Aș vrea să merg foarte departe, într-un loc plin de alte lucruri și nu încerc nici măcar să mi-l imaginez, de frica de a nu se risipi…

Ai toată viața înainte… paradoxale și pline de o ironie amară cuvintele din titlul celei mai cunoscute cărți ale lui Romain Gary – Émile Ajar, Shatan Bogat sau Fosco Sinibaldi,  pseudonime ale scriitorului, regizorului, cineastului, aviatorului în cel de-al Doilea Război Mondial și diplomatului francez Roman Kacew (8 mai 1914 –  2 decembrie 1980), care alege să-și pună capăt zilelor cu un foc de armă, în 1980, la Paris.

Disprețuit de critici, probabil și din cauza adeziunii la regimul gaullist, în timpul căruia a fost diplomat, prozatorul găsește o modalitate surprinzătoare de a se folosi de talentul său literar pentru a răzbate dincolo de porțile închise ale cenzurii și de a da o lecție usturătoare celor care nesocotesc dreptul scriitorilor la o viață privată, în afara convențiilor impuse de mediul scriitoricesc: devine, printr-un artificiu ingenios – publicarea sub pseudonim – singurul scriitor de două ori laureat al premiului Goncourt pentru literatură (Prix Goncourt), în 1956 și în 1975, în condițiile în care această distincție se oferă o singură dată în viață! În plus, asistă din sală el însuși la ceremonia în care vărul său, purtându-i pseudonimul de Ajar, este recompensat pentru valoarea incontestabilă a romanului Ai toată viața înaintecare face epocă în literatura franceză a secolului XX. „Un roman care te cucerește de la primele rânduri, de un umor nebun și scris cu o vervă care te obligă să nu-l lași din mână…(…) o poveste despre tandrețea suferintei, spusă din perspectiva unui copil inteligent și precoce, prea devreme familiarizat cu adevărurile oamenilor mari.”, notează Kaspar Hauser, în recenzia operei. Ecranizat în 1977, filmul reușește încă o dublă performanță – un Oscar pentru cel mai bun film străin și  premiul César pentru cea mai bună actriță, acordat celebrei Simonne Signoret.

tumblr.com

Cu siguranță, Clar de femeie rămâne cartea vieții sale, cea care îi va asigura posteritatea, pentru că ea transmite mesajul într-un limbaj universal: Viața e o sumă de întâmplări neobișnuite, inedite, e un drum de-a lungul căruia binele și răul se amestecă într-un vârtej amețitor – dar oricum ar fi, omul capătă mereu a doua șansă, pentru că destinul său este acela de a fi fericit. Trebuie doar să acceptăm arbitrariul acesta care își are rolul său bine determinat, pentru a ne ridica deasupra vicisitudinilor, iar asta se întâmplă de cele mai multe ori, prin Iubire și Credință. Viziunea acestui roman se naște din propria biografie, așa cum se întâmplă în cazul capodoperelor care se confundă cu scriitorul însuși, până la dispariția celui din urmă: fatalmente îndrăgostit de Jean Seberg, cea de-a doua soție, o figură cu totul angelică desprinsă parcă din tablourile lui Botticelli, un cadou neașteptat al vieții, nu găsește resursele necesare pentru a trece peste dispariția ei tragică și, mai cu seamă, inexplicabilă, și alege calea regăsirii ei în moarte…

tumblr.com

Jean Seberg, Cortina d’Ampezzo, Italy, 1960s.

Din lumea de dincolo, cuvintele lui răsună grav, definitiv: Se pare că nu e suficient ca doi oameni să fie nefericiţi separat pentru a fi fericiţi împreună – dar încercarea merită făcută. Încercarea dragostei, încercarea vieții, încercarea morții, toate sunt date oamenilor pentru a-și întări credința: Când două disperări se întâlnesc, pot foarte bine să dea naştere unei speranţe, dar asta dovedeşte doar că speranţa este capabilă de orice…

Iată un fragment pe care îl putem considera destul de atractiv pentru a suscita interesul pentru lectura acestui roman și, de asemenea, pentru vizionarea filmului cu același nume, o piesă clasică a cinematografiei franceze, în regia lui Costa Gavras, cu o distribuție extraordinară, avându-i în rolurile principale pe Yves Montand şi Romy Schneider.

tumblr.com

Întâlneşti un tip, încerci să-l faci interesant, îl inventezi în întregime, îl umpli de calităţi din cap până-n picioare, închizi ochii ca să-l vezi mai bine, el încearcă să se dea drept altcineva, tu la fel, dacă-i frumos şi prost ţi se pare inteligent, dacă te consideră proastă, se simte inteligent, dacă observă că ai sânii lăsaţi, i se pare că ai personalitate, dacă începe să-ţi pară necioplit, îţi spui că trebuie ajutat, dacă-i incult, ştii destul pentru amândoi, dacă vrea tot timpul să facă dragoste, îţi spui că te iubeşte, dacă nu este foarte înclinat spre aşa ceva, îţi spui că nu asta contează, dacă-i zgârcit, e pentru că a avut o copilărie săracă, dacă-i bădăran, îţi spui că aşa-i firea lui, şi continui aşa să dai din mâini şi din picioare ca să negi evidenţa, când de fapt sare-n ochi şi asta-i ceea ce numim problemele cuplului, problema cuplului, când nu se mai pot inventa unul pe celălalt, iar atunci apare amărăciunea, ranchiuna, ura, rămăşiţele pe care încerci să le ţii lipite, din cauza copiilor sau pur şi simplu pentru că încă preferi să fii nefericită decât să rămâi singură.