Prezentată la Festivalul de Film de la Cannes, biografia romanţată a celebrei Coco Chanel, Coco Chanel & Igor Stravinsky, aduce o schimbare de stil pentru Jan Kounen. Paranteza pasională din viaţa creatoarei de modă devine clasica adaptare cinematografică a romanului scris de Chris Greenhalgh. În povestea de amor prezentată pe ecran, realizatorul strecoară şi o notă de onirism, proprie acestui cineast. Scena deschiderii, pe notele lui Stravinsky, este un omagiu direct adus compozitorului rus.
În Parisul anului 1913, Coco Chanel, dedicată muncii sale, îşi trăieşte pasionanta iubire cu bogătaşul Boy Capel (Anatole Taubmann). În acelaşi timp, la Teatrul Champs-Élysées, Igor Stravinsky prezintă noua sa compoziţie, “Le Sacre du printemps“. Coco este fascinată de lucrarea considerată – la acea vreme – drept nonconformistă.
Coregrafia îndrăzneaţă (semnată de Ninjinsky) a stârnit indignarea publicului burghez aflat, în sală, la premieră. La şapte ani distanţă, încununată de succes în profesie, Coco este devastată de moartea fulgerătoare, într-un accident auto, a iubitului său. Compozitorul, refugiat în Paris, face cunoştinţă cu cea care schimbase lumea modei feminine. Întâlnirea dintre cei doi artişti capătă accente electrizante. În stilul său direct, Coco îi propune muzicianului să compună la vila ei, din Garches. Igor acceptă şi se instalează, împreună cu soţia şi cei patru copii, în spaţiul oferit de mademoiselle Chanel. Între cei doi artişti – reci şi egoişti -, se înfiripă, totuşi, o legătură încărcată de patimă.
Povestea, narată pe ecran, denunţă ipocrizia lumii burgheze şi induce tensiunea actului de creaţie. Încă din primele minute ale peliculei, muzica propulsează spectatorul în fervoarea unei pasiuni. Vibraţiile puternice ale sonorităţilor au determinat-o pe Coco să îl susţină şi să îl iubească pe artistul slav. “Le Sacre du printemps” va rămâne un punct de referinţă pentru muzicienii jazzului clasic sau contemporan.
Admirator al artei celor doi creatori, Jan Kounen îşi asumă anumite riscuri, dar, în privinţa regiei, rămâne destul de consensual, ţinându-se legat de scenariu. Liniaritatea poveştii de iubire poate fi repede trecută cu vederea, graţie decorurilor magnifice, elegantelor costume, dar, în mod special, prestaţiilor actoriceşti. Anna Mouglalis, care poartă cu o sublimă graţie rochiile Chanel, ajunge foarte aproape de ceea ce-a însemnat adevărata personalitate a lui Coco Chanel. Sensibilitatea, fineţea şi modernitatea creatoarei de modă sunt perfect subliniate de jocul franţuzoaicei cu origini greceşti, Anna Mouglalis.
Interpretarea este în acord perfect cu datele scenariului: Coco apare o femeie puternică, în deplină maturitate, care şi-a pierdut “iubirea vieţii sale”, doliul o forţase să pară rece şi dură. Totuşi, cea care pune în evidenţă flacăra pasională, independenţa şi libertatea deplină a celebrei Coco este Elena Morozova, în rolul lui Catherine. Soţia dulce, discret retrasă în spatele convenţiilor religioase, evidenţiază cotele fierbinţi ale noii relaţii. Întrevederile celor două femei electrizează povestea, schimbul de priviri dintre eroine – diferite, dar animate de aceeaşi generozitate interioară – dinamizează ritmul.
Frumuseţea rece a decorurilor este încălzită de prezenţa acelui triunghi amoros, întruchipat cu o sinceritate emoţionantă de actorii bine aleşi pentru distribuţie.Cu mult farmec, Mads Mikkelsen evocă personalitatea compozitorului rus. Ca şi Gabrielle / Coco Chanel, el apare ca o “pasăre de pradă”, un artist devorat de pasiune, atât pentru creaţie/operă, cât şi pentru viaţă. Legătura puternică, stabilită prin muzică, dintre cei doi este benefică. Ambii artişti vor cunoaşte succesul. Complicitatea amoroasă, ce depăşise graniţele prieteniei artistice, se regăseşte în arta ambilor protagonişti. Departe de-a indigna, pelicula Coco Chanel & Igor Stavinsky proiectează o lumină nouă, mai caldă, asupra unei poveşti complicate. Eşecul idilei rămâne în umbră, mulţumită reuşitelor artistice. De altfel, se poate spune că a existat şi un al patrulea personaj în această istorie: “fantoma” lui Boy, iubitul pierdut de Coco.
Igor Stravinsky (Mads Mikkelsen) and Coco Chanel (Anna Mouglalis) Regine Abadia/Sony Pictures Classics
Universul intimidant al creatoarei de modă capată nuanţe mai tandre, datorită muzicii lui Gabriel Yared. Estetismul rece al imaginii este îndulcit de cel al coloanei sonore, devoalând fragilitatea artiştilor aflaţi în căutarea soluţiei perfecte a stilului în artă. Rămasă în antologie şi datorită butadelor sale – “Vârsta nu te apără de dragoste, dar dragostea te apără de vârstă” -, faimoasa creatoare uimeşte şi în Coco Chanel & Igor Stavinsky.
Coco Chanel & Igor Stravinsky
Regizor: Jan Kounen
Scriitor: Chris Greenhalgh
Scenarist: Jan Kounen, Chris Greenhalgh, Carlo De Boutiny
Compozitor: Gabriel Yared
Operator: David Ungaro
Producător: Chris Bolzli, Claudie Ossard
Monteur: Anny Danche
Distribuţia:
Anna Mouglalis (Coco Chanel)
Mads Mikkelsen (Igor Stravinsky)
Yelena Morozova (Catherine Stravinsky)
Natacha Lindinger (Misia Sert)
Grigori Manukov (Sergei Diaghilev)
Radivoje Bukvic (Dimitri)
Nicolas Vaude (Ernest Beaux)
Anatole Taubmann (Arthur ‘Boy’ Capel)
Via WebCultura
Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent”.
