Tragedia farsei – „La câțiva oameni distanță de tine”

Făuritor al unor construcții scenice de esență unică, Radu Afrim rămâne fidel temelor sale favorite. Iată că – în cazul spectacolului „La câțiva oameni distanță de tine”- păstrează spiritul textelor lui Dan Coman (decupaje din volumul „Ce preferi?”), dar recompune – într-un vast tablou – disoluția implacabilă a structurilor umane și sociale, erodate în timp și de timpuri.

Afișul spectacolului © TNB

Bunăoară, Radu Afrim, acest ‘Almodóvar al teatrului românesc contemporan’, își propune să tragă încă un semnal de alarmă asupra pericolului iminent al migrării și-al înstrăinării, conturând portrete feminine pline de farmec. Fără îndoială, banul este un agent al confortului material, dar insuficient fără valoarea adăugată a umanității. Alături de scriitorul Dan Coman, ale cărui texte le-a adaptat pentru scenă, aruncă o privire tandru-ironică asupra ‘legăturilor de familie‘, versiunea autohtonizată într-o Bistrița douămiistă, perfecționându-și arta plonjeului artistic (în acel mediu datat).

Marius Manole, Flavia Giurgiu, Natalia Călin © TNB

La fel ca și Pedro Almodóvar, în Pain and Glory, Afrim transformă Bistrița natală într-o haltă a ficțiunii, dar este sigur că va avea și rezonanță universală și calibrează rosturile unei ‘geografii interioare’ astfel încât să depășească ‘localismul’. Ba mai mult, dacă cineaștii încep să cultive rostirea cu accent / localizările (vezi The Banshees of Inisherin), e rândul teatrului românesc să accentueze și rostirea în grai ardelenesc, așa cum o fac de minune eroinele din spectacolul La câțiva oamnei distanță de tine.

Marius Bodochi, Mirela Oprișor, Ștefan Iancu, Flavia Giurgiu, Natalia Călin © TNB

Așadar, recenta montare uimește publicul prin autenticitatea și prin infinita tandrețe, sintetizând mai toate obsesiile artistice ale celebrului regizor, devoalând o tulburătoare intimitate. Regăsim o teatralitate aparte, care presupune tot timpul și un conflict al imaginilor, pe lângă cel ascuns în replici. Identificăm, din plin, motive precum înstrăinarea, fracturile dintre generații, fricțiunile intergeneraționale, culpabilitatea, violența domestică, viața de provincie și familia disfuncțională, dependențele și fuga – totul într-un grațios studiu despre ritmurile vieții actuale.

Ștefan Iancu și Flavia Giurgiu © TNB

Ambalat în straiele unui ‘studiu de caz’/fapte de viață, spectacolul livrează, totuși, un discurs social coerent, chiar dacă durerea nu te lasă să vezi prea departe. Șase personaje în căutarea propriului adevăr ne propune directorul de scenă. Radu Afrim este atent la adecvarea actoricească, cât și la formula de spectacol (ușor de montat pe diferite tipuri de scenă, în turnee). Cu un acut simț al realității, a reunit situațiile unor ființe forțate să aleagă drumul străinătății / migrarea spre un loc de muncă în afara granițelor. Forța imersivă a montării rezidă în ineditul mixaj dintre sonoritățile din ilustrația muzicală și experiența senzorială conferită de jocul actorilor surprinși într-un cadru scenografic aparte. Există în tot spectacolul o nostalgie pentru lumea ușor irizată de capriciile memoriei. Deși există în cadrul scenografic un ax al timpului (cabină tip izolator aseptic), personajele își expun biografiile spărgând cel de-al patrulea perete al scenei, ba chiar interacționând cu spectatorii, în spiritul distanței micșorate de o actualitate ultratehnologizată.

Ștefan Iancu & Mirela Oprișor © TNB

Radu Afrim are marele merit de a întruchipa scenic gânduri fulgurante, de a le încărca de emoție și adevăr. Senzuale, melancolice, mereu la granița dintre sensibilitate debordantă și luciditate iluzorie, tablourile scenice explorează limitele vieților unor personaje mereu dependente de un „celălalt”, prezent sau absent. Iar când lucrurile par în sfârșit că se așază, intervine un  mereu alt factor care amplifică problema. Directorul de scenă abordează tehnica specifică postmodernității: colajul vizual, dar și textul autorității monolitice a scenariului dramatic, astfel încapsulează coordonatele personajelor din scrierile lui Dan Coman și le aliniază într-un microunivers cu fond autohton, dar cu o vizibilă occidentalizare exterioară.

Poveștile structurate într-un diptic (o oră și jumătate durează prima poveste și cincizeci de minute a doua poveste) se reconfigurează prin serialitatea tablourilor dramatice (Scenografie: Sabina Veșteman, Bianca Veșteman). Radu Afrim a știut să inventeze un nou mod de a privi lumea și l-a pus în practică prin imaginile plastice dominate de realismul magic (efectele scenice rezonează cu stările interioare ale personajelor: perdele fluturânde, vălătuci de abur se identifică cu durerile actanților de pe scândură). În tot acest cadru general, atmosfera capătă rolul unui „personaj mut”. Interioarele austere și reci – desprinse parcă din fotografiile lui Inge Schuster surprind mai bine lumina (nuanțele reci / Concept lumini: George Jipa) și ilustrează fragilitatea eroilor de pe scenă. În fața caselor, există un perimetru bolovănos, perfect adaptabil drumurilor /căilor străbătute de adolescenții sau maturii încercați de viață sau chiar cimitirului în care zace tatăl des invocat de copiii Marianei (impecabil întrupată de Natalia Călin). Cu toate acestea, lumea de pe scenă este una pestriță, colorată, mustind de viaţă, cu o muzică a ei – sălbatică şi sincopată ca o inimă pulsând la vedere! Costumele ajung la poezia și umorul întregii scenografii.

Flavia Giurgiu © TNB

Între acești pereți, dialogurile personajelor se întretaie cu un câmp sonor încărcat cu numeroase balade populare mixate cu sonorități rock / The Cranberries. Emoțiile sunt amplificate și de spoturile de lumini (Operator orgă lumini: Laurențiu Iordache, Daniel Feieș, Daniel Mateescu). Așadar și toposul și melosul indică sentimente indicibile şi angoase difuze într-o montare cu puternice valențe reflexive aranjate într-un veritabil dans al iluziilor: contrast, balans, contrabalans și picaj.

Marius Manole © TNB

Marius Manole este o explozie de vitalitate, trecând vertiginos de la registrul comic la cel dramatic, umplând scena cu personalitatea sa debordantă. Neobositul actor sare cu ușurință pragurile vârstelor, în metamorfoze capricioase, adesea frânt de zig-zag-uri imprevizibile (Victor, adolescentul dependent de jocuri de noroc) până la babe cu iz ba de Ardeal, ba de Austria – Frau Klara). Deși nu abordează graiul specific/ardelenesc, actorul prezintă cu farmec o stranie alchimie dintre maturitate și o formă de inocență venită dintr-un timp trecut.

Marius Bodochi & Natalia Călin © TNB

Cea care devine versiunea feminină a lui Robert de Niro din pelicula Everybody’s Fine este Natalia Călin. Ca și în excelenta montare Pădurea spânzuraților, actrița cucerește prin naturalețea și acuratețea ardelenismelor. Este umanizată de propriile slăbiciuni și acaparează complet atenția spectatorilor. Dintr-odată, privitorul se află pus în fața unei povestiri cu alură trompe-l’œil, grație farmecului actriței. În relație cu celelalte personaje, Natalia Călin se apropie de personajele cehoviene, acei ‘oameni de prisos’ care se epuizează sub tirania repetării.

Flavia Giurgiu & Marius Manole © TNB

Fiica ei, Eliana întărește ideea de farsă tragică. În relație cu mama și fratele ei, pusă sub marota lumii moderne (comunicare), devoalează ordinea valorilor și demască farsa. Flavia Giurgiu este o flacără vie pe scenă și creează un portret plin de nuanțe, într-o interpretare ludică, dar profundă. Admiratoare a solistei irlandeze Dolores O’Riordan, Eliana/Flavia Giurgiu etalează o largă paletă de emoţii  conjugate cu mișcarea. De altfel, coregrafia întregului spectacol este realizată de Flavia Giurgiu.

Marius Bodochi & Ștefan Iancu © TNB

Marius Bodochi rămâne un actor cu reale merite în scenele de încordată concentrare sau reflexivă tăcere în cea de-a doua povestire (Story 2), dar cucerește publicul într-o partitură comică din prima poveste (domnul Isidor, polițistul cu veleități muzicale). Și în postura polițistului holtei, nutrit de imaginația Marianei cu talent muzical, Marius Bodochi rămâne un interpret desăvârșit, smulgând admirația publicului.

Dacă în prima parte, tânărul Ștefan Iancu are partituri de coloratură (așa-zisul soț al Elianei sau baba petrecăreață de la nuntă), în ultima parte,  îmbină virtuozitatea cu candoarea. Tânărul actor va manipula spectatorul până în pragul empatiei față de personajul său / Jimmy care se propagă ca o undă luminoasă într-o lume bulversată și bulversantă în egală măsură (demnă de psihanalizat scena în care Jimmy își bărbierește tatăl alcoolic).  Cea care-i dă replica într-un grai viu colorat de ardelenisme este mama sa, întrupată de Mirela Oprișor. Interpretarea sa avertizează privitorul că trăim într-o lume în care relațiile dintre părinți și copii tind să devină alarmant de periculoase. Mirela Oprișor ne reamintește de forța unor actrițe precum Gena Rowlands, Anna Magnani și transformă poveste sa într-o  impresionantă pledoarie despre femeile vulnerabilizate de un mediu ostil.

Mirela Oprișor (Camerista/Mama lui Kimmy) © TNB

Montajul e calm, iar scenariul dramatic se scurge invers față de regretele realizatorului, exprimate prin deziluziile personajelor. Mereu, Radu Afrim s-a detașat în breasla teatrală prin încorporarea unei estetici izbitoare, care rimează cu actualitatea. După acest potop emoțional, încerci să pătrunzi vorbele marelui creator de comedie românească, Ion Luca Caragiale, care ne avertiza: „Vrei să cunoști lumea? Privește-o de aproape. Vrei să-ți placă? Privește-o de departe.”  

În fond, și în acest spectacol, Radu Afrim ne invită la o discuție sceptică și lucidă, în cadrul căreia totul devine o sursă de comedie, prin răsturnarea ordinii firești a lucrurilor, dragostea, morala și existența însăși, prin transformarea dragostei, moralei și a existenței într-un pretext pentru dialog.

Regie: Radu Afrim

Univers sonor: Radu Afrim

Scenografie: Sabina și Bianca Veșteman

Coregrafie: Flavia Giurgiu

Concept lumini: George Jipa

Operator sunet:Sorin Brehuescu, Liviu Stoica, Bogdan Golumbeanu

Operator orgă lumini: Laurențiu Iordache, Daniel Feieș, Daniel Mateescu

Mecanisme scenă: Aurelian Ungurianu

Regia tehnică: Adrian Ionescu

Producător delegat: Mădălina Ciupitu

Sufleor: Andreea Manciu

Spectacolul este o coproducție TNB — Centrul Cultural „George Coșbuc” Bistrița

Distribuție:

Mădălina Dumitrache

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent”.