Se retrăsese la biroul ȋncropit ȋntr-un colţ și ȋncerca să scrie. Îi umblau o mulţime de idei prin cap, dar nu știu de ce nu reușea să pornească paragraful. Pentru că avea nevoie doar de primul rȃnd, apoi textul ar fi curs lin. Femeia ȋl tot ȋmbia să se alăture jocului de cărţi ȋnceput mai devreme, dar nu prea avea chef de ‘timp de calitate’ Nici cu copiii, nici cu ea. Cine o fi fost tȃmpitul care a inventat asta? Se simţea mai bine cu cealaltă, nu ȋl bătea la cap și nu avea copiii pe cap care să ȋl tot inoportuneze financiar. Pfff, ce ghinion că îl prinsese pandemia cu familia și nu dincolo. Plecase de ceva vreme, iar soţia păruse să se ȋmpace cu ideea. Doar cel mic suferea de dorul lui. Și ȋl suna cȃteodată. Îl iubise mult, fusese preferatul lui, ȋn timp ȋnsă se schimbase ceva. Nu știa ce. Se plictisise pur și simplu. Cariera părea să bată pasul pe loc și cealaltă avea pȃrghiile necesare pentru a-l promova. Și parcă gătea mai bine ca asta. Oricum, important e că ȋl făcea să se simtă din nou tȃnăr și cu o carieră ȋnfloritoare.
Adevărul e că nu prea se mai ȋntȃmplase nimic ȋn ultimii ani. În urmă cu niște ani apărea ȋn presă, numele său era binecunoscut, ȋncepuse și ceva afacere și nu-i mergea rău deloc. Soţia era o fire timidă, cȃnd o luase se gȃndise că ȋi va fi bine cu ea, pentru că va fi ușor de modelat. Era și mai tȃnără ca el. Cu timpul, devenise pisăloagă, cel puţin așa i se părea lui. Îl aștepta cu mȃncarea caldă, e drept, era permanent spălat, călcat, apretat, parfumat, nimic de zis. Dar se simţea sufocat de privirea ei emoţionată că ȋl are din nou acasă și de vorbăria copiilor. Iar cel mare părea să-l judece tot timpul. Enervant copil, zici că-i mă-sa.
Privi peste living și ȋi prinse privirea. Era o mamă caldă, atentă, dar o simţea ȋncă ȋndrăgostită de el. Lui ȋi trecuse de mult. Ce sunt izmenelile astea cu ȋndrăgostirea pȃnă cȃnd moartea ne va despărţi? Doar adolescenţii mai cred ȋn așa ceva. Chiar așa: cȃnd au de gȃnd ăștia să ne dea drumul din case? În ultimele zile nu a ȋndrăznit să o sune pe cealaltă, ca să nu facă asta scandal. După ce a părăsit-o a plȃns, apoi l-a rugat să se ȋntoarcă, i-a servit și chestia aia cu copiii: suferă, le e dor, ce vor zice colegii la școală…
Apoi s-a resemnat. Doar cel mic nu concepea că nu se va ȋntoarce niciodată. Ce prost a fost să ȋi cedeze zilele trecute: puștiul a tot insistat să vină acasă măcar pentru cȃteva ore, soţia i-a promis că nu va face scandal, dacă vrea să divorţeze va accepta orice ȋnţelegere, l-a așteptat cu mȃncarea lui preferată. I-a spus celeilalte că va lipsi cel mult două zile. Ea e ȋnţelegătoare, nu l-a bătut la cap, a ȋnţeles că se duce pentru ultima oară, ca să le spună de divorţ și să discute ultimele detalii cu fosta. Pentru că o considera deja fostă.
Cealaltă i-a dat cămașa aia nouă, i-a aranjat cravata, i-a cumpărat și jocul pentru copii, ca sȃ nu se ducă cu mȃna goală. Tare s-au bucurat cȃnd l-au văzut. De două zile sunt maniaci cu jocul. Au tras de el să rămȃnă peste noapte și a dormit pe sofa, ȋn living. Apoi a venit anunţul ăsta tȃmpit: rămȃneţi ȋn case. Simte că se sufocă. Nu a apucat să spună nimic de divorţ. Și proasta asta i-a șoptit mai devreme: nici nu știi cȃt mă bucur că suntem cu toţii acasă, ȋmpreună. L-a luat cu transpirații, dar nu a îndrăznit să ȋi spună nimic. I-a zȃmbit și a i-a spus că e tot ce ȋși dorea și el. Oricum n-are ce face, pentru moment are domiciliul aici.
Na, ca sună telefonul. Nu poate fi cealaltă, pentru că ea are răbdare oricȃt și știe că nu ȋi place să fie controlat sau deranjat. Nu recunoaște numărul, dar răspunde. Poate ȋl caută vreo oportunitate, vreun angajament nou, ceva, orice numai să aibă motiv să plece ȋn oraș și să scape de aici.
– Bună ziua, aude o voce tȃnără. Dl. B?
– Da, eu, mormăie ȋncurcat.
De ce o fi transpirat așa?
– Scriitorul B? insistă vocea.
– Mda, eu, devine el și mai ȋncordat.
De ce dracu nu se simte comfortabil? Că doar nu ȋl trage nimeni de urechi.
– Sper că nu vă deranjez. Și sper că nu sunt prea ȋndrăzneţ. Sunt fiul Dvs.
Ar spune ceva, dar nu prea mai are aer. Fiul?
– Sunt Andrei, fiul fostei soţii, Ana. Mi-ar plăcea să ne ȋntȃlnim cȃndva. M-am gȃndit că acum, cu pandemia, sunteţi sigur acasă și nu deranjez prea tare. Poate după ce vom putea călători din nou, aș putea să vă fac o vizită? Mi-ar plăcea să vin acolo, la munte.
Pfff, fiul fostei. CEALALTĂ FOSTĂ???!!! De asta uitase. Privește tȃmp.
– Da, sigur. Ce surpriză. Te rog, nu ȋmi mai spune Dvs. Mă simt bătrȃn.
Simte că băiatul de la telefon chiar ȋl consideră bătrȃn.
Soţia e deja ușor ȋncordată. Nu a auzit discuţia și bănuiește că l-a căutat cealaltă. Îi face semn să se apropie. Să-i spună? Sau mai bine nu? Ea știe de cealaltă fostă și de fiul din București. Și-au promis să ȋși spună totul, să nu aibă secrete unul faţă de celălalt, mă rog, nimicuri din astea muierești. Nu știe că e pe cale sa devină a doua fostă, dar asta-i altă treabă. Copiii ȋnsă nu știu că mai au un frate. Îi povestește ȋn șoaptă că băiatul ȋși dorește să ȋl cunoască și să ȋl viziteze.
– Ce bine, se luminează ea toată. În apartamentul din București e greu ȋn pandemie. Invită-l aici, avem spaţiu, o să se simtă bine. Dacă ai ști cȃt mă bucur că suntem toţi acasă, ȋmpreună.
*
Cu băiatul s-a văzut singur. L-a adus maică-sa la gară ȋntr-o zi, după ce se mai liniștiseră lucrurile, apoi seara au plecat ȋmpreună ȋnapoi la București. De atunci nu l-a mai căutat. Nu a fost nimic special, nu au simţit nimic deosebit. În definitiv, băiatul era deja la liceu, ȋl vedea pentru prima oară. Soţiei nu a avut curaj să ȋi spună atunci de divorţ. Nici cum a decurs de fapt întâlnirea cu băiatul. Cealaltă a acceptat ȋnţelegătoare. Simte că ea ȋl așteaptă totuși. Nu ȋi spulberă speranţa, pentru că asta e iar cicălitoare. Și îndrăgostită ca la început. Și cu ochii pe el și pe orarul lui, tot ca la ȋnceput. Și evident că nu au secrete, a vrut să ȋi povestească despre cealaltă, cică e suficient de puternică și nu o mai doare, acum că ȋl are iar alături. I-a povestit, ce să facă? Nu i-a spus că nu a păstrat legătura cu băiatul din București. I-a zis doar că nu ȋși permite să vină pȃnă aici și merge el din cȃnd ȋn cȃnd la București. Cu cealaltă. Asta nu i-a mai spus.
