Când abia te cunoști cu altul, și se formează primele impresii, e de dorit să fii precaut, circumspect, să observi și, pe cât posibil, să savurezi ce se întâmplă.
Pragmatismul, manifestat fățiș în relațiile intime, e o boală de nervi, nu e nicidecum sănătos. Nimeni pe lume nu suportă să fie instrumentalizat, să se știe vizat ca mijloc de a obține ceva.
Orice ființă umană e cucerită de faptul că te arăți mulțumit(ă), poate chiar încântat(ă) de ea în prezent, de ce oferă, de cum ți se dezvăluie. Așteptările îi joacă feste celui atins de frustrare sau chinuit de o dorință prost gestionată. Sigur că sunt și situații excepționale în care se aprinde o scânteie, iar faptul se întâmplă și în prietenie. Dar de cele mai multe ori e nevoie de timp, de răbdare, de complicitate care se formează treptat. Pretenția nu poate ține loc de nimic. Cererea și bătutut din picior sunt doar o presiune dezagreabilă, nu proces de curtare sau expresie a afecțiunii și admirației. Micile gafe sau gesturi smucite pot ruina primele impresii, de aceea e important începutul oricarei relații. Odată fixate, nu mai poate fi modificat nimic.
O spun mai mult pentru cei care au impresia, poate, că sunt trași pe sfoară de cineva care, când se arată interesat, când dă bir cu fugiții. Lăsați-l sau lăsați-o, fraților, să respire, nu-l (n-o) înghesuiți ca pe un animal pe care dați să îl băgați în cușcă!
Cel mai ades doritorul sau pofticiosul reușește să îl calce pe nervi rapid cel râvnit cu insistențele, iar lucrurile se fâsâie înainte de a începe. El nu încearcă să schimbe metoda ”pragmatică” când are de-a face cu interelocutoare (de regulă) mai romanțioase… e inflexibil, nu se adaptează. O ține langa pe-a lui: cu vreau și vreau. Și continua să-și proiecteze ideea fixă despre cum poftește el să decurgă lucrurile.
Sursa frustrării naționale care se tot amplifică, am mai zis-o, e că neamul se sufocă în teorie. Nu știe cum se procedează practic.
Victimele dorinței nevrotice (o putem numi așa) sunt torturate cu texte savante, cu reflecții amare și pesimiste, de la primul schimb de replici. Sunt introduse într-o atmosferă sumbră și depresivă și de acolo dă-i și luptă.
Nimic din plăcerea spumoasă a flirtului și dialogurilor lejere, nimic din savoarea plină de haz și picanterii a apropierii spontane… Totul e crispat, programat, chiar încrâncenat uneori, ca la examen. Omul se prezintă la vorbitor cu intenția de a bifa vorbirea. Se autofaultează așa cu toate. Își dă autogol după autogol și la sfârșit zice că nu are noroc. Nu are răbdare să trăiască, nu are răbdare să se bucure, nu are timp să reflecteze, să deguste, să se delecteze, el are un țel precis. Pe care nu și-l atinge niciodată.
Și vine un golan, se scarpină în ceafă și pe unde îi mai vine, râde zgomotos, îi atuncă mândrei o ocheadă, zice hai, și ea pleacă cu el.
Tensiunea, neliniștea, stresul, strofocarea, anxietatea și mai ales graba strică treaba. Se piede timpul cu nerăbdarea.
Nu se poate întâmpla nimic intre doi oameni dacă nu se simt bine împreună. Ritmul în care cineva se deschide variază, nu e nimic bătut în cuie la început. Dar când așteptările ruineaza prezentul, da, într-adevar, nu e nimic de sperat. Expresiile nemulțumirii și dezamăgirii sunt metoda sigura de a demola din fașă orice.
În intimitate totul este despre savoir vivre.
***
Mai că îmi vine să zic că e necesar și curs de educație mai complexă în domeniu, nu doar sanitară. Să se spele omul și să se caute de boale e foarte bine, dar e de dorit să existe și o igienă a comunicării, una de ordin psihologic, nu doar fiziologic.
Maestre, te duci la dame nespălat? Nețesălat? Vii cu nădragii în vine din stradă? Li te înfățișezi plin de ulei de motor și de duhnind a transpirație? Păduchios și gonoreic? Dacă nu, atunci verbal și emoțional de ce te prezinți așa? De ce trebuie să o parfumezi cu sudorea frustrărilor tale și cu toate dejecțiile decepțiilor și neplăcerilor pe care le-ai avut în alte relații? De ce trebuie să o delectezi cu amărăciunile tale de la prima întâlnire?
Bineînțeles că e valabil și pentru femei. Când se li arată fraierului pe care vor să îl folosească umflate de plâns, pline de năduf, irascibile să își imagineze că le vede nespălate, nefardate și cu păr pe picioare. Nevroza nu e sexi. Nerăbdrea nu e cool. Bocetele și istericalele, reproșurile, șantajul nu sunt fetișuri.
Prima dovadă că o un om dorește realmente un altul și că nu vrea să fie maimuțoiul lui sunt buna dispoziție și umorul (ba chiar entuziasmul) și de aici decurge și răbdarea. Să ne înțelegem: răbdarea înseamnă doar la români să stai într-o sală de așteptare într-o gară în care trenul întârzie infernal și să halești răbdări prăjite.
La nemurile mai fericite înseamnă să-ți tihnească ce înfuleci.
