Culmea stupidității emancipate: într-o lume în care abia ai șansa să iubești și să te iubească realmente un singur om, să ai pretenția să o facă toți.
Despre pietre și morala tabloidă
Ce reprimi, de fapt? ce alegi să temperezi și ce alegi să cultivi? În moralitatea, estetica și armonia caracterului, naturale aici e filtrul… În cele false, chestiunea e doar simulată. Problema se comută pe planul producerii de aparențe: ce arăți / ce ascunzi?
Cunoaștere spontană
Dragostea e un bun de natură estetică, se manifestă pe undă estetică. Ea descifrează sufletul în reverberații senzoriale, de aceea nu are nevoie de cunoaștere contingentă, ea se adresează frumuseții și nu elocvenței, bunătății sau destoiniciei cuiva.
Originile perversității
Perversitatea nu începe cu brambureala genurilor, care e de dată recentă, nici cu susținerea drepturilor minorităților sexuale, cum pretind apologii ”normalității”, nici măcar cu încurajarea stilurilor de viață și amoroase alternative. Perversitatea începe cu căsătoriile obligatorii sau aranjate care sunt valabile din Antichitate, cu stigmatizarea celor care se îndrăgostesc și vor să divorțeze în comunitățile și culturile tradiționale, cu ostracizarea și blamarea iubirii romantice în general, cu hulirea și demonizarea îndrăgostirii, cu batjocura la adresa puritanilor adevărați care mai bine s-ar lăsa uciși cu pietre decât să fie atinși de un străin indezirabil în ceea ce au mai sensibil și mai profund, deci pângăriți.