Este imposibil să te simți indiferent față de regizorul Thomas Ostermeier.

Fie că este vorba de o scriitură modernă, precum Zerbombt (Blasted) sau de remixarea unor clasici, precum Nora (A Dolls House), activitatea sa regizorală este unică. La aproape două decenii după succesul de pe scena berlineză, Hedda Gabler poposește și în Bucureștiul anului 2024.

În cultura vizuală a spectacolului contemporan, reconfigurarea spațiului articulează un alt tip de raportare la universul teatral. Dincolo de a fi un răspuns în fața unei lumi în continuă schimbare, Thomas Ostermeier pendulează între spațiul textual și spațiul spectacular, pedalând pe adaptarea și reînnoirea discursului. Astfel, cu câteva modificări, „Hedda Gabler” (textul lui Henrik Ibsen din 1891) devine o piesă de teatru actuală (auzim termeni precum  ‘empatic’,  ‘kitsch sentimental’), care ar fi putut fi scrisă cu ușurință pentru generația celor obișnuiți cu device-uri (laptopuri și telefoane mobile), iar directorul de scenă nu se limitează la modificări ale textului (Traducerea: Ozana Oancea) și are o mare încredere în impactul vizual (Video: Sébastien Dupouey, Lighting design: Erich Schneider, Carsten Sander) și paracomentariul sonor (Muzica: Malte Beckenbach). Modernitatea viziunii lui Ostermeier promite, de asemenea, transparență în problema modului în care femeile inteligente operează într-un mediu ostil. Talentul lui Ostermeier insuflă desfăşurării scenice un farmec aparte, alcătuit din rafinament plastic şi rigoare a expunerii.

Raluca Aprodu, Richard Bovnoczki, Ana Ciontea © Florin Ghioca/TNB

Lumea Heddei

În lumea Heddei create de Thomas Ostermeier, există acea stare de grație înfrățită cu uimirea în care teatrul își alcătuiește magic o viață proprie, independentă de viața noastră cea de toate zilele, dar născută – totuși – din ea, o viață creată din esențe și din infinite nuanțe inefabile. În această montare, teatrul se reîntâlnește cu imaginea apoteotică. Thomas Ostermeier și-a compus spectacolul, montat în Sala Mare a Teatrului Național din București, într-un registru necruțător, în care lecturile repetate, decantate și sedimentate, din Ibsen, l-au condus pe regizor la o analiză mai incisivă, mai tăioasă a lumii burgheze pe care o personifică Hedda Gabler. Dacă Ibsen era preocupat de criza liberalismului, de conflictele familiilor burgheze, de emanciparea femeii, de dilemele psihologice ale individului și de puterea economicului asupra relațiilor umane din societatea capitalistă a vremii sale, Ostermeier încearcă să fie un ‘filosof social’ propunând un teatru al „frământărilor și vulnerabilităților”.

Raluca Aprodu, Crina Semciuc, Richard Bovnoczki, Marius Manole © Florin Ghioca / TNB

Bunăoară, în montarea de pe scena Naționalului bucureștean, regăsim o versiune a celebrei piese ibseniene, în straie postmoderne – eșecul unei căsnicii nepotrivite, dar și eșecul personal. Pe de o parte, îl identificăm pe Jørgen Tesman, un plictisitor profesor, sensibil și obsedat de studiile sale științifice, de cealaltă parte, eroina titulară, o ființă avidă de senzații noi, cu dorința de a-i controla pe toți din cercul său. Inițial, ca și Nora, altă eroină ultra-celebră a lui Ibsen, Hedda, va fi fost un protest împotriva inechității sociale. Și, totuși, în plină eră a postmodernității, această eroină exercită o seducție extraordinară, iar Thomas Ostermeier mută atenția de la conceptele acelor vremuri, transformând eroina lui Ibsen dintr-o femeie cu potențial intelectual, prinsă de convențiile meschine, burgheze, ale societății sale masculine din secolul al XIX-lea, într-o creatură prădătoare a secolului al XXI-lea, care manipulează bărbații doar din ciudă și plictis.

Richard Bovnoczki, Ana Ciontea, Raluca Aprodu © Florin Ghioca / TNB

Cadrul general devine unul imersiv, spectatorul fiind invitat în locuința familiei Tesman. Pereții de sticlă (suprafețele alunecoase) au devenit de mult o marcă a unui veac nou, iar oglinda care atârnă deasupra scenei permite spectatorilor o privire voyeuristă asupra a ceea ce se derulează în alte încăperi, ba chiar și unghiuri din sala cu spectatori.

Raluca Aprodu și Crina Semciuc © Florin Ghioca / TNB

Acest aspect euro-șic-scandinav se extinde și asupra costumelor (Ruxandra Bușneag): Hedda (Raluca Aprodu) e dureros de sexy, indiferent dacă poartă trening sau e într-o rochie  ‘cu semnătură’, contrastând cu soțul ei, Jørgen Tesman. Richard Bovnoczki oferă una dintre cele mai bune imagini despre bărbatul care dă impresia că nu își dă seama că anii ’70 s-au încheiat, iar starea aceasta se transferă și asupra caracterului său. Directorul de scenă pare extrem de scrupulos cu unghiurile decorului și cu poziția oglinzii. Stratul vizual trimite către semnificații precum: izolarea, claustrarea, orizontul familial limitat, însingurarea în grup zbuciumat. Și, ca într-o meditație à la Gaston Bachelard, apa (plouă des) devine element-cheie și îi pregătește spectatorului un context vizual pentru iminentul dezastru din final, așa cum prevesteau și crinii rămași fără apă din vazele ciuruite de năbădăioasa Hedda.

Raluca Aprodu © Florin Ghioca / TNB

Acțiunea e compartimentată în scene însoțite și împărțite de muzică (excelentă selecție din The Beach Boys, The White Stripes, David Bowie), iar directorul de scenă glisează între granițele comediei și dramei. Din start, Hedda o persiflează pe devotata mătușă a lui Jørgen, domnișoara Juliane Tesman (Ana Ciontea, duioasă și calină ca o fondantă roz). Povestea devine mai întunecată odată cu apariția doamnei Elvsted (Crina Semciuc, fragilă ca un oftat, care înțelege și se complace în situație), cu vești despre faustianul Eilert Løvborg (Alexandru Potocean). Acesta este tipul de bărbat adorat de fiecare femeie pe care o întâlnește, dar are și ceva geniu. Bietul Tesman se vede pus în umbră de o astfel de persoană. Practic, acest Løvborg, a cărui viață a fost distrusă de un scandal, face ravagii nevinovate asupra celor din jur. Oricât ar încerca, Hedda nu se poate ascunde de nimeni, nici măcar de ea însăși, pe scena rotativă, cu pereții ‘deschiși’/glisanți și cu mobilier minimalist.

Raluca Aprodu, Marius Manole © Florin Ghioca / TNB

În ciuda faptului că folosește un tempo relativ lent, această producție reține privirea și atenția publicului datorită eforturilor actorilor din distribuție, dar și unei lecturi actualizante a textului, care menține încordarea până la sfârșit, chiar dacă majoritatea privitorilor cunosc sau intuiesc deznodământul. Thomas Ostermeier concentrează viziunea sa asupra abisurilor lăuntrice ale personajelor. Raluca Aprodu nu ar putea fi mai subtilă în ceea ce privește mașinațiunile Heddei de a impulsiona cariera academică a soțului ei, ridicol de neadecvat lumii în care trăiește, în fața rivalului său mai talentat. Subțire ca o cadră, această actriță fascinantă aduce o intensitate aproape sălbatică planurilor crude ale personajului asupra membrilor cercului său. Privirea ei neclintită în timp ce Løvborg ridică pistolul către tâmple este cu adevărat tulburătoare. Totuși, având în vedere opțiunile deschise ale unei femei contemporane, răceala și rapacitatea apar ca o doză de malignitate fără motiv.

Raluca Aprodu, Alexandru Potocean © Florin Ghioca / TNB

Plasați într-un context contemporan, bărbații din viața acestei eroine poartă haine smart-casual și lucrează la computere în loc de clasicele manuscrise voluminoase. Totuși, acești stăpâni ai universului lor burghez suferă în alte moduri. Privați de privilegiile sociale din secolul al XIX-lea care i-ar fi orbit în fața mașinațiunilor subtile ale Heddei, par ușor inadecvați. Cu siguranță, Hedda nu ar fi putut alimenta niciodată o pasiune pentru Løvborg întrupat de Alexandru Potocean, aici (potrivit indicațiilor regizorale) o figură ‘fără sânge’. Mai atrăgător este avocatul lasciv Brack, interpretat de neobositul Marius Manole, un actor mai scund decât Raluca Aprodu, dând o întorsătură dinamicii dintre interesele extraconjugale ale Heddei. Apele tulburi sunt agitate îngrozitor de dionisiacul Brack al lui Marius Manole, un burlac genial care încearcă să-și facă drum măcar în lenjeria eroinei, dacă nu și în inima ei.

Marius Manole © Florin Ghioca / TNB

Lovitura fatală a Heddei se aude în afara scenei, dar Brack, Tesman și Thea continuă să discute, presupunând că este încă un alt joc distructiv al răsfățatei fiice de general. Tragedia acestei eroine negre constă în nevoia ei de a controla și în eșecul de a manipula atât de mult  pe cât și-ar dori. Sfârșitul neobișnuit demonstrează golul vieții ei. Cu siguranță, acțiunile distructive ale Heddei par întreprinse în absența a ceva mai bun de făcut. Deşi trăim într-o lume a lui hyper, croită anume ca să te facă să îţi doreşti (lucruri, plăceri, faimă), regizorul german deschide acolada pentru întrebarea «Ce-mi doresc cu adevărat?» şi lansează atenţionarea de a nu te trezi când este prea târziu – să găseşti ieşirea din haosul irezistibil al dorinţei.

Raluca Aprodu © Florin Ghioca / TNB

„ Hedda Gabler” (ediția 2024) poate lesne fi (și) un comentariu despre deriva fără scop a unei generații crescute într-o Germanie / Europă unificată, relativ liberă și prosperă, comentariu intenționat în cazul acestei melodrame stilizate. Printre limitele lăsate la vedere, spectatorul privește liniile fragile ale sentimentelor devenite produse de consum. În lumea în care se mișcă eroina, nu există nicio urmă de echilibru între facil și grav, între intim și generalizat (oglinda-metaforă), între sinceritate și minciună. Totul se universalizează prin vasul comunicant numit minciună. Prin încorporarea unei estetici izbitoare, care rimează cu actualitatea, Ostermeier ‘dă un nou strat de vopsea Danke’ peste opera unui clasic, oferind aproape două ceasuri de necesară reflecție într-o lume raționalizată și materialistă.

Afișul spectacolului © TNB

Hedda Gabler de Henrik Ibsen

Traducere: Ozana Oancea

Regie: Thomas Ostermeier

Regizor asociat: Christoph Schletz

Decor: Jan Pappelbaum

Costume: Ruxandra Bușneag

Muzica: Malte Beckenbach

Video: Sébastien Dupouey

Lighting design: Erich Schneider,Carsten Sander

Asistent regie: Corina Mihaela Predescu

Producător delegat: Mădălina Ciupitu

Asistent producție: Nikita Dembinski

Regia tehnică: Silviu Negulete, Vlad Isăilă

Data premierei: 13.04.2024

Durata: 1 h 55 min / Pauză: Nu

Distribuția:

Jørgen Tesman, profesor de istoria culturii: Richard Bovnoczki

Doamna Hedda Tesman, soția lui: Raluca Aprodu

Domnișoara Juliane Tesman, mătușa lui:  Ana Ciontea

DoamnaElvstedt: Crina Semciuc

Judecătorul Brack: Marius Manole

Eilert Løvborg: Alexandru Potocean

Durata: 2h

Pauză: Nu

Tu, primăvara mea… – Mădălina Dumitrache