Pasiunea, trecătoare și instabilă? – un sentiment atât de frumos și totuși atât de complicat…
De Ziua îndrăgostiților, mi-a venit în minte o glumă (cam deplasată, e drept, dar atât de realistă):
”- Bună ziua, aveți felicitări cu ”Te iubesc, ești unica mea iubire?
– Desigur!
– 5, vă rog!”
Și brusc, mi-am amintit de o cunoștință care era atât de sigură că își întâlnise sufletul pereche și că era unica lui dragoste, încât mi-a părut rău să-i spulber întreaga mitologie pe care o pusese în scenă, revelându-i contrariul. În definitiv, dacă omului îi place apa rece pe post de vin scump sau șampanie fină, de ce să-i strici plăcerea? Și atunci m-am hotărât să scriu despre unele fațete ale iubirii, cea teatrală și de scurtă durată, închinată zeului Amor și capricioaselor sale pofte cărora nu le rezistă prea mulți, dar nici timpul în sine! Toate astea, cu o trecere în revistă a unor teorii mai mult sau mai puțin cunoscute.
De-a lungul timpului, psihologii au dezvoltat diverse teorii pentru a explica natura acestui sentiment și de ce este pasiunea adesea trecătoare și instabilă/fluctuantă. În acest articol, vom explora câteva dintre cele mai cunoscute teorii despre iubire și vom vedea de ce partenerii nu pot fi obligați să trăiască împreună dacă nu mai au sentimente unul față de celălalt.
Teoria lui Freud
Sigmund Freud, unul dintre cei mai influenți psihologi din istorie, părintele psihanalizei, a dezvoltat o teorie despre iubire care pune accentul pe dorințele noastre inconștiente. Potrivit lui Freud, iubirea este rezultatul proiecției dorințelor noastre interioare asupra unui partener. Cu alte cuvinte, ne îndrăgostim de cineva care ne amintește de o persoană sau o experiență din trecut care ne-a provocat plăcere. De obicei, spunea el la vremea respectivă, băiatul caută în partenera sa asemănări cu chipul sau cu felul de a fi al mamei, singura femeie din viața lui față de care nutrește sentimente autentice, inalienabile și imuabile, dată fiind natura relației. Fata, de asemenea, caută în aleul ei un father figure, adică un arhetip care corespunde acelor trăsături ale masculinității care au impresionat-o la tatăl ei. De multe ori, mai spune psihanalistul, discrepanța dintre cele două modele poate duce la dezamăgiri și la separare, pentru că așteptările acestea nu sunt nici realiste și nici măcar firești – fiecare individ e o individualitate rezultată din mai mulți factori acumulați de-a lungul timpului. Nu poți echivala două modele diferite și nici nu poți avea pretenția ca partenerul tău să împrumute sau, mai rău, să copieze trăsături ale unui părinte pentru a-ți face pe plac – în timp, personalitatea lui se va șterge, iar fantasma pe care o ai lângă tine va începe să te plictisească. De ce? Pentru simplul fapt că în competiția cu părintele preferat, orice altă persoană eșuează din principiu, nefiind capabilă să completeze sau să suplinească ”idealul”. Să lăsăm fiecăruia ce e al lui, prin grația naturii.
Pasiunea, trecătoare și instabilă?
Deși Freud este mai bine cunoscut pentru teoriile sale despre inconștient, sexualitate și mecanismele de apărare ale eului, el a făcut și observații profunde despre natura iubirii. Această teorie sugerează că iubirea este adesea trecătoare, deoarece dorințele noastre se pot schimba în timp.
„Iubirea nu este altceva decât exigența de a fi iubit; oricine este iubit este un narcisist.”
„Găsirea unui obiect de iubire este o formă de a obține satisfacție prin intermediul unui obiect substitutiv.”
„O mare parte din dificultățile noastre în viața de zi cu zi provin din faptul că confundăm cele două tipuri de iubire: iubirea de sine și iubirea de altul.”
„Când iubim, tindem să idealizăm obiectul iubirii noastre. Poate că acesta este cel mai sigur semn al iubirii pure și necondiționate.”
Mai este actual Freud?
Teoriile lui Sigmund Freud au jucat un rol fundamental în dezvoltarea psihologiei și psihanalizei, însă actualitatea și relevanța lor în psihologia contemporană sunt subiecte de dezbatere. Iată câteva aspecte care pot clarifica în ce măsură teoriile lui Freud sunt considerate actuale:
- Teoriile lui Freud au pus bazele multor concepte din psihanaliză și au influențat diverse domenii, inclusiv literatura, arta, filmul și cultura populară. Abordarea sa asupra inconștientului, mecanismelor de apărare, stadiilor dezvoltării psihosexuale și interpretarea viselor rămân fundamentale în înțelegerea istorică a psihologiei.
- De-a lungul timpului, multe dintre teoriile lui Freud au fost criticate pentru lipsa de bază științifică riguroasă, metodologia sa, și pentru perspectiva sa androcentrică și sexualizată asupra dezvoltării umane. Psihologia modernă, bazată mai mult pe cercetare empirică și metode științifice riguroase, a depășit multe dintre ideile sale.
- În domeniul psihanalizei și al psihoterapiei, multe dintre conceptele introduse de Freud continuă să fie folosite și rafinate. De exemplu, importanța dialogului terapeutic, a transferului și a rezistenței în terapie, și ideea că evenimentele din copilărie pot influența comportamentul adult sunt încă relevante.
- Deși unele dintre teoriile lui Freud nu mai sunt acceptate în forma lor originală, ele au fost adaptate și modificate în cadrul unor noi teorii și abordări în psihologie. De exemplu, teoria atașamentului și cercetările moderne despre inconștient și procesele cognitive sunt influențate de lucrările lui Freud, chiar dacă au depășit multe dintre premisele sale inițiale.
- Există o dezbatere continuă în rândul psihologilor și psihanalistilor despre ce aspecte ale lucrărilor lui Freud rămân relevante și utile. Unii susțin că, deși teoriile sale nu sunt acceptate în totalitate în forma lor originală, ele oferă încă o perspectivă valoroasă asupra naturii umane și a dezvoltării psihologice.
De neratat: Freud’s Last Session
Teoria/Teoriile lui Esther Perel
Esther Perell, o terapeută și autoare celebră, a dezvoltat o teorie despre iubire care se concentrează pe nevoile noastre de autonomie și intimitate. Potrivit lui Perell, iubirea poate fi trecătoare atunci când partenerii nu mai simt că au spațiu și libertate în relație. Ea susține că este important să menținem o identitate individuală și să avem propriile interese și pasiuni în afara relației. Atunci când aceste nevoi nu sunt îndeplinite, iubirea poate începe să se estompeze. ”Rethinking infidelity” este o carte pe care ar trebui s-o citim cel puțin o dată în viață, cu creionul muiat în gură, cum se spune, reținând cele mai importante idei și înțelegând natura discutabilă a monogamiei la ființele umane. ”Nu există certitudine” când vine vorba despre un partener nou, există ”curiozitate”, ”mister”, legate de ceea ce este nou și, de aceea, este mai bine să lăsăm totul să curgă în loc să punem întrebări care modifică radical chimia din cuplu. Iată o primă idee.
Redefinirea infidelității: Perel sugerează că infidelitatea nu poate fi definită simplist sau în termeni absoluți. Ea recunoaște o gamă largă de comportamente și experiențe care pot fi considerate ca fiind infidele, depinzând de acordurile și așteptările specifice fiecărei relații. Astfel, infidelitatea poate varia de la relații sexuale până la legături emoționale sau chiar flirt online.
Înțelegerea motivelor din spatele infidelității: Perel explorează diverse motive pentru care oamenii pot fi infideli, sugerând că infidelitatea nu este întotdeauna despre sex sau lipsa pasiunii/iubirii într-o relație. Adesea, este legată de dorința de a găsi noi aspecte ale sinelui, de a scăpa de sentimentul de stagnare sau de a experimenta un sentiment de alinare, aventură sau validare.
Infidelitatea ca o oportunitate de creștere: În loc să vadă infidelitatea strict ca o trădare devastatoare, Perel o consideră uneori ca pe o oportunitate pentru cupluri de a reexamina și de a reinventa relația lor. Aceasta nu înseamnă a minimaliza durerea cauzată, ci a folosi criza declanșată de infidelitate ca un moment de reflecție și evoluție pentru ambii parteneri.
Dialogul despre fidelitate: Perel subliniază importanța comunicării deschise și oneste în cuplu despre așteptările și limitele legate de fidelitate. Ea încurajează cuplurile să discute și să negocieze în mod continuu aceste limite, recunoscând că nevoile și dorințele se pot schimba în timp.
Complexitatea relațiilor moderne: Perel observă că în societatea contemporană, așteptările față de căsătorie și relații sunt mai mari ca niciodată. Oamenii caută adesea în partenerul lor nu doar dragoste și siguranță, ci și împlinire personală, pasiune și creștere. Această presiune poate contribui la apariția infidelității, pe măsură ce indivizii caută să-și satisfacă aceste nevoi diverse. Nevoia de pasiune e pe primul plan.
Dacă nu sunteți abonați încă, aici aveți link către canalul de youtube al lui Esther Perel
Alți psihologi celebri
Pe lângă Freud și Perell, există și alți psihologi celebri care au dezvoltat teorii interesante despre pasiune. De exemplu, John Bowlby a dezvoltat teoria atașamentului, care susține că iubirea/pasiunea este rezultatul unui atașament emoțional puternic față de un partener. Dacă acest atașament este afectat sau rupt, iubirea ( a se citi pasiunea) poate dispărea.
Pe larg: John Bowlby, psihiatru și psihanalist britanic, este cel mai bine cunoscut pentru dezvoltarea teoriei atașamentului, care a avut un impact profund asupra înțelegerii relațiilor umane și a dezvoltării emoționale. Deși teoriile lui Bowlby se concentrează mai mult pe relațiile dintre părinți și copii, acestea oferă perspective valoroase și asupra iubirii și a relațiilor intime în general. Iată câteva aspecte esențiale ale teoriei atașamentului și cum se leagă acestea de iubire:
Atașamentul ca sistem biologic: Bowlby a susținut că atașamentul, sau legătura emoțională profundă care se formează între un copil și părinții săi, este un mecanism biologic nativ care asigură supraviețuirea. Acest sistem de atașament este activ și în relațiile adulte, influențând modul în care oamenii se îndrăgostesc, interacționează și mențin legături intime.
Modele de atașament: Bowlby, împreună cu colaboratoarea sa, Mary Ainsworth, a identificat diferite modele de atașament care se dezvoltă în copilărie și care pot influența comportamentul relațional în viața adultă. Aceste modele sunt: atașamentul sigur, evitant, anxios/ambivalent și dezorganizat. În relațiile de iubire, aceste stiluri de atașament pot determina nivelul de confort cu intimitatea, reacțiile la conflict și așteptările de la partener.
Siguranța și explorarea: Conform teoriei atașamentului, o bază sigură oferită de îngrijitori permite copilului să exploreze mediul înconjurător și să se dezvolte. Analog, în relațiile adulte, o legătură de atașament sigură permite indivizilor să fie vulnerabili, să exploreze și să crească împreună cu partenerii lor, evidențiind importanța sprijinului și securității în iubire.
Răspunsul la pierdere și separare: Bowlby a explorat și modul în care oamenii reacționează la pierderea sau separarea de obiectul atașamentului lor. Teoria sa subliniază faptul că doliul și anxietatea de separare sunt reacții normale și sănătoase la pierderea unei legături de atașament, fie că este vorba de părinți și copii sau de parteneri intimi.
Transmiterea intergenerațională: Bowlby a recunoscut că modelele de atașament se pot transmite de la o generație la alta. Aici ar putea să ne treacă fiorii, nu-i așa? Modul în care părinții au fost atașați de propriii lor părinți poate influența stilul lor de atașament cu copiii lor, care la rândul lor îl vor transmite mai departe.
În contextul relațiilor de iubire adulte, teoria atașamentului lui John Bowlby evidențiază importanța siguranței emoționale, a încrederii și a răspunsului la nevoile partenerului pentru a dezvolta și menține legături intime puternice. Aceasta oferă o bază pentru înțelegerea dinamicii relațiilor și pentru abordarea problemelor relaționale printr-o mai bună înțelegere a stilurilor de atașament.
Alți psihologi, precum Robert Sternberg și Helen Fisher, au dezvoltat teorii care se concentrează pe diferitele aspecte ale iubirii, cum ar fi pasiunea, intimitatea și angajamentul. Aceste teorii sugerează că iubirea poate fi trecătoare atunci când nu există un echilibru între aceste aspecte.
De reținut: iubirea este un sentiment complex și adesea trecător. Teoriile psihologice ne ajută să înțelegem de ce iubirea poate deveni instabilă și de ce partenerii nu pot fi obligați să trăiască împreună dacă nu mai au sentimente unul față de celălalt. Fie că este vorba despre dorințele noastre inconștiente, nevoia de autonomie și intimitate sau atașamentul emoțional, aceste teorii ne oferă o perspectivă interesantă asupra naturii iubirii.
Ce e de făcut ca pasiunea să nu dispară (așa de repede?)
Ca să nu ne stricăm ziua gândindu-ne că s-ar putea să fim (și noi) victima acestei stări nesuferite de îndoială sau naivitate nepermisă, mai bine să vedem un film de dragoste (sau mai multe, depinde de timp), fix de ziua lui Valentin înnamoratul, despre el însuși. Fac pariu că pe unele le-ați văzut, pe altele doriți să le revedeți.
Întâi, filmul meu preferat:
„Love Me If You Dare” (în franceză: „Jeux d’enfants”) este un film francez din 2003, regizat de Yann Samuell. Este o dramă romantică cu elemente de comedie și fantezie, cunoscută pentru povestea sa unică și stilul vizual vibrant. Filmul îi are în rolurile principale pe Guillaume Canet și Marion Cotillard, care interpretează personajele Julien Janvier și Sophie Kowalsky.
Povestea filmului începe în copilărie, când Julien și Sophie încep un joc continuu de-a „îndrăzneala”, unde fiecare îndrăzneală trebuie să fie mai provocatoare decât cea precedentă. Acest joc devine un mecanism de evadare pentru ambii copii, care se confruntă cu dificultăți în viețile lor personale – Julien cu boala mamei sale și Sophie cu discriminarea pentru originea sa poloneză.
Pe măsură ce cresc, jocul lor continuă să fie o parte centrală a relației lor, complicând și mai mult lucrurile între ei. Jocul devine din ce în ce mai intens și periculos, reflectând lupta lor internă cu propriile emoții și cu dificultățile vieții adulte. În ciuda sentimentelor evidente pe care le au unul față de celălalt, Julien și Sophie par să fie incapabili să-și exprime dragostea într-un mod tradițional, folosind jocul ca un mijloc de comunicare și ca un zid de protecție împotriva vulnerabilităților lor.
„Love Me If You Dare” explorează teme precum iubirea, prietenia, maturizarea și modul în care trecutul și jocurile copilăriei ne pot influența viața adultă. Filmul este apreciat pentru chimia dintre Canet și Cotillard, pentru estetica sa colorată și pentru abordarea non-tradițională a poveștii de dragoste. Finalul filmului este deschis interpretării, lăsând audiența să reflecteze asupra naturii relației dintre Julien și Sophie și asupra consecințelor jocului lor continuu.
„The Notebook” (2004) – Bazat pe romanul lui Nicholas Sparks, acest film prezintă povestea emoționantă a unui cuplu care se îndrăgostește în anii ’40. Este renumit pentru chimia dintre personajele principale și scenele romantice memorabile.
„Valentine’s Day” (2010) – Acest film coral urmărește viețile interconectate ale mai multor personaje din Los Angeles pe măsură ce navighează prin diferite etape ale relațiilor lor de Ziua Îndrăgostiților. Cu o distribuție de staruri, oferă o varietate de perspective asupra iubirii și relațiilor.
„Pride and Prejudice” (2005) – Bazat pe clasicul roman al lui Jane Austen, filmul prezintă povestea de dragoste tensionată, dar profundă, dintre Elizabeth Bennet și Mr. Darcy, oferind o privire asupra iubirii și prejudecăților din Anglia rurală a secolului al XIX-lea.
„La La Land” (2016) – Acest musical modern, câștigător al mai multor premii Oscar, prezintă povestea de dragoste dintre o actriță aspirantă și un muzician de jazz, explorând visurile și compromisurile necesare în urmărirea pasiunii și iubirii.
„Titanic” (1997) – Unul dintre cele mai iconice filme de dragoste, „Titanic” urmărește povestea tragică și romantică a doi tineri din clase sociale diferite care se îndrăgostesc pe faimosul vapor.
„Amélie” (2001) – Acest film francez urmărește viața unei tinere introvertite, Amélie, care decide să schimbe viețile celor din jurul ei pentru a găsi adevărata iubire.
„Eternal Sunshine of the Spotless Mind” (2004) – Acest film inovator explorează complexitatea relațiilor și ideea de a șterge amintirile neplăcute dintr-o relație eșuată, totul prin prisma unei povești de dragoste neconvenționale.
„Pretty Woman” (1990) – Această comedie romantică clasică prezintă povestea unei prostituate și a unui om de afaceri bogat care dezvoltă o relație neașteptată, subliniind puterea transformării personale și a iubirii necondiționate.
