Decembrie. E perioada aceea din an în care mi-aș lua concediu ca să stau acasă și să mă uit toată ziua la filme despre Crăciun. Genul acela de filme în care totul e strălucitor: brazi împodobiți perfect, cadouri ambalate frumos, prăjituri abia scoase din cuptor, haine frumoase, cașmir mult, fulare peste paltoane, coafuri impecabile, ciocolată caldă, acadele, praf de scorțișoară în aer, case împodobite cu luminițe colorate, foc în șeminee, canapele peste care stau pături pufoase, perne cu inimioare și reni, colindători pe străzi, lume zâmbăreață, îngeri făcuți în zăpadă, turtă dulce, mere coapte, lumânări pe mese și fulgi de nea peste oraș.

Decorul unor povești siropoase, cu emoții care vor să sensibilizeze. Care vor să ne amăgească că viața poate fi și așa. Iluzii agățate în brad. Un „el” și-o „ea” care se despart, apoi peste ani se regăsesc, o femeie care nu mai spera să iubească vreodată își întâlnește bărbatul visat într-o împrejurare banală, oameni care nu mai cred în spiritul Crăciunului ajung să creadă iar.

Copiii devin punți între oameni. Își pun dorințe acolo, așezați în brațele Moșului cu burtă mare, barbă albă, îmbrăcat în haină roșie. Oameni singuri, fără speranțe, iubesc din nou de Crăciun.

Sărbătoarea în care se întâmplă magii. Toate filmele astea se termină bine, cu happy end. Și eu, aproape de fiecare dată, bocesc. Tolănită pe canapea sub o pătură caldă, cu o ceașcă de ceai fierbinte cu lămâie și miere, trăiesc povestea lor.
Filmele astea sunt, de fapt, niște basme pentru adulți. Minciuni frumoase legate cu beteală. Povești cu pești.
Există și aici personaje negative, cele care vor să pună bețe în trăsurile trase de reni. Care vor să distrugă fericirea unei iubiri. Dar, ca în orice basm, la final binele învinge. El rămâne cu ea, Moș Crăciun își face treaba, fiecare primește cadoul dorit.
Da. Îmi plac poveștile astea siropoase. O data pe an vreau să mă uit la filme basme. Să cred în magie. Să îmi împodobesc bradul și casa.

Să fac cadouri, să mă plimb pe străzi pline de oameni care par mai fericiți decât în oricare altă lună din an. Oricum ne mințim în viața asta de prea multe ori cu lucruri serioase. De ce să nu ne mințim frumos în decembrie cu povești?
Vreau să mai cred în Moș Crăciun.

 

Pe Monica o găsiți și AICI.