James Marsh tratează subiectul într-o manieră similară cu mersul pe sârmă. Regizorul se joacă cu anumite convenţii ale genului; se stabileşte un pact între spectator şi realizator. Spectatorul are rolul omniscient, iar regizorul îi oferă cheile pentru a participa la un dezastru dinainte stabilit. Aşadar, asistăm la un joc de poker în care vedem ce cărţi au participanţii în mână. Totul pare a fi real, cantonat în imediat, dar firul narativ se joacă cu aşteptările spectatorului pe care îl poartă către direcţii neaşteptate. Filmul se dovedeşte a fi un thriller rece precum corzile unei lire scandinave.