pinterest.com

Giacomo Puccini

Muzica a fost scrisă mai întâi de Dumnezeu și apoi de mine, spunea fără falsă modestie Giacomo Antonio Domenico Michele Secondo Maria Puccini (22 decembrie 1858 – d. 29 noiembrie 1924) care, deși considera că arta e o boală, era conștient de faptul că dacă nu s-ar fi consacrat muzicii, n-ar fi fost în stare să facă nimic altceva în viață… era în destinul lui, așa cum îl hotărâseră Parcele la naștere, în urma șirului de cinci generații de muzicieni respectați din orașul Lucca, în frumoasa și însorita provincie Toscana.

Crescut în umbra lui Verdi, titanul care a dominat întreaga scenă lirică europeană din ultima jumătate a secolului al XIX-lea, compozitorul italian era un viveur, un spirit boem care a știut să extragă din viață ceea ce era mai dătător de vibrație, pe care care a convertit-o în muzică și poveste teatrală, numai bună să răstoarne ierarhii în lumea artistică într-o manieră cu totul inedită, concentrată în trei capodopere ale genului: Boema, Turandot și Madame Butterfly…

Pe lângă acestea, prea puține s-au mai ridicat la strălucirea și celebritatea acestui triptic liric, deși ar merita menționate, cel puțin pentru ariile celebre pe care le conțin: Fata din Far-West, Gianni Schicchi  (cine n-a ascultat măcar o dată pasionala O mio babbino caro, atât de pătrunzătoare prin forța expresivă a liniei melodice și încărcătura emoțională a versurilor…)

Și totuși, cum reușește Puccini să țină capul de afiș al tuturor stagiunilor de operă, în ciuda trecerii timpului? Premiera operei Boema a avut loc la Torino, Teatrul „Regio”, la 1 februarie 1896, dar nu încetează să atragă publicul devotat acestei sublime arte care împletește atât de grandios librete inspirate din teme general-umane – iubirea, ura, despărțirea, moartea, cu nepieritoare melodii, care ating cele mai sensibile fibre sufletești…

”Poetul” și artistul Puccini

Ceea ce dă statornicie admirației pentru stilul inimitabil al artistului este complexitatea și profunzimea poveștilor de viață, țesute cu atâta dăruire, personaje tinere, istorii de amor sfâșietoare, atât de expresive și de autentice încât par desprinse din realitatea imediată: Colline (din Boema), Cio-Cio-San (din Madame Butterfly) sunt arhetipuri ale femeilor care au iubit cu un devotament extraordinar, chiar dacă soarta nu le-a răsplătit pe măsură decât cu o atroce suferință, care le-a îngenuncheat…

Sursă foto: www.coratolive.it

Se știe că autorul s-a identificat mai degrabă cu eroinele sale, cele mai importante fiind alter-ego-uri în care transpare cu liminară sinceritate o capacitate uimitoare, aproape neverosimilă, de a iubi până la moarte și dincolo de ea… Toată această revărsare de sentimente este amplificată prin acordurile dramatice ale liniei melodice, turnată într-o compoziție cizelată până în cele mai mici detalii, cu o răbdare și o consecvență devenite proverbiale.

Filozofia lui muzicală ținea de orfismul vechilor aezi: ”Carissima mia – îi spunea Mariei Jeritza, favorita lui pentru Tosca, trebuie să pășești pe nori de melodie”. Melodie nestinsă, ca un Te Deum, ca un imn închinat puterii divine care l-a înzestrat cu geniu, așa cum îi scria unui prieten: Dumnezeu cel Atotputernic m-a atins cu degetul cel mic și mi-a spus: «Să scrii pentru teatru – bagă de seamă – numai pentru teatru». Iar eu i-am ascultat porunca.

Despre Maria Jeritza, divina

Maria Jeritza (1887–1982) a fost o soprană renumită de origine austriaco-cehă, cunoscută pentru vocea sa puternică, prezența scenică magnetică și frumusețea ei. A fost una dintre cele mai strălucitoare stele ale operei din prima jumătate a secolului al XX-lea, fiind adesea asociată cu roluri din operele lui Puccini și Richard Strauss, printre alții.

Născută ca Marie Jedličková, Jeritza și-a început cariera în Europa, unde a devenit rapid o favorită, în special la Opera de Stat din Viena și la Metropolitan Opera din New York. A avut un talent remarcabil pentru a interpreta roluri dramatice și era cunoscută pentru capacitatea sa de a imortaliza personajele pe care le interpreta, combinând măiestria vocală cu o intensă exprimare emoțională.

Unul dintre momentele definitorii ale carierei sale a fost colaborarea cu compozitorul Richard Strauss, care a considerat-o una dintre interpretele sale preferate. Jeritza a creat rolul titular în premiera mondială a operei „Ariadne auf Naxos” de Strauss și a fost prima care a interpretat rolul împărătesei în „Die Frau ohne Schatten” (”Femeia fără umbră”), tot de Strauss.

La Metropolitan Opera, Jeritza a fost cunoscută pentru rolurile sale în opere precum „Tosca” și „Turandot” de Puccini, unde combinația sa de virtuozitate vocală și dramatism scenic a lăsat o impresie durabilă asupra publicului și criticii. A avut capacitatea unică de a adăuga noi dimensiuni rolurilor pe care le interpreta, uneori chiar sugerând modificări ale scenariului sau ale regiei pentru a îmbunătăți impactul dramatic al operei.

Viața personală a Mariei Jeritza a fost la fel de colorată ca și cariera sa profesională, având mai multe căsătorii și fiind o figură populară în cercurile sociale de elită ale timpului. După retragerea din cariera activă de pe scenă, a continuat să fie o prezență respectată în lumea operei, oferind sfaturi și îndrumări tinerei generații de cântăreți.

Maria Jeritza în ”Turandot”, Metropolitan Opera House, 1926 (pinterest.com)

Despre cel care a fost considerat drept „cel mai mare compozitor de operă al Italiei, după Verdi”, cel din urmă spunea: „Puccini urmează ideile moderne, ceea ce este de înțeles, dar, în același timp rămâne credincios melodiei care nu este nici veche nici modernă. Oricum, se pare că în lucrarea lui („Le Villi”) predomină elementele simfonice. Nu este nimic rău în asta. Doar că este nevoie de multă precauție. Opera este opera și genul simfonic este gen simfonic și nu cred că trebuie să introduci o pagină simfonică într-o partitura de opera decât dacă urmărești plăcerea unui dans.” (Giuseppe Verdi, Scrisoare adresată lui Giulio Ricordi, 10 iunie 1884)

Lecția de viață: 

„Cel care a trăit pentru dragoste, a murit pentru dragoste.”

Biopicul Puccini aici: https://www.netflix.com/ro/title/81471146

FYY: Arturo Toscanini (1867–1957) a fost unul dintre cei mai venerați și influenți dirijori ai secolului al XX-lea. Născut în Parma, Italia, Toscanini a fost recunoscut pentru interpretările sale intense și pasionale, precum și pentru perfecționismul său neînduplecat. A avut o carieră lungă și distinsă, dirijând unele dintre cele mai prestigioase orchestre din lume, inclusiv Orchestra Filarmonică din New York, Orchestra NBC Symphony și La Scala din Milano.

Toscanini a fost cunoscut pentru memorie extraordinară și pentru abilitatea sa de a dirija lucrări complexe fără partitură. Perfecționismul său și așteptările ridicate pe care le avea de la muzicieni adesea duceau la repetiții intense, dar rezultatele erau interpretări de o claritate, forță și emoție remarcabile. Stilul său de dirijat era direct și neornamentat, concentrându-se pe fidelitatea față de partitura compozitorului și pe extragerea esenței muzicale fără adaosuri interpretative inutile.

Toscanini a fost, de asemenea, un ferm oponent al fascismului și nazismului, refuzând să colaboreze cu regimurile din Italia și Germania în perioada interbelică și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Acest angajament moral a avut un impact semnificativ asupra carierei sale, determinându-l să părăsească Italia și să se stabilească în Statele Unite, unde a devenit un personaj cultural emblematic.

Contribuțiile sale la muzica clasică și la arta dirijatului sunt inestimabile, iar înregistrările sale continuă să fie studiate și admirate de muzicieni și melomani din întreaga lume. Toscanini a avut o influență profundă asupra interpretării muzicii clasice, stabilind standarde înalte care continuă să inspire și să ghideze generațiile de dirijori și muzicieni.