de agresivitate fizică și verbală în comparație cu femeile. Există mai multe teorii care explică această diferență:

  1. Influente culturale și sociale: Societatea adesea promovează stereotipuri masculine care susțin ideea că bărbații trebuie să fie dominanți, puternici și capabili de protecție și confruntare. Aceste așteptări culturale pot încuraja comportamente agresive ca modalitate de afirmare a masculinității.
  2. Factori biologici: Există cercetări care sugerează că hormonii, cum ar fi testosteronul, pot juca un rol în creșterea agresivității la bărbați. Totuși, este important să subliniem că biologia nu determină în mod direct comportamentul, ci poate influența predispoziția către anumite reacții.
  3. Factori psihologici: Anumite trăsături psihologice, cum ar fi stima de sine exagerată, impulsivitatea și dificultățile în gestionarea furiei, pot contribui la manifestarea agresivității la bărbați. De asemenea, experiențele traumă și stresul cronic pot juca un rol important în dezvoltarea comportamentelor agresive.

Este important să subliniem că nu toți bărbații manifestă agresivitate și că nu toate formele de agresivitate sunt dăunătoare sau negative. Există, de asemenea, forme constructive de manifestare a agresivității, cum ar fi competiția sportivă sau apărarea propriei persoane și a celor dragi, atâta timp cât ea este controlată și se manifestă cu limite, în spiritul decenței și al bunului-simț.

Pe de altă parte, agresivitatea în exces poate avea consecințe negative asupra individului și a celor din jur,  de aceea este important să promovăm educația și conștientizarea în ceea ce privește gestionarea furiei și rezolvarea conflictelor în mod non-violent. Școala oferă discipline opționale de educație socială și chiar de bune maniere, însă numărul consilierilor școlari continuă să se mențină sub normele legale și cu mult sub necesarul fiecărei unități de învățământ.

În concluzie, agresivitatea la bărbați este un subiect complex, influențat de multiple factori, inclusiv influențe culturale, factori biologici și trăsături psihologice. Este important să abordăm această problemă cu empatie și să promovăm modalități constructive de gestionare a conflictelor și de exprimare a emoțiilor, în beneficiul indivizilor și al societății în ansamblu, începând de timpuriu, din familie și din școală.

Cercetări

Există o serie de studii psihologice care explorează și analizează nivelul și tendințele de agresivitate în societatea contemporană. Iată câteva exemple relevante:

  1. Studiile privind violența în mass-media: Unele cercetări sugerează că expunerea la conținut violent în mass-media poate avea un impact asupra creșterii agresivității la copii și adolescenți. Aceste studii analizează efectele vizionării violenței în filme, televiziune și jocuri video asupra comportamentului agresiv al indivizilor.
  2. Agresivitatea online: O serie de studii explorează fenomenul agresivității online și efectele sale asupra indivizilor. Comportamentele agresive, precum hărțuirea online, trolling-ul și discursul ură, au fost asociate cu creșterea nivelului de agresivitate și incivilizare în mediul virtual.
  3. Studiile privind comportamentul agresiv în școli: Cercetările analizează factorii care contribuie la comportamentul agresiv în rândul elevilor și impactul acestuia asupra relațiilor sociale și performanței academice. Astfel de studii investighează cauzele și consecințele agresiunii în școli și propun strategii de prevenire și intervenție.
  4. Agresivitatea în relații interpersonale: Unele studii se concentrează asupra creșterii agresivității în cadrul relațiilor interpersonale, cum ar fi violența domestică și abuzul emoțional. Aceste cercetări examinează factorii individuali și contextuali care contribuie la comportamentele agresive și explorează intervențiile pentru reducerea acestora.
  5. Agresivitatea în rândul tinerilor și delincvența juvenilă: Cercetările se concentrează pe analizarea factorilor care contribuie la comportamentele agresive și antisociale în rândul tinerilor. Studiile investighează influențele sociale, familiale și individuale asupra dezvoltării comportamentelor agresive și identifică strategii de intervenție pentru prevenirea și reducerea delincvenței juvenile.

Este important de menționat că rezultatele acestor studii pot varia și că interpretarea lor trebuie făcută cu prudență. Agresivitatea este un fenomen complex, iar multe variabile pot influența nivelul și tendințele sale în timp și spațiu.

Există mulți psihologi celebri care au studiat și au emis teorii despre agresivitate. Iată câțiva dintre ei:

  1. Albert Bandura: Cunoscut pentru teoria sa a învățării sociale, Bandura a investigat influențele comportamentului observat și modelat în dezvoltarea agresivității umane. El a subliniat importanța factorilor de mediu și a observației modelelor comportamentale în formarea agresiunii.”Aggression: A Social Learning Analysis” (1973)
  2. Sigmund Freud: Freud a dezvoltat teoria personalității și a analizat aspectele inconștiente ale comportamentului uman. El a explorat și natura agresivității, susținând că există o componentă agresivă intrinsecă în ființa umană numită „instinctul de moarte” sau „pulsul de distrugere”. „Totem and Taboo” (1913), „Civilization and Its Discontents” (1930) și „Beyond the Pleasure Principle” (1920).
  3. Carl Jung: Psihologul elvețian Carl Jung a elaborat teoria arhetipurilor și a analizat structura și funcționarea minții umane. El a abordat și tema agresivității în contextul luptei dintre impulsurile distructive și cele constructive ale personalității.”Archetypes and the Collective Unconscious” (1934)
  4. Konrad Lorenz: Lorenz, etolog și laureat al Premiului Nobel, a studiat comportamentul animal, inclusiv agresivitatea. El a observat și a identificat modele de comportament agresiv în rândul animalelor și a extins aceste observații asupra omului. „On Aggression” (1963)
  5. Philip Zimbardo: Cunoscut pentru experimentul său Stanford Prison, Zimbardo a investigat influențele situaționale asupra comportamentului uman, inclusiv agresivitatea. El a studiat modul în care factorii de mediu și rolurile sociale pot influența manifestarea agresivității în contextul situațiilor specifice.„The Lucifer Effect: Understanding How Good People Turn Evil” (2007)

Să aflăm mai multe despre Philip Zimbardo, cel mai recent cercetător amintit în lista de mai sus. Născut pe 23 martie 1933 în New York City, Zimbardo a avut o carieră academică prolifică și a contribuit major în domeniul psihologiei sociale și al comportamentului uman.

Studiul său cel mai faimos, Experimentul Stanford Prison, a fost realizat în 1971 la Universitatea Stanford și a avut ca scop investigarea comportamentului uman într-un context simulat de închisoare. În cadrul experimentului, un grup de studenți voluntari au fost repartizați în rolurile de gardieni și deținuți într-o închisoare simulată. Experimentul trebuia să dureze două săptămâni, dar a fost întrerupt după doar șase zile, deoarece comportamentul agresiv și abuziv al gardienilor a depășit așteptările și a avut un impact negativ asupra stării emoționale și psihice a deținuților.

Experimentul Stanford Prison a ridicat numeroase probleme etice și a generat o serie de dezbateri în domeniul psihologiei și al eticii cercetării. Acesta a evidențiat modul în care rolurile sociale și contextele pot influența comportamentul uman și a subliniat importanța factorilor situaționali în modelarea acțiunilor individuale. Filmul cu același nume a fost un succes!

Un mic intermezzo: Filmul „Experimentul Stanford” se referă la un experiment social-psihologic renumit desfășurat în anii 1971, cunoscut și sub numele de „Prison Experiment”, a avut ca scop să investigheze modul în care participanții se comportă în rolurile de gardieni și prizonieri într-un mediu simulat de închisoare.

În experiment, un grup de voluntari a fost selectat și împărțit în două categorii: gardieni și prizonieri. Cei care au fost aleși pentru rolul de gardieni au primit uniforme și puteri de autoritate, în timp ce prizonierii au fost îmbrăcați în uniforme specifice și au fost supuși regulilor stricte ale închisorii. Experimentul a avut loc într-un spațiu simulat de închisoare, situat în subsolul clădirii de psihologie a Universității Stanford.

Însăși desfășurarea experimentului a scăpat de sub control într-un timp relativ scurt. Gardienii au început să abuzeze de puterea lor și să-și umilească și să-și maltrateze colegii deveniți prizonieri, în timp ce aceștia din urmă au suferit stres și traume psihologice semnificative. Experimentul, care inițial urma să dureze două săptămâni, a fost întrerupt după doar șase zile, din cauza efectelor devastatoare asupra participanților.

Filmul „Experimentul Stanford” din 2015, regizat de Kyle Patrick Alvarez, se bazează pe acest experiment și explorează impactul psihologic și etic al acestuia. Filmul îi are în rolurile principale pe Billy Crudup (în rolul lui Philip Zimbardo), Ezra Miller și Tye Sheridan (în rolurile studenților voluntari), și prezintă procesul de desfășurare a experimentului, dar și consecințele sale dramatice.

Este important de menționat că experimentul în sine a fost criticat pentru etica sa și pentru tratamentul abuziv la care au fost supuși participanții. De-a lungul anilor, experimentul a fost utilizat ca studiu de caz pentru a evidenția problemele de etică și putere în cercetarea psihologică.

Pe lângă Experimentul Stanford Prison, Zimbardo a abordat și alte subiecte importante în psihologia socială, cum ar fi conformitatea, influența socială, dispoziția și agresiunea. „The Lucifer Effect: Understanding How Good People Turn Evil” (2007), care explorează transformările comportamentale negative în contexte situaționale și „The Time Paradox: The New Psychology of Time That Will Change Your Life” (2008), care investighează relația noastră cu timpul și influența acesteia asupra vieții noastre.

Philip Zimbardo a primit numeroase premii și distincții pentru munca sa în domeniul psihologiei sociale. El a fost președinte al Asociației Americane de Psihologie în 2002 și a fost profesor emerit la Universitatea Stanford. Prin lucrările sale și activitatea sa didactică, Zimbardo a contribuit semnificativ la înțelegerea comportamentului uman și a influențelor sociale care îl modelează.

Tratarea agresivității

implică o abordare multidimensională, care poate include intervenții atât la nivel individual, cât și la nivelul mediului și relațiilor sociale. Iată câteva strategii și intervenții utilizate în tratarea agresivității:

  1. Terapie individuală: Consilierea individuală sau terapia cognitiv-comportamentală poate ajuta persoanele să exploreze și să înțeleagă cauzele profunde ale agresivității lor, să identifice și să dezvolte abilități de reglementare emoțională și de gestionare a furiei. Terapeutul poate lucra cu persoana pentru a identifica și schimba gândurile și credințele distorsionate care pot alimenta comportamentul agresiv.
  2. Terapie comportamentală: Această abordare se concentrează pe învățarea de comportamente alternative non-agresive și pe dezvoltarea abilităților de comunicare și rezolvare a conflictelor. Terapeutul poate utiliza tehnici precum antrenamentul în rezolvarea problemelor, tehnicile de relaxare și controlul impulsurilor pentru a ajuta persoana să-și gestioneze mai eficient furia și agresivitatea.
  3. Terapie de grup: Participarea la terapie de grup poate oferi oportunitatea de a învăța de la alții și de a dezvolta abilități de comunicare și relaționare adecvate. Grupurile terapeutice pot oferi un mediu sigur în care persoanele pot explora și înțelege mai bine cauzele și consecințele agresivității și pot primi sprijinul și feedback-ul de la ceilalți participanți.
  4. Managementul furiei și tehnici de reglementare emoțională: Persoanele cu probleme de agresivitate pot beneficia de tehnicile de gestionare a furiei și de tehnici de reglementare emoțională, cum ar fi tehnici de respirație, relaxare musculară, vizualizare sau distrageri cognitive. Aceste tehnici pot ajuta la reducerea nivelului de furie și la promovarea unui răspuns mai calm și non-agresiv în fața situațiilor provocatoare.
  5. Abordări de mediere și rezolvare a conflictelor: În situațiile în care agresivitatea se manifestă în contextul relațiilor interpersonale sau al conflictelor, medierea și abordările de rezolvare a conflictelor pot fi utile. Acestea pot implica învățarea de abilități de comunicare, negociere și empatie pentru a ajuta persoanele să rezolve conflictele în mod constructiv și non-agresiv.

Este important de menționat că tratamentul agresivității trebuie personalizat în funcție de nevoile individuale și poate necesita o abordare pe termen lung. Consultarea cu un profesionist în domeniul sănătății mintale, precum un psiholog sau un terapeut, poate fi de ajutor pentru a identifica strategiile și intervențiile în domeniu.

Somități în materie

Iată câțiva medici de renume care s-au specializat în tratarea agresivității și a tulburărilor de comportament:

  1. Dr. Alan E. Fruzzetti: Este un expert în terapia dialectică comportamentală (DBT) și terapia de reglementare emoțională. A scris și a publicat extensiv pe aceste teme și este recunoscut pentru munca sa în tratarea tulburărilor de reglementare a emoțiilor, inclusiv a agresivității.
  2. Dr. Raymond W. Novaco: Este un pionier în domeniul managementului furiei și al intervențiilor în cazuri de comportament agresiv. A dezvoltat diverse tehnici și abordări pentru gestionarea furiei și a agresivității.
  3. Dr. Angela Scarpa: Este specialistă în evaluarea și tratamentul tulburărilor de reglementare a emoțiilor, inclusiv agresivitatea. A contribuit la cercetarea și dezvoltarea intervențiilor pentru tulburările de reglementare a emoțiilor la copii și adolescenți.
  4. Dr. Emil Coccaro: Este expert în tulburările de control al impulsurilor și agresivitatea impulsivă. A publicat numeroase studii și cărți despre agresivitatea patologică și a fost implicat în dezvoltarea intervențiilor terapeutice pentru aceste tulburări.
  5. Dr. Arnold H. Modell: Este un psihiatru și autor al cărții „The Private Self”. Lucrarea sa explorează aspecte psihodinamice și structurale ale agresivității umane.
  6. Dr. Murray A. Straus: A fost un cercetător de marcă în domeniul violenței familiale și al abuzului asupra copiilor. A contribuit la cercetarea și înțelegerea factorilor care stau la baza agresiunii în relațiile interpersonale.
  7. Dr. Jeffrey M. Schwartz: Este un specialist în tulburările de anxietate și tulburările obsesiv-compulsive, care pot fi asociate cu agresivitatea. A dezvoltat metode terapeutice, inclusiv terapia cognitivă și comportamentală, pentru tratarea acestor tulburări.

În loc de concluzie: ce să facem pentru ca vocea noastră să nu rămână singulară, precum un telefon la care nu (mai ) răspunde nimeni? Să luăm educația de la zero, în primul rând!

Educația de la zero