Într-o cultură liberală, umanistă și permisivă, e imposibil să nu existe și maniere de distilare a ”gravității ” și seriozității sentențioase, o artă a contracarării predicilor și comportamentelor pline de morgă, a amenințărilor cu focurile iadului. E absolut firesc și chiar benefic să existe astfel de filtre într-o societate sănătoasă. Frivolitatea e uneori act de echilibrare, rolul ei social este unul de detensionare. Ea este, după mine, un amestec de simț ludic, îndrazneală, provocare, joc de imagine și dorință de a menține lucrurile ”ușoare”, fără consecințe și semnificații. Frivolitatea dezvrăjește și derigidizează, uneori ia forma umorului și ironiei alteori a delectării sau a seninățății relaxate, într-o mare măsură bagatelizează și destinde. În anumite doze și dacă se atinge de chestiuni la limita excesului, obsesiei și abuzului e chiar sănătoasă. Dacă taxează pompa, fudulia sau apucăturile vicioase, extremele simțirii și gândirii e cu atât mai bine.
Frivolitatea însă nu trebuie să iasă din sfera mondenității nici să se atingă de chestiuni fundamentale. Ea este genitoare de mondenități, este însăși substanța, materia primă care le fabrică.
Mondenitatea are anumite coordonate, implică afișare, târguire, tranzacții de piață. Nu orice poate fi dezvrăjit și detensionat, de-dramatizat, fără consecințe dezastruoase. Frivolitatea e însăși arta de a menține lucrurile imponderabile, reversibile: la suprafață.
O societate devine întru totul decadentă când frivolitatea ajunge să treacă de zona limitrofă a chestiunilor tabu, să capete atributele unui act sacrosanct.
Sunt lucruri de care nu trebuie să se atingă: credința, sufletul, dorința, foamea.
Una e să dai dovadă de frivolitate intelectuală sau să iei în derizoriu ce scornește mintea (inclusiv cea proprie) și alta e să o faci cu lucrurile primordiale, să ajungi să îți tratezi propria ființă / propriul trup – ca pe un obiect-derizoriu, ca pe o ”nimica toată”. Una e să îți bați joc de propria prostie și alta e să îți bați joc de instinct… Una e să faci prilej de distracție din apucăturile de premiant și de guru ale cuiva și alta e să îi iei în derâdere foamea sau pasiunea sau nevoile esențiale.
Frivolitatea e totuși o falsificare a realității, o schematizare caricaturală sau burlescă a ei, o idilizare forțată sau o mostră de kitsch comportamental. E periculoasă atunci când se insinuează acolo unde așteptările sunt de altă natură. Există o graniță fină care desparte ludicul de ceea ce e totuși, real, grav, consistent, vital. Domeniul jocului nu poate acapara și cuprinde tot, ar fi o calamitate. La un moment dat lucrurile trebuie să fie și serioase, să aibă și miză.
Între rigiditatea unei societăți autocratice – cum sunt și acum unele dictaturi și teocrații – și frivolitatea dezmărginită a societăților decadente ar trebui găsită calea de mijloc. În dictaturi lucrurile fac explozie la un moment dat, în mediile ultra-dezmățate fac implozie.
***
Flirtul poate fi de două feluri: intim (într-o relație stabilă) și monden. Cel monden e o frivolitate dubioasă pentru că poate fi extrem de nociv dacă nu e clar delimitat terenul de joc. În situații ambigue pentru unul poate avea o miză mare, iar pentru altul poate fi o simplă sursă de delectare. Pentru unul poate fi o formă de exhibiționism, ușor pervers, iar pentru altul poate implica riscuri emoționale. Unii își tratează propriul trup cu frivolitate, alții nu…
E imposibil să te comporți doar după gustul, simțirile și standardele proprii dacă ești singur și nevoit să interacționezi sensibil cu necunoscuți. Necesitățile adaptative te împing să fii flexibil, să își ajustezi comportamentul și așteptările la ceea ce s-ar putea numi ”oferta de împlinire” pe care stilurile de viață dominante din societatea actuală o pot furniza.
Dacă nu ai deja parte de familia perfectă sau de partenerul ideal și nu trăiești într-o simbioză perfectă cu un altul, care să îți fie arhi-suficientă, ești nevoit să îți asumi niște riscuri de acest gen.
Din păcate, e imposibil de calculat efectul acestor manifestări improprii și stânjenitoare, de nișă… Flirtul monden menține lucrurile într-un plan virtual, ca orice formă de frivolitate. Operează cu ambivalențe și ambiguități, dar el nu e lipsit de miză emoțională. E doar o strategie de piață, un mod oportunist și fantezist de a abora o altă ființă, care implică prea puțin adevăr, confesiune, încredere reciprocă…
Nu este o premiză pentru o legătură serioasă, dar se mulează pe anumite nevoi emoționale. Din păcate, însă, e precum fata din poveste: nici călare nici pe jos, nici îmbrăcată nici dezbrăcată, e o manifestare ambivalentă, o capcană. Nu se știe exact încotro duce, dacă duce undeva, el hrănește de multe ori doar ficțiuni și orgolii, forme de voyeurism, nimfomanie sau manii de afemeiați. Dar îi cad în capcană și inocenți care pur și simplu își doresc o relație. Expresia ”flirt nevinovat” ascunde multe. Nevinovăția presupune aceeași neseriozitate, același grad de seninătate și neintenționalitate, presupune un tablou cu doi inși care fac pluta pe spate. Or, în realitate, nu e așa. Unii oameni flirtează pe un fond de disperare, trăiesc la limita angoasei, iar chestiunea mai rău le face pentru că le intensifică o frustrare, o lipsă, o foame de intimitate reală.