Timpul, ca entitate multiplicată în spaţii şi forme, atrage în „marea lui trecere” senzaţii, utopii şi fapte, care nu fac altceva decât să contribuie la disproporţia timpului relativ, atât de familiar individului uman prin construirea gramaticală a unei perspective mensurabile: trecutul, prezentul şi viitorul. În literatură, timpul a constituit punct de plecare în diverse analize […]
Visul unei nopți de iarnă Nichita Stănescu Apărea în stele dinţate chipul tău de atunci, numai contur. Nopţile mele, în nopţile mele. Stam lungit pe zăpadă, privirea îmi hoinărea printre cetini, în jur, Şi nu mi-era frig. Dimpotrivă, abuream tot ca o pâine albă. Stelele mă priveau curioase. O, tu, carne a mea, visătoare, o, […]
Iată ce gândea Nichita despre frumusețea limbii în care a turnat aurul sufletesc: „Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atît de proprie, atît de familiară, atît de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă. Noi, de fapt, avem […]
Ah, lasă-mă, ah, lasă-ne/să fim o pasăre, versurile lui Nichita mi-l aduc azi, din nou, în inimă pe păsăroiul ăsta alb (Mihail Sandu) și emoționant care cântă pe lac … o melodie ce împletește româna cu engleza și contorsionează sfâșietor de delicat simțiri și (re)inventări ale iubirii. Pasăre – Nichita Stănescu ”Eu o iubesc, dar […]
