„Tess”, în regia lui Roman Polanski

                                                                                                      (Tyler Coates, Daily Mirror)

Link film: https://Sitefilme.com/online/36779/

Ceva teribil i s-a întâmplat lui Roman Polanski în august 1969: în timp ce filma la Londra, soția sa, Sharon Tate, a fost ucisă de membrii familiei Manson. Născut pe 18 august 1933 la Paris, Franța, într-o familie evreiască poloneză, Polanski a devenit cunoscut pentru filmele sale precum „Rosemary’s Baby” (1968), „Chinatown” (1974) și „The Pianist” (2002), pentru care a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun regizor. Cu toate acestea, el este și cunoscut pentru o controversă care a înconjurat viața sa personală.Sharon Tate: actriță și fotomodel american, născută pe 24 ianuarie 1943 în Dallas, Texas, cu o carieră de succes în filme, câștigând popularitate pentru rolurile sale în filme precum „Valley of the Dolls” (1967) și „The Fearless Vampire Killers” (1967),era căsătorită cu Roman Polanski din 1968. Cuplul s-a cunoscut pe platourile de filmare a peliculei „The Fearless Vampire Killers” și erau căsătoriți doar de un an și jumătate, iar Sharon era însărcinată în opt luni. Întunericul din viața lui a trecut în opera sa, fiind reflectat în atmosfera următoarelor două filme importante ale sale: „Macbeth” din 1971, notoriu controversat pentru natura sa grafică violentă cu tentă sexuală, și „Chinatown” din 1974, câștigător de Oscar, pe care mulți îl consideră unul dintre  cele mai grozave filme făcute vreodată.

În martie 1977, s-a întâmplat un alt lucru groaznic – deși de data aceasta a fost Polanski cel care a comis actul atroce. În casa starului său din pelicula „Chinatown” Jack Nicholson din Los Angeles, Polanski, pe atunci în vârstă de 43 de ani, drogat, a violat o fată de 13 ani.  Deși a pledat vinovat și a ispășit 42 de zile de închisoare în timpul procesului său, regizorul a fugit din țară în februarie anul următor, când și-a dat seama că ar putea să nu fie executat cu probațiune, așa cum a promis judecătorul din proces, și probabil că se va confrunta cu mai mulți ani de închisoare și posibil să fie deportat. De atunci, trăind ca un fugar în Europa, Polanski nu s-a mai întors în Statele Unite (sau în nicio altă țară care l-ar fi putut extrăda) de atunci.

Doi ani mai târziu, el a co-scris și regizat „Tess”, o adaptare a romanului lui Thomas Hardy, „Tess of the d’Ubervilles”, cu Nastassja Kinski în rolul țărăncii titulare care suferă o serie de greutăți de-a lungul vieții – inclusiv (dar din păcate, fără a se limita la) fiind violată de un bărbat în vârstă care o lasă cu un copil și o grămadă de rușine aruncată asupra ei de către victorienii din clasa muncitoare care o înconjoară.

„Tess” nu este un film distractiv; este o epopee romantică de trei ore, în care personajul principal, interpretat perfect de tânăra de 18 ani, Kinski, (care reușește să înfățișeze o combinație de inocență și lumesc), este descompus în mod repetat de-a lungul scurtei ei vieți, ca urmare  a unei societăţi misogine şi puritane. După ce a crescut în sărăcie, Tess Durbeyfield află că este descendentă a unei familii nobile, familia d’Urberville iar tatăl ei, disperat să recâștige noblețea strămoșilor săi, o trimite pe Tess să locuiască cu rude îndepărtate. Așa îl cunoaște pe „vărul” ei, Alec, care fiind acaparat de frumusețea ei, încearcă să o seducă pe tânăra Tess, violând-o în cele din urmă.

Tess află în cele din urmă că d’Uberville sunt niște impostori care pur și simplu și-au cumpărat numele și titlurile, iar Alec nu este vărul ei. Se întoarce acasă însărcinată. Copilul ei moare, iar ea lucrează ca lăptăriță la o fermă locală unde îl întâlnește pe Angel, adevărata ei dragoste. În noaptea nunții lor, Angel se confesează lui Tess spunând că nu este virgin;  Tess face la fel, relatând violul prin care a trecut trecut. Angel, îngrozit că Tess nu este ființă pură și nevinovată pe care a presupus că este, o părăsește.

Din nou rămasă singură, Tess se întoarce la casa părintească. După ce tatăl ei moare, ea se întoarce la Alec și devine amanta lui, fiind singura modalitate de a se întreține pe ea însăși și pe membrii familiei ei rămași. Dacă asta nu ar fi destul de complicat, Angel se întoarce să o găsească, acum plin de remuşcări pentru că a părăsit-o în primul rând. Dându-și seama ce trebuie să facă, îl ucide pe Alec (acesta ar putea fi unul dintre cele mai satisfăcătoare momente din literatura engleză) și fuge cu Angel. Ea este în cele din urmă capturată, condamnată pentru crimă și spânzurată.

„Tess”, pelicula nominalizată la premiile Oscar (a câștigat trei pentru cea mai bună regie artistică, cea mai bună fotografie și cel mai bun design de costume), este un film fenomenal și uimitor care descrie viața provincială victoriană și decorul său pastoral. Este o piesă de artă incredibilă și una care este plină de material de analizat, în special modul în care personajul titular este privit fie ca o figură eroică, fie ca o figură tragică. Este o victimă a societății ei conservatoare, abuzată din cauza clasei și a sexului ei?  Este ea o campioană pentru că a luat în sfârșit ceea ce merită – chiar dacă este condamnată pentru asta? Este filmul în sine oarecum sadic în felul în care înfățișează o femeie a cărei soartă este atât de blestemată?

În plus, este din ce în ce mai dificil, mai ales în zilele noastre, să se separe agresiunea sexuală care are loc la începutul filmului – mai ales având în vedere arta afișului filmului, care o descrie pe Tess ca fiind „născută într-o lume în care au numit-o seducție și nu viol” și „ o victimă a propriei frumuseți provocatoare” (yiiiiikes) — de la agresiunea sexuală similară pe care regizorul a comis-o cu doi ani înainte ca filmul să aibă premiera în Franța. Este dificil uneori să separi arta de artist, dar în acest caz cele două sunt complet împletite. S-au complicat și mai mult zvonurile despre relația lui Kinski cu Polanski când s-au cunoscut în 1976 – ea avea 15 ani, el 43. De atunci, ea a negat că relația ar fi fost sexuală (și, de asemenea, a recunoscut că propriul ei tată, actorul Klaus Kinski, a abuzat-o sexual). Unul dintre motivele pentru care ”Tess” este atât de realistă este că a avut propriile ei conexiuni personale cu ceea ce personajul ei a experimentat pe ecran.

Filmul este o operă de artă care merită absolut premiile sale (inclusiv nominalizarea pentru cel mai bun film, chiar dacă a pierdut în fața „Oameni obișnuiți”). Și, firește, are o meta-narațiune emoționantă, imposibil de ignorat.  Trebuie luate în considerare realitățile ipotetice, alternative, care ar fi împiedicat filmul să fie realizat în întregime (dacă Polanski nu ar fi fugit din Statele Unite și, în schimb, ar fi executat o pedeapsă mai lungă cu închisoarea) sau să fie un film complet diferit (”Tess” este dedicată  lui Sharon Tate, care i-a dat romanul lui Hardy soțului ei și și-a exprimat interesul de a interpreta personajul principal). Dar, în cele din urmă, singura modalitate de a o lua în considerare pe Tess este să accepți că există.  Este un film incomod de vizionat, dar merită angajamentul și gama largă de emoții pe care filmul le stârnește în timpul său de rulare.