Diana Vreeland: „Prima regulă pe care o învață o gheișă la vârsta de nouă ani este să fie fermecătoare față de alte femei … Fiecare fată din lume ar trebui să aibă pregătirea unei gheișe”.

Pentru a înțelege fenomenul Vogue, Géraldine Dormoy, responsabil editorial al paginii web L’Express Styles a ales să o cunoască mai îndeaproape pe una dintre cele mai interesante personalități feminine care a influențat industria luxului în secolul XX. Caracter puternic, admirată pentru stilul ei unic și original, Diana Vreeland a fost supranumită „împărăteasa Modei” și considerată răspunsul Americii la influența covârșitoare pe care a avut-o Coco Chanel în Europa. Chiar dacă ar fi citit doar autobiografia Dianei, jurnalista ar fi fost cucerită de personalitatea acestei doamne care a traversat un secol vibrant în care și-a construit viața pe măsura calităților și gusturilor ei.

A fost editor de modă pentru Harper’s Bazaar din 1936 până în 1962, apoi redactor-șef al Vogue USA din 1963 până în 1971.

Născută în 1903, Diana Vreeland și-a petrecut copilăria la Paris în timpul Belle Époque, într-o lume a ”marilor frumuseți”. În 1914 se mută împreună cu părinții la New York iar în 1924 se mărită cu bancherul Reed Vreeland. Imediat după cununie se mută la Londra unde îşi deschide un butic de lenjerie de care se ocupă atunci când se eliberează de sarcina creșterii celor doi copii.

tumblr.com

Intrarea în presă şi-o face atunci când, cu ocazia unei petreceri, atrage atenția doamnei Carmel Snow, redactorul şef al publicaţiei Harper’s Bazaar, fiind îmbrăcată într-o rafinată rochie albă din dantelă, Chanel. Snow i-a oferit pe loc un job de editor de modă. Uimită, Diana a căutat o explicație gestului: “Dar doamnă Snow, în afară de ce fac pentru buticul meu din Londra eu nu am muncit niciodată în viaţă. N-am călcat niciodată într-un birou, nu m-am îmbrăcat niciodată mai devreme de ora prânzului.” “Şi cu toate astea, pare că ştii totul despre haine”, i-a replicat Snow.

Vreeland debutează cu cronica , în care dă sfaturi mai mult sau mai puțin extravagante cititoarelor. Lucrează alături de Alexey Brodovitch, Cecil Beaton, Irving Penn şi Richard Avedon.

În autobiografia sa apărută în 1984 scria: “Cred că parte din succesul meu ca editor se datorează faptului că nu m-am temut niciodată de vreun lucru, cauză sau atmosferă. Am fost eu – proiectându-mă în faţa publicului. Ăsta era jobul meu. Mi-a fost mereu clar ce e posibil pentru public. DĂ-I CEEA CE NU A ŞTIUT VREODATĂ CĂ VREA.” Pur și simplu inventa tendințe. Și-a impus stilul, extravaganța, ideile inovatoare și gustul nu doar în modă, ci și în artă și cultură. Pagina de literatură din Harper’s Bazaar purta, de asemenea, amprenta ei.

Diana Vreeland (fashion editor at Harper’s Bazaar) styles Marilyn Ambrose

La Vogue va ocupa, după anul 1962 până în 1971, funcția de redactor-șef. Atunci le descoperă pe Edie Sedgwick (actriță și model american, muză pentru Andy Warhol și Bob Dylan, frumusețea cu ochii puternic conturați și părul scurt) și pe Lauren Hutton (actriță și model american de succes care a jucat în filmele The Gambler și American Gigolo). De asemenea, pe Lauren Bacall,Twiggy și Marisa Berenson.

Diana Vreeland a contribuit și la succesul designerilor de modă Yves Saint Laurent și Valentino, și i-a lansat pe designerii Diana von Furstenberg, Oscar de la Renta sau Manolo Blahnik.

În interviul pe care l-a dat la aproape 30 de ani de la moartea Dianei, atunci când a venit la București pentru a lansa în România parfumurile care poartă numele bunicii sale, Alexander Vreeland a precizat:

Atunci când era redactor-șef la Vogue USA, oamenii care se ocupau de reviste erau în spatele scenei, nu erau atât de cunoscuți. Dacă acum aș numi un editor de pe prima pagină a New York Times, probabil că majoritatea nu ar ști acel nume și, cu siguranță, nu ar ști cum arată respectivul. Așa era și atunci.

Când era la Vogue, acel rol era mult mai discret decât este astăzi. Nu era Instagram, nu erau rețele sociale. Atunci când soția mea a făcut un documentar despre bunica mea, nu am reușit să găsim decât patru interviuri televizate despre bunica, în toată cariera ei (…). Faima atunci era altfel.

Apoi, s-a hotărât să lucreze cu Metropolitan Museum din New York (ca și consultant la Costume Institute) și a început să aibă acele expoziții, care culminau cu o mare petrecere anuală. Abia atunci a devenit faimoasă în forma pe care o știm noi astăzi. Foarte târziu în viața ei.

A devenit faimoasă într-un final, dar cred că nu a fost așa o bună parte din cariera ei. Cred că era foarte respectată și faimoasă, dar numai într-un anturaj restrâns de oameni. Dacă erai un designer, editor sau un fotograf, cu siguranță știai cine este Diana Vreeland. Dar asta nu cred că este faimă, este o formă de respect față de munca pe care o faci zi de zi.

Diana Vreeland & Jerry Hall

Diana Vreeland a influențat multe persoane, a lansat păreri și teme care au bulversat pe moment, apoi au fost pur și simplu asumate de cei mai mulți dintre iubitorii modei și frumuseții.

”Îmi place vulgaritatea dacă are vitalitate, un strop de prost gust este ca un vârf de paprika, toți avem nevoie de un praf de prost de  gust, este viguros, este sănătos, cred că putem folosi mai mult, sunt doar împotriva lipsei de gust.”

O astfel de opinie exprimată în mod deschis nu poate fi decât o provocare și o dovadă de curaj. Chiar și azi, aceste cuvinte ar fi primite cu reținere. De asemenea, înțelegea că dincolo de modelul și materialul unui costum, mai de interes e cel care îl poartă, felul în care trăiește purtând acel costum. Este vorba de interacțiunea și determinarea reciprocă dintre costum și personaj.

„O rochie nouă nu te va duce niciodată nicăieri; mai degrabă modul în care trăiești purtând această rochie, stilul de viață pe care l-ai avut înainte și cel pe care îl vei avea în continuare, purtând-o.”

Dar ce ziceți de o remarcă precum: „Bikini este cel mai important lucru de la inventarea bombei atomice”.

Cât adevăr, totuși, în ea!

Photograph by Jonathan Becker, all rights reserved, 2011

 

De aceeași autoare, citiți și https://bel-esprit.ro/pacate-acum-lumea-aceea-nu-mai-e-si-a-ta/