Germaine Greer este o scriitoare, jurnalistă și profesoară de literatură engleză australiană și una dintre cele mai importante voci ale feminismului în secolul XX și nu o spun eu, o spun dicționarele. Sunt în asentimentul ei doar în ce privește cultura hook-up și pornografia. Sunt de acord că au contribuit la creșterea ratei abuzurilor și violurilor, a misoginiei și relelor tratamente aplicate femeilor, ca să nu mai vorbim de bolile venerice. În rest, nu rezonez cu mai nimic din ce gândește și afirmă, dar o respect pentru calitatea argumentației și pentru implicarea în chestiuni care ne privesc pe toți, mai mult sau mai puțin direct.
Lucrurile au luat-o razna în ultimii ani și o dovadă importantă este că acum Germanine Greer e considerată adversara feminismului.
Nu sunt deloc în afinitate cu poziția ei față de viol – eu găsesc că e o oroare care îți poate distruge viața și că fiecare femeie, recte ființă umană, reacționează diferit la agresiune & abuz – dar mi se pare inadmisibil ca această personalitate marcantă, care a făcut imens pentru drepturile femeilor, să fie pusă la zid și descalificată și excomunicată din rândurile feministelor doar pentru că nu se aliniază în rând cu noul val, având o viziune preponderent liberală, în care accentul cade pe drepturile individuale și nu pe victiminate.
O femeie e liberă să decidă cum reacționează la ceea ce i se întâmplă, nu este obligată să-și expună public suferința, rănile sau să se înroleze la vreo mișcare de guerillă socio-politică.
Excesul de energie yin cu care ne asaltează grupările de amazoane contemporane pentru mine una e nociv, e boală curată. Mă sperie separatismul dintre sexe, îl găsesc pervers, periculos și chestiunea face din doctrina curentă o afacere castratoare. Separarea înseamnă castrare, înseamnă să fim toți făcuți pachet și închiși în pușcărie. Libertatea e în intimitatea și în conviețuirea dintre bărbați și femei, iar culmea libertății în dragoste (dacă vorbim de heterosexuali). Imaginile de grup cu femei fără bărbați, desperecheate, ca și ale unor bărbați care umblă brambura pe câmpuri de bătălie fără femei, îmi lasă impresia unor triburi de nebuni, care trăiesc pe lângă realitate și se agită fără miză. Lăsați singuri, și unii, și ceilați o iau razna, încep cu idei de război sau să zboare pe coadă de mătură…
Grupurile de bărbați sau femei organizați în secte și mișcări conspirative – cum e și acest nou val feminist – au ceva dement, fanatic. Ceea ce se pierde când trăiești într-un grup compact de bărbați e tocmai masculinitatea și ceea ce am simțit pe pielea mea că pierd când am trăit printre femei a fost tocmai feminitatea. Într-un grup de oameni în general nu prea te simți nicicum, ești anulat, în sens intim. Identitatea de gen e una legată de natura proprie erotică, altminteri suntem ființe umane, neutre. E elementar. Din punctul meu de vedere doar ceea ce are legătură în mod direct și implicit cu sexualitatea sau genitalitatea, cu instinctele sexuale sau de reproducere, cu maternitatea etc poate fi asociat genului, în rest suntem neutri, desigur. Nu există alt gen decât cel determinat sexual, în restul suntem orice…. aeroplan, mașină de tocat nervi, ce vrem, e la liberul arbitru. De aceea mi se pare o tâmpenie să facem atâta caz de cele 1001 de genuri imaginare. Pot fi și 1002. Oricum nu contează și nu se pune decât ceea ce se leagă de psihismul sexual și asociat condiției noastre genitate ca ”gen real”, restul e fantezie. Asta spune și Greer dar nu i-aș da cine știe ce cretite pentru că e o chestiune de bun simț, o gândim cei mai mulți.
Feminismul acesta de val trei a ajuns să fie exact ce era comunismul: o serie întreagă de denunțuri, de delațiuni, de anchete și procese de conștiință continue săvârșite în numele ”doctrinei de bază”. Ceea ce este și ar trebui să rămână pur personal devine subiect de justiție publică. O nouă Inchiziție. O alternativă laică.
Studiile de gen nu ar fi neavenite dacă nu ar fi grețos de sexiste și mincinoase. Femeile abuzează și ele bărbații în mii de feluri, îi șantajează. Sigur, există oameni de calitate de ambe sexe care se comportă decent, elegant și nobil. Oamenii nu trebuiesc evaluați după gen, ci după conduită, după nivelul de inteligență, rafinament, bunătate, moralitate. Asta spune orice conștiință înzestrată cu bun simț. Marguerite Yourcenar a insistat să afirme că un bărbat evoluat și profund e mult mai asemănător unei femei evoluate și profunde decat unei brute de același sex. E același lucru valabil și pentru femei. Discursul despre genuri al primei femei academician ar fi taxat însă drept sexist în zilele noastre. Nu se pune problema solidarității cu o armată atât de eterogenă, ar fi o greșeală. Solidaritatea e între oameni de aceeași teapă. Femeile nu sunt oameni de aceeași teapă după cum nu sunt nici bărbații.
Esența misandriei sau misoginiei constă în a-i trata pe toți ca și cum ar fi de un soi. Nu sunt.
Studiile de gen au o noimă, statistic, dar criticile și considerațiile trebuiesc făcute la adresa ambelor genuri, dacă tot e să încercăm să definim niște caracteristici. E normal să vorbim și despre abuzurile la adresa bărbaților, cum încearcă să o facă și Greer.
Hilar, feministele radicale nu realizează că după ce zbiară că nu vor să fie definite de bărbați și se plâng că ”feminitatea” e o afacere masculină și că e dreptul lor să se conceapă și comporte ca femei cum vor, afirmă că masculinitatea, tot definită de bărbați, e de lepădat, de reformat, de remediat, așadar vor să lanseze ele pe piață un nou standard de masculinitate acceptabilă și rezonabilă din punctul lor de vedere. Așadar ”feminitatea convenabilă bărbaților” nu e bună, trebuie eradicată, în schimb masculinitatea convenabilă femeilor e de predicat și practicat la scară largă, eventual de impus prin lege.
Nu știu dacă e mai supărător delirul victimist din aceste discursuri, tonul belicos sau cota de prostie și lipsă de bun simț.
Citiți și Intervalul dintre dorință și repulsie
