NİLGÜN MARMARA – ”Dă-i disperării rang de virtute”

Trupul său era o casă de nebuni.
Avea o mie și unu de muncitori înăuntru, nebuni și harnici!

Un turn era trupul său.
Cu o mie de trepte umede și întunecate în interior.
Izbucnea în râs când ajungea sus dar
Coborârea era toată un țipăt!

O sferă era trupul ei.
Făcut dintr-o materie tainică, alunecoasă și strălucitoare.
Care se mișca lent, se destrama încet și inexorabil,
Supusă timpului, dureros

____________________

Monolog irosit

Societate neagră ca smoala, în care am căzut în timp ce alergam
Singurătate adâncă și necunoscută precum cea de după ‘big bang’
Demoni care îți fac părul măciucă, întunecă soarele
Îngroapă una peste alta vieți invizibile.
Se aude un ecou venind de nicăieri
Un ecou a nu se știe ce

Profet al tuturor singurătăților
Binecuvântează-ți diversitatea
Dă-i disperării rang de virtute

Pune-ți toate măștile, fă să prolifereze minciunile

Ai în tine un întreg cimitir
Și toate mormintele îți poartă numele

____________________

Acoperă-mi privirea
Lasă durerea de a vedea zălog
Ferestrelor
Și viața las-o să cadă în apă…

__________________

Ei, așa a fost!
A trăit într-o cutie de pisică
al naibii de adevărat
și-a râs de lume până n-a mai putut.

iubitul cel roz
din camera de joacă a nebuniei
cu lacrimi fictive ca arta

se plânge și se tot plânge de lume.

___________________

Femeie
Arsă de vânturi
Întorcând un umăr rece câinelui deznădăjduit
Femeie scriind, povestindu-și viața
Femeie pasager pe corabia Erosului
Femeie înflorind
Femeie în mișcare
Femeie în grădină
Femeie așezată la o masă într-un club de noapte
Femeie în fereastră
Femeie multiplicată
Femeie legănând copilăria în poală
Ușoară ca o pană de pescăruș
Ca un crin solitar
Femeie mintoasă și calculată
Răsărind din ceață sau din spuma mării
Când se crapă de ziuă
Satulă să se tot prostitueze