”Cultura violului” e un termen vehiculat des în ultima vreme, într-un mod foarte speculativ și foarte vag, pentru că nu sunt menționate aproape niciodată acele atribute ”culturale” care se fac vinovate de nenorocire.
Tot ce pot asocia chestiunii e faptul că dorința sexuală femeiască nu apare aproape deloc configurată în literatură, artă, religii, teorii, filosofări. Orice ființă umană (de orice sex, vârstă) dacă e atinsă sexual fără să dorească e violată. Aș zice mai degrabă că trăim în culturi (inclusiv cele infuzate de idei feministe) care ignoră dorința femeilor. Feminismul actual nu suflă o iotă despre dragostea și pasiunea femeilor pentru bărbați, ci doar despre chestiuni desprinse de natura lor. Cartea de muncă, salarizarea, indepedența, puterea economică, reprezentativitatea nu au nici o legătură cu nevoile și aspirațiile femeiești, ci sunt pur umane, asexuate.
Sigur că e o nenorocire lipsa libertății și, incontestabil, a avea o viață sexuală fără dorință e un viol continuu… Dar dacă există o cultură a violului, feminismul zilelor noastre o întreține și subscrie la ea din plin refuzând să vorbească despre singurul lucru care ar putea-o contracara și anume o suită de modele și reprezentări care să nu mai stigmatizeze dorința și dragostea de bărbat a femeilor. Activismul e în arenă cu mesaje de luptă, autonomie și distanțare a femeilor față de bărbați, recte de amenințare și constrângere și reeducare a acestora. Sunt tot felul de proiecte coercitive care lasă impresia unui program de sterilizare în masă a tuturor, de ”castrare” generală.
Care e problema de fapt? Bărbații au o frică – câtuși de puțin alimentată ”cultural” – de dorința și dragostea femeilor, căci acestea îi ”obligă”, se simt presați, constânși, intimidați de ele. Cultura îi dezinhibă sugerându-le că femeile pot fi subjugate, dominate, cumințite, că erotismul lor poate fi ținut sub control prin diverse strategii. E o problemă de reglaj emoțional. Erotismul feminin, descătușat, sperie, inhibă, tulbură, prea puțini bărbați sunt capabili să îi facă față. Cultura tradițională îi încurajează cu mituri ale unei masculinități fortificate, cu elemente de cult falic, cu ritualuri, cutume, concepții, snoave, epopei menite să le insufle curaj și să le stimuleze virilitatea. Sunt însă probleme de dozaj chiar și în cazurile fericite. Cei mai mulți preferă să cucerească și să ”încălzească” o femeie rece (chestiune care e la limita violului, desigur) decât să accepte ofranda uneia care îi dorește. Nu e orgoliu în joc, ci ceva mai dramatic: pe de-o parte frica de prizonierat, de ”a fi acaparați”, și, pe de altă parte, aceea de se simți culpabili. ”Vinovăția” de a dezamăgi, de a nu fi la înălțimea așteptărilor sau de a nu putea satisface femeia care dorește e mai chinuitoare, se pare, decât aceea de a lua cu forța. Sigur că violatorii sunt de regulă bărbații slabi, timizi, lași, inhibați, care fac cel mai greu față faptului de a fi doriți.
Dacă e să spunem lucrurilor pe nume și să ținem cont de natura sexuală specific feminină, recte masculină și nu eludăm, în maniera în care o fac feminiștii și feministele actuale, tocmai dorința și pasiunea femeii (penibil, da!) am realiza că motivul pentru care bărbații violează este voința de putere și control, o fac din spaimă. În loc să le caute pe acelea care chiar îi doresc, se reped la cele care îi refuză. Oroarea de a-și pierde vlaga, libertatea, patosul, de a fi ”devorați” de sirene, ”castrați”, pe scurt frica de erotismul femeiesc activ e sursa violului.
Bărbatul ar vrea (iar pornografia îi susține fantezia) ca sexul femeii să fie, de fapt, un ”gol”, pentru ca el să nu simtă răspunderea de a provoca plăcere sau durere decât într-un mod lipsit de consecințe. De cele mai multe ori mersul ”la bordel” sau chemearea spre o parteneră căreia îi e indiferent sunt legate tocmai de această dorință de a copula fără să se simtă îndatorat sufletește. Bărbatul știe instinctiv că i-ar putea sfâșia sufletului celei pe care o abandonează dorindu-l și se teme realmente de blestem.
Violul, să o spunem, nu are legătură cu violența decât în măsura în care orice forțare e o violență. Femeile îndrăgostite pot să își dorească sex violent. Violul are legătură în primul rând cu ne-dorința femeii, cu faptul că refuză, cu oroarea ei, cu greața, cu scârba. Mentalitatea de violator este aceea de silui, de a pătrunde prin efracție în intimitatea cuiva, de a forța, e una de hoț. Insistența de a avea o femeie care îl ignoră sau respinge de exemplu. Plăcerea de a o avea fără ca ea să simtă ceva…
Propriuzis nu există o cultură a violului, există un vid cultural referitor la erotismul femeiesc, vid care insinuează că sexualitatea feminină în sine ar fi o vacuitate, că ar fi ceva ”de necartografiat”.
Ceea ce se numește, în argou, ”fantezie de viol” a femeilor e cu totul altceva. Ele visează să fie răpite și brutalizate de cel pe care îl doresc, altfel n-ar mai fi fantezie. Ele își doresc, de fapt, să le fie forțate acele baricade care le mențin erotismul într-o stare latentă, să le fie, în acest fel, eliberat… Fantasma lor vorbește despre evadarea dintr-o cultură care le impune reprimarea și le ține sexul în armuri de castitate, care le pretinde să își anuleze vitalitatea și instinctul dăruirii.
”Forțarea” din vis e, de fapt, dorință a sexualității lor de a erupe, ele vor să fie împinse de bărbat să piardă controlul.
Mai just ar fi să spunem că trăim într-o cultură în care plăcerea femeii e ignorată, în care se consideră că sexualitatea femeiască este ceva amorf, când și aceasta, ca și a bărbatului, are un caracter pulsional și e organic legata de erotizarea unor chestiuni sensibile, a unor senzații și tipuri de atingere care diferă de la caz la caz. Cei cu mentalitate de violatori nu pun întrebări, pleacă de la premiza că știu tot ce trebuie sau pur și simplu refuză să țină cont de plăcerea femeii. Sunt chestiuni care trebuiesc împărtășite. Nici bărbații nu își verbalizează întotdeauna doleanțele și se așteaptă ca femeia să ghicească. Nu, nu e așa de ușor de ghicit!
Nu există propriuzis nici un fel de inițiere erotică în societățile contemporane; așa zisa revoluție sexuală nu a produs decât haos, libertinaj ieftin, o filosofie a dezmățului, tone de pornografie și dezorientare. Nici vorbă de emancipare. O deschidere în concepții nu e suficientă, e necesară și o inițiere care ar fi ceva mai apropiată de noțiunea de artă. Erotismul femeiesc și diferențele dintre profilurile sexuale masculine și cele feminine sunt chestiuni despre care nu se vorbește decât cu batista la nas sau în termeni grobieni sau cu nejustificate pudori și rețineri sau într-un stil prea pompos, abstract și academic ca să aibă sens, cu aceeași rușine ”medievală”. Exact aceasta a permis proliferarea grotescului în domeniu.
Profilurile femeiești schițate de pornografie au, cum bine remarca și Pascal Bruckner, ceva hotărât masculin: și cele ”dominatoare” și cele ”supuse” au un tip de erotism bărbătesc travestit în aparențe feminine. Indiferent de temperamentul erotic, de chestiunile erogene specifice, există o psihologie sexuală femeiască de altă factură decât cea bărbătească.
Feminismul activist denunță nenorociri. N-are nici o idee de remediere a problemei, nici o strategie. Ipotezele sunt false și de aceea nici nu pot conduce spre o rezolvare reală. O concepție mincinoasă despre viață – feminismul actual e în continuă negare a nevoilor și aspirațiilor sexuale femeiești – nu poate face nici o reformă socială și nu poate fonda ”o lume mai bună”.
Activismul propune ca ideal o femeie ”independentă” față de bărbat, deci față de propria dorință sexuală. Păi dacă nici cea mai puternică forță pe care natura a pus-o în noi nu ne mai ”impune” nimic, atunci deja am depășit regnul uman. Cum m-aș putea simți eliberată de o doctrină care îmi cere să îmi reprim natura?
Minciuna de fond constă în această separare și autonomie. Evident că o fustă scurtă și un machiaj nu justifică nici grobianismul nici exhibiționismul masculin nici asaltul. Evident că femeile ar trebui să poată merge liniștite pe stradă îmbrăcate cum vor. Dar pretenția că se aranjează pentru ele e mincinoasă la modul trivial și tupeist. E un viol la adresa bunului simț. Motivul pentru care își pun acea fustă este că vor să atragă bărbați. E un semnal explicit. Nu există considerente ”pur estetice” fără miză sexuală. Tot ce are încărcătură estetică are și una erotică. În percepțiile umane cele două chestiuni sunt inseparabile.
Bărbații, știm cu toții, reacționează la stimuli vizuali, femeile mai puțin.
Sexul femeii e ”ascuns”, e ca o mina cu ”aur negru”, iar expresia psihică și fizică a sexualității femeiești are o natură confesivă. Erotismul femeilor nu e eruptiv precum cel masculin, ci o tensiune constantă. Ele au nevoie de implicare. Noul ”wonder woman” promovat de feministe e o trădare a acestei naturi. Femeia e satisfăcută sexual atunci când se simte vulnerabilă, când se abandonează, când își dezvăluie secrete intime, când se lasă pe mâna bărbatului. Excitația femeii e mult mai dependentă de imaginar decât a bărbatului. Tocmai pentru că nu e eruptivă și la fel de vizuală, ea are nevoie de un timp de gestație a dorinței. Trebuie să primească mai întâi bărbatul în universul său lăuntric, să-i decanteze felul de a fi / ființa în fantasme, ”sa secretizeze” cumva imaginea și atingerea lui, să și le apropie și aproprie prin interiorizare, înainte de a se deschide prezenței lor reale. Dorința femeiască e orientată spre subiect, în vreme ce aceea bărbătească e mai obiectuală.
Sexualitatea masculină se asociază forței și vigorii, însuși sentimentul bărbăției e legat de acțiune. Cea feminină, în schimb, are ca element central sentimentul de profunzime, de adâncime, femeia dăruiește un elixir prețios, un metal alchimic din adâncuri. Femeia nu poate disocia dorința de sentiment, după cum el nu o poate disocia de act. Femeia are nevoie să o interiorizeze. Sexualitatea ei e activă atunci când are o viață interioară vie.
Preț de mii de ani caracterul și trăirile femeilor s-au format în medii domestice, iar cele ale bărbaților în competiții sociale, sigur că acest fapt nu a rămas fără consecințe, că a produs înclinații instinctuale puternice și comportamente asociate.
Nu sunt așa ușor de demolat milenii de evoluție cu câteva schițe utopice și sloganuri.
