”Ceea ce-l va scârbi pe client la prostituată, după ce-şi va fi terminat „numărul”, ne spun autorii, Bruckner și Finkierkraut, va fi mai puţin aspectul comercial al relaţiilor lor cât faptul că, privind-o îşi va da seama ce gândeşte despre atât de scurta lui plăcere” (…) ”În general, femeia îi cere amantului să mai reziste ca să poată juisa şi ea. La prostituată, îndemnul este pe dos: „Hai, frumosule, grăbeşte-te”. Clientul este mereu rugat să-şi dea drumul. Ah! Dacă ar putea să ejaculeze din prag, ce de timp s-ar câştiga! Am spus că bărbatul plăteşte pentru a merge până la capătul egoismului său, pentru a atinge uitarea de sine într-o completă indiferenţă faţă de celălalt; dar el nu atinge capătul, nu tresare, nu-şi pierde minţile, nu se lasă târât în vârtej, nici un val nu-l răstoarnă, în el toate intensităţile sunt măsurate la secundă; adevărul este că primeşte foarte puţin pentru ceea ce plăteşte, această minimă satisfacţie, care este juisarea ejaculării”.
Prin vehicularea noțiunii de ”curvă” s-a încercat, preț de milenii, controlarea sexualității femeiești, ținerea ei sub obroc. E o intimidare, un injuriu la care sunt expuse femeile cu scopul de a se conforma cererii de pasivitate erotică. Ceea ce trebuie să își cenzureze este propria înflăcărare, de care se leagă inevitabil o serie de așteptări de la bărbat.
Femeia cea mai ”respectabilă” este cea care a reușit cel mai bine să își reprime aspirațiile sexuale, ea e solicitată să fie obiect al dorinței, nu subiect doritor. În esență misoginia, am mai zis-o, e dispreț pentru corpul femeii și pentru sensibilitățile asociate lui.
Finkielkraut și Bruckner vorbesc despre ”dublul subterfugiu al pornografiei”, care ajută conturarea iluziei că femeile s-ar putea masculiniza sexual, acest subterfugiu e ”să dicteze femeia şi să dea acestei dictări forţa unei norme şi valoarea unei emancipări”.”Pornografia este o poveste futuristă, o Sex-Fiction care începe cu următoarele cuvinte: va fi o dată ca niciodată când femeile, mânate de un impuls irezistibil, şi care nu va mai avea nimic de-a face cu supunerea oarbă, se vor arunca asupra mădularelor noastre”.
Această emancipare prin masculinizare s-a produs mai întâi în plan social și profesional, femeile fiind instruite să-și călească psihismul pentru a face față sistemului de ineracțiune de piață, dur și concurențial, să se desensibilizeze și să devină mai capabile de luptă și confruntare, să-și cultive în sinea lor elementul yang. Apoi cerința de masculinizare s-a deplasat dinspre domeniile conștiinței spre corp. Noile mentalități presează femeile să-și colonizeze și trupurile cu un psihism sexual masculin.
Femeile au devenit, în accepțiunea bunului libertin, toate ”prostituate” din momentul în care s-a prăbușit, postbelic, cultura cuplului, fie el domestic (marital) sau sălbatic (al amanților), prozaic sau liric, pragmatic sau romantic, partenerial sau patriarhal. S-a încetățenit minciuna că nu există diferențe notabile între psihismul sexual masculin și cel feminin, că și femeilor le place să aibă de-a face cu nescunoscuți, cu care nu au nici o legătură sensibilă, că iluzia livrată de prostituate preț de milenii ar fi reală, și anume aceea că ar simți vreo plăcere în aceste condiții. Bărbații nu se mai simt responsabili de soarta femeilor. Nu se mai simt chemați să le ofere stabilitate erotică sau profunzimi amoroase. Așa zisa ”revoluție sexuală” a fost o mină de aur doar pentru bărbați, căci a transformat întreaga lume într-un uriaș bordel în care, într-adevăr, protagonistele au libertatea de a-și alege partenerii de ocazie, dar sunt expuse bolilor de tot felul, vătămărilor corporale și sufletești, în același stil în care sunt și prostituatele, căci un bărbat lipsit de sentimente se poartă cu o femeie necunoscută fără cine știe ce scrupule… Sexul femeilor a devenit un bun public. Modul în care se pot apăra de eticheta de curvă sau de postura de exploatată sexual este abstinența.
Cultura hook-up, care a subminat-o pe cea a cuplului, și care se vrea o alternativă la acesta, a coincis cu o mișcare de ”transfer” al sexualității dintr-un plan secret și personal într-unul social. Prostituția este sex social.
Orice manevră culturală presupune câștigul a ceva și pierderea a altceva. Nu există ”doar beneficii”. Femeile tind să își fidelizeze partenerii și se simt împlinite erotic în relații stabile, bărbații pot găsi o oarecare satisfacție și în acte sexuale arbitrare. Singurul privilegiu acordat de civilizație naturii erotice femeiești a fost cuplul. Așa zisa ”eliberare sexuală” a fost un bluff, care l-a aruncat din patul unui bărbat (bun, rău, ales sau nu) în paturile tuturor bărbaților. Cultura hook-up este o oroare pentru femei, e o formă de prostituție neplătită.
În limba engleză hook înseamnă cârglig, dispozitiv de agățat. Iar hooker este un sinonim pentru ”curvă”. Promiscuitatea pe care așa zisele stiluri le viață alternative o pretind și sexul social pun femeile singure în postura ”curvei”. Așa zisa eliberare a făcut din ele bunuri de consum ale tuturor bărbaților.
Culmea ipocriziei este că aceste practici sunt încurajate și, desigur, legitimate moral, în vreme ce prostituția e în continuare ilegală. Acolo sunt implicate sume mari de bani, acolo e mafie. Acesta e motivul, nu că i-ar păsa cuiva de ființele umane exploatate așa cum se pretinde, ipocrit.
Foarte interesantă este remarca autorilor Brukner și Finkierkraut: ”ceea ce clientul urmăreşte să îndepărteze din uterul prostituatei, nu este copilul, ci femeia şi ceea ce vrea să izgonească dintr-un corp de femeie îngenuncheat de scurtele imperative ale plăcerii lui este misterioasa sexuare feminină. Ceea ce-l fascinează şi îl linişteşte în prostituţie este caracterul ei de relaţie sexuală codificată, o ordine în care se poate efectua, în sfârşit, un calcul pentru că se referă la cantităţi finite, un contract împotriva Terorii pe care o reprezintă pentru bărbat dorinţele femeii, tot ceea ce, în ea, depăşeşte micuţele voluptăţi masculine. Clientul plăteşte nu numai pentru aşi revărsa asupra trupului negociat fanteziile lui, cel mai greu de mărturisit (fantezii pe care, după cât se pare, nu le poate satisface în viaţa de zi cu zi), ci, mai ales, pentru a juisa rapid conform unor modalităţi pe care el singur le-a stabilit fără să ceară părerea partenerei sale. Prostituata este, deci, totodată visul bărbatului şi obsesia lui: o îndrăgeşte pentru că îi dăruieşte imaginea liniştitoare a unei femei virilizate (până şi în limbaj – teribil de brutal…), dar o şi detestă, pentru acelaşi motiv în măsura în care îl face să înţeleagă, fără milă, cât de mare îi este fragilitatea erotică şi cât este de inapt pentru orice senzualitate prelungită. Ceea ce vrea bărbatul este o femeie semifrigidă (sau care se satisface rapid) ca şi el; dar vrea şi o femeie a cărei frigiditate să-l elibereze de a lui. Este dornic să-şi depăşească limitele, dar fără a le pierde din vedere. Doreşte o fiinţă pe care să o poată manipula cum îi trece prin minte; şi o manipulare care să-i opună destulă rezistenţă pentru ca să simtă o satisfacţie (orgoliul obstacolului depăşit, al forţei îmblânzite). Or, prostituata nu-i opune nimic, este docilitatea însăşi, vraişte ca o răscruce şi, ca şi el, indiferentă la cei care se perindă”.
Cultura hook-up, ale cărei reguli impun lipsa oricărui atașament, obligă femeile să se conformeze modalităților facile ale sexualității masculine (există și manifestări nefacile, care implică asumare erotică, răbdare, pasiune, dorință autentică), să se pună singure în postura de obiect sexual, să își amputeze orice așteptări erotice proprii sau mai complexe. Cu o femeie cu care te întâlnești doar pentru sex și doar de câteva ori, o poți face oricum, faptul că nu o satisfaci nu îți dă nici tensiuni morale nici spasme psihologice. Lipsa plății îi creează părții masculine iluzia perfectă: partenera de ocazie nu îl vrea pentru bani, ci pentru sex, doar că, în realitate, ea e invariabil dezamăgită, căci așteptările erotice ale femeii sunt de altă natură; când se știe consumată nu are cum să se simtă împlinită. Sexualitatea femeiască nu cunoaște pulsiunile vânătorului care caută să consume și să bifeze corpuri de sex opus sau să își satisfacă în regim de urgență pulsiuni obscure. Femeile aspiră la dorința masculină, care dorință predupune o anumită persistență și intensitate a privirii, o focalizare a atenței, așteptare, pândă, atașament, într-un cuvânt – pasiune. Or pasiunea are două coordonate: ardoare și răbdare, ea se devotează. Femeile nu pot resimți desfătare și satisfacție de la primul contact, și acela superficial și haotic, cum se întâmplă de regulă în hook-up, pentru că sexulitatea lor nu se manifestă frugal, rapid, impulsiv, are nevoie de timp de desfășurare, are combustii mai lente, are nevoie să fie explorată, extrasă ca un minereu sensibil, stimulată să erupă.
Cultura hook-up lansează sexul de consum și nu se dezminte de formula sexuală masculină.
Potrivit autorilor – Bruckner și Finkielkraut – în raporturile sexuale facile, în care identitatea partenerilor nu contează, în care ei nu se cunosc, bărbatul se simte scutit de efortul/chinul de a seduce și de consecințele seducției. El nu trebuie să își dovedească nici sieși nici femeii masculinitatea împlinindu-i așteptări. Orgoliul virilității e sacrificat satisfacției viscerale imediate. Bărbatul caută în sexul arbitrar uitarea de sine, el merge ca la un sanatoriu la acea femeie, îi cere să fie infirmiera neputințelor și lașităților sale a eșecului său de a fi bărbat. Sigurul lucru pe care un bărbat îl poate dărui unei femei este dorința. Aceasta înseamnă focalizare, nu complusie organică de sex. Dorință înseamnă să o viseze, să tânjească după ea. E valabil și reciproc. O femeie dorește un bărbat când are fantezii cu el, nu atunci când răspunde unor stimuli sau presiuni pur fiziologice.
Cultura hook-up este, după psihologul Jordan Petrson, una care deresponsabilizează partenerii și alungă sexualitatea în afara intimității. Oamenii se simt alienați în aceste condiții nu doar față de partenerii de ocazie, fapt care le amplifică singurătatea, ci și față de propriul trup, de propriile pulsiuni sexuale. Sunt practici care te mențin ”necunoscut”, anonim, detașat schizoid față de cea mai sensibilă manifestare a trupului. Psihologul canadian consideră că aceste conveniențe sexuale, chiar dacă sunt cachiate după o formulă primar masculină, au ca efect demasculinizarea în sens profund și moral. Un bărbat care nu își poate asuma o relație stabilă rămâne infantil și se simte în sinea sa un ”animal”. Ca și autorii francezi, dealtfel, concluzionează că bărbații implicați în astfel de practici manifestă un dispreț inerent față de propria condiție sexuală, ei știu că nu pot satisface o femeie în acest fel și că se află pe un teren minat, că libertatea de a copula incognito e o falsă libertate, că nu se pot sustrage responsabilităților umane și că, în pofida regulii jocului, care pretinde anonimatul și detașarea emoțională, lucrurile în realitate nu se conformează intențiilor și partenerii ies din această afacere răvășiți, șifonați, deprimați.
Nu mai departe de un secol era o rușine să ajungi, ca bărbat, în situația de a nu putea avea o relație normală, doar oropsiții, dezmoșteniții soartei, urâții cu spume, bolnavii incurabili, ticăloșii, borfașii mergeau la bordel și practicau sexul fără implicații sufletești sau angajamente, iar acum, indivizi care se vor respectabili pretind unor femei pure și delicate sau focoase, care vor să-și dăruiască dragostea, să se pună în postură de prostituate. Aceste biete creaturi de la marginea lumii le insipiră unora atâta silă de ei înșiși încât vor să le lovească și să le umple de sânge, să le taie în bucăți. Trăiesc cu ideea că le pot face orice și vorbi oricum, că o târfă e numai bună de insultat și violat, iar distinșii procurori și avocați ai sexului liber vor să poată face asta cu orice femeie ale cărei curbe îi atrag.
Există și o contracultură care le încurajează pe femei să fie cât mai ”iefine”, să se expună, să se dea într-un fel în care dăruirea să nu aibă nici o valoare, să fie accesibile.
Progresiv, pe măsură ce femeile au devenit mai ușor accesibile sexual, grație schimbării de mentalitate, s-a răsturnat și raportul de forțe: de unde, până în veacul anterior, un bărbat trebuia să aibă un anumit statut sau o anumită calitate umană ca să își permită o parteneră de viață sau o amantă, și era o realizare să poată intra în grațiile uneia, în zilele noastre a devenit un privilegiu ca o femeie să aibă un partener stabil. Cel dorit, curtat, cel care pune condiții, e bărbatul.
Granița dintre sexul fără anagajamente și cel dintr-o relație conjugală sau de cuplu care era foarte strict și clar conturată până acum câteva decenii s-a estompat mult, devenind mult mai laxă și mai ambiguă.
Trăim într-o situație fără precedent în lumea biologică din acest punct de vedere. Fenomenul este unul de piață, iar explicația e legată de economia resurselor. Orice am avea la discreție: de la hrană, haine și timp liber la sex, e vorba despre o abundență care produce plictis, blazare și saturație. Bărbații actuați au parte de prea multe oferte sexuale și au devenit indolenți, răsfățați, somnolenți, plictisiți, obraznici, exact a orice ființă ghiftuită. Oferta depășește cererea. Și-au dorit ”curve”, ei bine, cultura hook-up le oferă pe tavă, în surplus.
Lisa Bunnage, specializată în educație parentală a avut ocazia să stea de vorbă cu o serie de adolescenți. Într-o confesiune publică prezintă cazul unei fete de 16 ani care i-a mărturisit că, la o petrecere, a cunoscut un tânăr care s-a arătat interesat de ea, dar pentru că nu i-a plăcut, nu l-a sărutat. ”Foarte bine, felicitări, așa și trebuia!” i-a spus femeia, dar copila a adăugat: ”i-am făcut doar sex oral”. ”Erau chiar în anii de început ai izbucnirii culturii hook-up. Între timp lucrurile s-au agravat”, comentează Bunnage.
Nu cred că e nimic mai misogin și mai periculos pentru femei decât prefăcătoria și minciuna că genul ar fi doar construct social și că nu există diferențe înnăscute în psihismul sexual. Din ce în ce mai des mă confrunt cu acestă nouă formă de abuz: pretenția consumatorului care caută vrea ”fast food” erotic, cum că am fi ”egali” adică ”la fel construiți”, că avem aceeași natură sexuală și că femeilor le vine mânușă promiscuitatea… Nu, nu avem aceeași natură. Această minciună le aruncă pe mâna tuturor prădătorilor, neapărate, face din ele carne de tun pentru violatori, abuzatori, exploatatori șamd. Acum nu mai departe de o sută de ani doar estropiații, pleava societății, nenorociții, nedorinții erau nevoiți să meargă la bordel. Dar așa zisa ”revoluție sexuală” a produs o mutație în conștiița multor bărbați și au ajuns la concluzia că le e la îndemână să transforme toate relațiile cu femeile în unele de bordel, dar neplătite. În mediile cele mai patriarhale, chiar și cei care practicau poligamia sau aveau sclave, aveau și răspunderea lor, le țineau pentru ei, nu le lăsau la cheremul tuturor. Era mult mai salubru. Era răul cel mai mic. Preț de mii de ani femeile au fost apărate de bărbați, ocrotite, nu aruncate în stradă, la cheremul tuturor. Este inadmisibilă această mizerie morală. Sexualitatea femeiască este diferită, din toate punctele de vedere, nu se pune problema egalității în acest plan. Femeile sunt sexul vulnearabil. Nu ”creierul vulnerabil”, nu ”sufletul vulnerabil” acolo sunt egale cu bărbații, pot fi chiar mai puternice, dar psihismul lor sexual e cel care are nevoie de un cu totul alt climat de manifestare decât cel masculin, are nevoie de stabilitate și protecție, de un mediu familiar.
Că, această nouă – nu dezordine, ci din păcate ordine amoroasă – dictează o femeie calchiată după ”idealul” schițat de pornografie este destul de evident în faptul că femeii i se cere să își instrumentalizeze corpul, reprimându-și dorința, și făcând din el apanaj al plăcerii masculine. Curva ideală nu este, așa cum ar părea la prima vedere, potrivit sugestiilor culturale arhaice, o femeie desfrânată, ci dimpotrivă acea una care și-a anulat complet formula sexuală proprie, specific feminină, e una care și-a înfrânt orice dorință.
Corpul prostituatei, arată Finkielkraut și Bruckner este ”unul de trudă”, ca și al femeii prinsă în malaxorul promiscuității. ”Corp fără carne, fără surprize, fără însuflețire, fără pierderi, fără alt parfum decât acela al unei igiene meticuloase și profesioniste, impersonalitate de mașină despre care tot ceea ce poți să spui este că funcționează, se duce, vine, rentabilizează”.
