Când eram adolescentă și în prima tinerețe eram libertariană, dacă se poate spune  în română așa. Eram aproape anarhistă, ca orice june tembel care își supraevaluează și lui puterile și își idealizează și semenii.

Pe măsură ce m-am lămurit cum stau lucrurile în realitate, mi-a mai trecut entuziasmul. Viața ne dovedește constant că responsabilitatea umană e un ideal și că în practică o cam sfeclim.  Arareori dacă îi dai arme pe mână cuiva, va reuși să nu le folosească într-un sens distructiv. Arareori, dacă îi lași droguri și o foaie pe care sunt scrise toate riscurile și efecte adverse, se va abține să  încerce, totuși.

Parafrazând o celebră expresie a lui Kant: omul nu e tocmai demn de libertate.  

Sigur, noi, ”umaniștii”, ne vrem deschiși, relaxați, fără prejudecăți. Dar dacă ipochimenul căruia îi respectăm orice stil de viață trăiește în contrasensul celui propriu și are pretenția să ne convertească, și face presiuni în acest sens, cum de regulă se întâmplă, atunci e bine să revenim la etapa în care nu eram așa de permisivi, din rațiuni de auto-apărare.

Dau exemple.

Eu nu am luat niciodată droguri, nici din acelea legale, când erau legale. Nu am fost curioasă, nu m-a interesat.   Am citit despre efecte și chiar nu am fost tentată. Mai degrabă am avut  o neliniște fobică. Am fost de trei ori în situația în care să trebuiască să plec acasă dintr-un context în care se fumau chestii, pentru că se făceau presiuni oribile asupra mea să mă înfrupt.  Cred că nu are sens să comentez cât e de imoral. Cei deja afumați, drogați etc nu realizează bine ce fac. Nu țin frâiele, insistă ca tembelii și forțează, fortează. Fortează și bărbații la petreceri, când femeia spune NU. Sunt pilde clare de iresponsabilitate. Exponenții speciei nu sunt atât de controlați încât să nu facă și să nu își facă rău cu libertatea.

Romanul lui Michael Crichton, Sfera, e revelator în acest sens.

Nu am nici o obiecție la relațiile deschise, la sapio și pan-sexualitate, la toate noile organizări, orientări și tendințe atâta vreme cât nu sunt ”obligatorii”. Să fie swingeri, să fie menaj a troix, să fie sex în grup să fie cum o fi între adulți care consimt.  Dar atunci când ai tupeul să îmi ironizezi ”puritanismul” și să îmi ții predici și să încerci să mă corupi, când îmi disprețuiești valorile și registrul în care îmi asum eu sexualitatea, când încerci să mă forțezi să intru în scheme care nu se potrivesc sensibilității mele, când îți bați joc de mine că sunt prea ”intimistă” și că am idei desuete, suntem dușmani și îmi trece îngăduința.  Este inadmisibilă această încercare de forțare de notă.  Să-și vadă fiecare de chemările lui și pe mine să mă lase în pace!

 

 Poți să mă judeci și să mă disprețuiești în sinea ta, dar nu ai dreptul să încerci să mă convingi să-ți preiau modelul de viață sau să-mi modific fibra interioară sau simțul binelui și răului după ale tale, căci asta înseamnă că ești un sectant nenocorit care vrea prozeliți și e un atentat la libertatea mea.

M-a abuzat verbal și m-a încondeiat în fel și chip un individ cu care mă cunoșteam din mediul profesional pentru expresia ”asceză erotică” pe care nici măcar nu a înțeles-o.  Era un sinonim perfect al dragostei în mintea mea. Asceza nu se referea la postirea de la amorul carnal, ci la puritatea și profunzimea dorinței, la faptul de a trăi în afara lumii, în sihăstrie, cu cel drag. Că mi-a vorbit batjocoritor contează mai puțin, omul s-a înverșunat să mă ”aducă pe calea cea dreaptă”. Așa cum el are dreptul să o ducă din orgie în orgie și eu am dreptul la acest absolutism sau ce o fi el, la această desuetudine, la această escapadă în puritate, care e dragostea, am încercat să îl edific.  Omul avea alergie la simțul purității care mă caracterizează și la sensibilitățile asociate lui și voia musai să mă dea cu capul de pământ, să îmi treacă.  Voia el să mă vindece de ”nebunie”. Era agresiv . Și abziv. Îmi batjocorea simultan și ideile care nu cadrau cu ateismul…

E interesant cum de au unii exigențe foarte mari când e vorba de cele intelectuale, de logică, de știință, ba chiar și de artă sau de integritate morală în relații sociale, în schimb, în inimitate și când vine vorba de propriile corpuri pretind, fără perdea, să fim ”animale”, cât se poate de superficiali, de vulgari, de nonșalanți. Urâm maneaua în muzică, dar nu în corpul și ființa proprie!

Concluzia la această vârstă e că omul nu are conștiința morală necesară în acest moment pentru a face față demn pretențiilor de libertate pe care le are. Pentru că vrea să fie liber ca să violeze voința și sensibiluitățile altora.