„L-aș ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău…”
Uneori, rămânem fără cuvinte în fața tumultului sufletesc pe care îl generează energia iubirii, forța erotică ne face incapabili să cuprindem în formule ideale inefabilul.
Și atunci citim:
„Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aș îmbrățișa foarte strâns și l-aș ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieșind pe ușă, ți-aș da o îmbrățișare, un sărut și te-aș chema înapoi să-ți dau mai multe. Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aș înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată și încă o dată până la infinit. Dacă aș ști că acestea ar fi ultimele minute în care te-aș vedea, aș spune “te iubesc” și nu mi-aș asuma, în mod prostesc, gândul că deja știi.”
„Te iubesc pentru că mă iubești: acesta este un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, și nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc; aici începe iubirea. Iti multumesc din suflet ca te iubesc: acesta e cântecul iubirii. Omul îndrăgostit nu zice: te iubesc pentru că esti oacheșă; nici: te iubesc pentru că ești bună. Omul îndrăgostit zice: te iubesc cu toate că ești oacheșă, cu toate că ești bună, și te-aș iubi chiar dacă ai fi blondă sau dacă ai fi rea…”
„Iubesc deja frumusețea ta, însă încep să mă îndrăgostesc de ceea ce există în tine primordial și etern – inima și sufletul tău. Frumusețea poți să o cunoști și să ajungi să te îndrăgostești de ea doar într-un ceas și la fel de repede să îți și treacă. Dar sufletul trebuie să înveți să-l cunoști. Crede-mă, pe Pământ, nimic nu-ți este dat fără trudă – nici chiar dragostea, care este cel mai frumos și natural dintre sentimente.”
Lev Tolstoi
„Sunt aproape nebun după tine. Nu pot să-mi adun două idei fără ca tu să fii prezentă în ele. Nu pot să mă gândesc la nimic altceva decât la tine. În ciuda mea chiar, imaginația mă poartă mereu spre tine – te mângâi, te sărut, te alint – mii de gânduri pline de dragoste pun stăpânire pe mine. Cât despre inima mea, am un sentiment plăcut, savuros, al prezenței tale acolo. Dar, Doamne, ce-o să se aleagă de mine dacă mă privezi de toate acestea, de rațiunea mea de a trăi?”
”Ah! Dacă ai trăi lângă mine, atunci când boala îți amorțește sufletul, ai dormi cel puțin pe sânul meu! Amorul meu mereu treaz l-ar primi pe al tău ca pe un lucru dat în păstrare pe care să ți-l înapoieze când te trezești. Nu te-aș chinui, ca să-ți amintesc că trebuie să mă iubești. Te-aș lăsa să uiți acest lucru, pentru că odihna ta ar fi dulce lângă mine și pentru că aș ști să izgonesc neantul, când ar veni să-și ceară prada… Iubirea mea e mereu aplecată asupra ta, ca o salcie deasupra apelor care-i sunt dragi, iar visul meu cel mai gingaș, când mă las în voia speranței amăgitoare de a trăi în preajma ta, este acela de a-mi închipui cum am să te îngrijesc când vei fi bătrân și slab! Deliciile amorului nu sunt numai în ceasurile grăbite și fierbinți care-ți duc sufletul în cer; ele sunt și în duioșia stăruitoare și nevinovată a intimității… Să fiu alături de tine în fiecare zi; să-ți ghicesc cele mai neînsemnate gânduri; să te încălzesc în brațele mele când adormi seara, calm, cufundat ușor în somn; să alung furtuna simțurilor tale, ca s-o împiedic să-ți zdrobească ființa, și, la vârsta la care nu ne vor mai ține puterile, să-ți fac din amorul meu o pernă atât de dulce, un culcuș atât de sigur, o noapte atât de mută, atât de călduță și de liniștită, încât gândul la mormântul ce ne-ar uni în curând ar fi o imagine lipsită de groază și de dezgust! Iată gândurile pe care le nutresc ca despăgubire pentru o viață întreagă de strădanii fără folos, de griji fără entuziasm, pe care am îndurat-o multă vreme.”
Adevăruri care dor
George Sand
„Era acea sete care se adunase în corpul nostru de foarte mulți ani. Cuvinte în lanțuri pe care nu le puteam rosti decât pe buzele visărilor noastre. Totul era înconjurat de miracolul verzui al corpului tău, ce peisaj pitoresc! Înlăuntrul formelor tale, atingerea mea, murmurul apelor mele înfiora genele florilor. În seva buzelor tale își lasă parfumul toate fructele din lume, sângele rodiilor, întinderea nesfârșită a mammeeului și limpedele ananas. Strângându-te la piept, am simțit mirajul formelor tale pătrunzând din vârful degetelor în tot sângele. Mireasma stejarului pur, amintirea nucilor, respirația verde a frasinului… Orizontul și întinderea pământului – le-am urmat cu un sărut. Uitând toate cuvintele, numai așa vom putea zămisli acel limbaj capabil să înțeleagă privirile furișate ale ochilor noștri închiși. Ești aici, intangibil, și totuși universul pe care îl simt prezent în camera mea. Absența ta se naște înfiorată din fiecare ticăit al ceasului și din pulsația razelor de lumină; te simt respirând prin fereastră. Distanța de la tine la palmele mele o acopăr cu mângâieri, sunt cu tine pentru un minut și în același timp cu mine pentru un moment. Iar sângele meu este miracolul care curge prin venele aerului din acel spațiu situat între inimile noastre. Miracolul verde al peisajului meu trupesc capătă în corpul tău perfecțiunea naturii. Plutesc prin ea mângâind cu degetele dealurile molcome, mâinile mele se afundă cu patimă în văile umbrite și mă simt învăluită în ramurile tale, răcoroase și verzi. Pătrund erotic întregul pământ, căldura lui mă primește și corpul meu întreg e atins de prospețimea frunzelor catifelate. Roua e însăși sudoarea unui iubit, perpetuu reinventat.
Nu e dragoste, nici sensibilitate, nici afecțiune, e viața însăși, viața mea, pe care am descoperit-o în mâinile tale, pe buzele tale și la pieptul tău. Simt gustul migdalelor, coborât în mine de pe buzele tale. Lumile noastre nu s-au înstrăinat niciodată. Inima unui munte n-o poate ști decât un alt munte.
Prezența ta plutește pentru un moment sau două ca și când mi-ar înfășura întreaga ființă în febra așteptării următoarei dimineți. Știu că suntem împreună. În acel moment al revelației senzoriale, mâinile mele se scufundă în mireasma portocalelor, iar trupul meu se lasă în voia îmbrățișării tale.”
