Sub mantia basmelor: emoțiile copilăriei
În spatele ușii aurite a basmelor, acolo unde vrăjitoarele poartă umbrele fricilor noastre și pădurile adânci ascund rătăcirile sufletului, Bruno Bettelheim aprinde o lanternă psihanalitică. Nu pentru a distruge magia, ci pentru a o înțelege. „ Psihanaliza basmelor ” nu este o simplă lectură, ci o coborâre atentă în subsolurile minții copilului – acolo unde poveștile nu sunt doar povești, ci oglinzi care reflectă luptele, dorințele și speranțele noastre cele mai timpurii. Ca un arheolog al inconștientului, Bettelheim scutură praful de pe cuvintele ‘a fost odată’ și ne arată că fantezia copilului este, de fapt, o formă de adevăr profund. În această lucrare, Bruno Bettelheim, psiholog și pedagog influent, aplică teoria psihanalitică freudiană asupra basmelor tradiționale europene, arătând cum acestea ajută copiii să înțeleagă și să gestioneze conflictele emoționale profunde. În contrast cu literatura modernă infantilă „edulcorată”, Bettelheim susține că basmele: reflectă conflictele psihice inconștiente (cum ar fi rivalitatea cu părinții, frica de abandon, anxietățile legate de sexualitate etc.). De asemenea, oferă modele simbolice prin care copilul poate procesa aceste conflicte. Astfel, basmele ar putea contribui la dezvoltarea identității, a moralității și a încrederii în sine. În opinia acestui autor, basmele au o valoare terapeutică, întrucât permit identificarea și proiecția emoțiilor într-un cadru sigur. Deși publicată inițial în anii ’70, analiza basmelor din perspectiva freudiană a rămas influentă. Chiar și azi, ea provoacă discuții despre rolul subconștientului, fricile timpurii, dorințele reprimate și cum acestea se regăsesc în narațiunile tradiționale. Meritul acestei lucrări a fost evident, fiindcă a schimbat modul în care sunt percepute basmele în educație și în psihologie, lucrarea fiind recomandată atât educatorilor, cât și părinților. Întreaga carte se bazează pe experiența autorului ca terapeut și educator pentru copii cu tulburări emoționale.
Trăim într-o cultură rațională și digitalizată, iar Bettelheim reintroduce valoarea poveștilor ca instrumente care modelează sufletul – nu doar ca distracție, ci și ca „hărți interioare” pentru viață. În România, volumul a apărut la Editura Univers în 2017, în traducerea lui Teodor Fleșeru, în colecția Educație cu blândețe, serie coordonată de Ioana Chicet-Macoveiciuc. Cartea a fost scrisă pentru a-i ajuta pe adulți să înțeleagă importanța și valoarea terapeutică a basmelor în formarea / educarea copiilor. „Psihanaliza basmelor” devine o lectură esențială pentru psihologi, psihoterapeuți și educatori, dar și pentru părinții interesați de impactul poveștilor asupra dezvoltării copiilor. Mulți părinți din zilele noastre evită basmele „întunecate”, considerându-le prea dure. Bettelheim arată de ce exact aceste povești, cu lupte, temeri și suferințe, sunt utile pentru dezvoltarea psihică a copilului – ele oferă o modalitate sigură de a înfrunta emoții puternice într-un cadru simbolic. Acest volum este recomandat oricărui cititor pasionat de simbolismul narativ și de mitologie, fiind o îmbinare perfectă între literatură și psihologie.
„Psihanaliza basmelor” © Editura Univers
În volumul ,,Psihanaliza basmelor”, exemplele analizate includ povești celebre precum „Cenușăreasa”, „Albă-ca-Zăpada”, „Hänsel și Gretel” sau „Scufița Roșie”, pe care autorul le „disecă”/analizează din punct de vedere al unor simboluri. Prin analiza mai multor basme foarte cunoscute, autorul oferă interpretări elaborate ale imaginarului poveștilor. Așadar, Bettelheim este influențat în principal de psihanaliza freudiană și, într-o măsură, de conceptele lui Carl Jung. El vede basmele nu doar ca divertisment, ci ca instrumente de dezvoltare psihologică. De exemplu, ne putem opri doar asupra câtorva personaje: vrăjitoarea poate reprezenta figura mamei abuzive sau ambivalente, apoi, pădurea simbolizează necunoscutul, spațiul de rătăcire și locul care conduce eroul către maturizare și, nu în ultimul rând, fratele și sora (de exemplu, „ Hänsel și Gretel”) reprezintă unitatea sinelui copilului în lupta cu foamea, frica și pierderea. Chiar dacă limbajul și cadrul sunt departe de ceea ce se petrece în contemporaneitate, basmele stimulează imaginația celor mici, îi ajută să-și clarifice emoțiile și aspirațiile, sugerându-le rezolvări pentru problemele cu care se luptă mintea unui copil. În ceea ce privește accesibilitatea acestui volum, lucrurile nu sunt complicate, dat fiind că limbajul este clar, chiar și pentru cititorii care nu sunt familiarizați cu psihanaliza. Desigur, există și unele limite, iar unele interpretări sunt uneori forțate sau exagerat de freudiene, ignorând alte perspective culturale, sociale sau studiile feministe. Este evidentă lipsa unei analize comparative interculturale, în cazul volumului analizat, accentul cade aproape exclusiv pe basme occidentale (mai ales cele ale Fraților Grimm). Iată câteva perspective oferite de autor pentru înțelegerea celebrei Cenușărese: « Copilul care se delectează cu Cenușăreasava reacționa în general la una sau alta dintre semnificațiile de suprafață. Dar, în diferite momente ale evoluției lui spre înțelegerea propriei ființe, în funcție de ce anume este problematic pentru el, va pricepe la nivel inconștient unul dintre sensurile ascunse ala poveștii, indicat de vreun detaliu semnificativ. În mod direct, povestea îl ajută pe copil să accepte rivalitatea fraternă ca pe ceva normal în viață și îl asigură că nu are de ce să-i fie teamă că va fi distrus de efectele ei, dimpotrivă, dacă acești frați n-ar fi atât de răutăcioși cu el, el n-ar putea niciodată câștiga atât de triumfal în final. Mai mult, îl asigură pe copil că, dacă a fost vreodată considerat murdar și necivilizat, este vorba doar de un stadiu temporar, fără nicio consecință negativă asupra viitorului. Mai avem de-a face și cu alte lecții morale evidente: că aparențele nu reflectă valoarea interioară a unei persoane; că dacă ești sincer și corect cu tine însuți vei avea câștig de cauză asupra celor care pretind să fie ceea ce nu sunt; și că virtutea va fi recompensată, iar ticăloșia pedepsită. »
Totuși, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că este o lucrare scrisă înainte de reevaluările feministe ale basmelor, așa că rolurile de gen sunt analizate tradițional. Volumul are ca scop explorarea inconștientului uman și a dezvoltării psihice, fără a trece la demascarea și criticarea normelor de gen și a patriarhatului, așa cum se întâmplă în studiile de gen feministe. Bunăoară, genul este adesea esențializat, bazat pe diferențe psihice simbolice, poate de aceea viziunea asupra femeii se reduce strict la arhetipuri (femeia-mamă, fecioara, vrăjitoarea etc), eroinele fiind doar niște proiectii ale inconștientului colectiv sau individual. Un exemplu clasic ar fi cazul din „Albă-ca-Zăpada” în care este tratat doar un conflict oedipian, despre sexualitate refulată. Astăzi, în studiile de gen feministe, „Albă-ca-Zăpada” devine o poveste despre idealul femeii docile și tăcute impus de patriarhat. Din perspectiva psihanalitică, mama vitregă simbolizează anxietățile copilului față de o mamă autoritară, oglinda reflectă Eul narcisic care validează imaginea de sine, iar somnul într-un sicriu de sticlă reprezintă o etapă de stagnare psihologică, înainte de renașterea (maturizarea) provocată de sărutul prințului (sexualitate emergentă). Din perspectiva feministă, frumusețea Albei-ca-Zăpeda este unica ei „virtute”, accentuând presiunea asupra idealului feminin. Studiile de gen ilustrează că imaginea mamei vitrege din aceste povești conduce la demonizarea femeii puternice și independente. Feminismul accentuează lipsa de acțiune a eroinei: este pasivă, nu are inițiativă, nu-și decide destinul, iar prințul salvator sugerează că fericirea femeii depinde de intervenția masculină.
În volumul semnat de Bruno Bettelheim, sexualitatea este centrală, iar interpretare simbolică (ex: turnul este un simbol falic), or în perspectiva feministă, aceasta este politizată, analizată ca mecanism de control. Diferențele de interpretare sunt clare: psihanaliza tratează simbolurile ca expresii universale ale psihicului, câtă vreme, feminismul le consideră niște produse culturale ideologice, adesea opresive. Psihanaliza explorează dimensiunea internă a poveștii, în timp ce feminismul analizează structura externă și socială a narațiunii. Împreună, ele pot dezvălui cum basmele modelează atât psihicul individual, cât și ideologiile colective despre gen și putere.
Bruno Bettelheim oferă o interpretare profundă și provocatoare a basmelor, arătând că acestea sunt mai mult decât «povești pentru adormit copiii» – sunt narațiuni arhetipale care sprijină dezvoltarea psihică și emoțională a celor mici. Sintetizând, autorul prezintă interpretări psihanalitice precum: Hänsel și Gretel – tema abandonului, foamei și maturizării, Cenușăreasa – rivalitatea sororală și dezvoltarea sinelui, Albă-ca-Zăpada – gelozia maternă și tranziția către pubertate, Frumoasa Adormită – trezirea sexualității. Deși unele teorii pot părea astăzi depășite sau unilaterale, lucrarea rămâne un reper clasic în domeniul psihologiei copilului și al literaturii. Avem, astfel, o perspectivă arhetipală în cazul adolescenței îndeobște feminine: «În schimbările majore din viață, cum este cazul adolescenței, sunt necesare atât etapele active, cât și cele pasive. Întoarcerea spre sine, care din exterior apare ca o totală apatie (sau somnolență prelungită), are loc atunci când în interiorul persoanei se petrec procese mentale de mare importanță, iar cel în cauză nu mai are energia necesară pentru a se manifesta în exterior. Basmele care, asemeni ,,Frumoasei din pădurea adormită”, au ca subiect central astfel de perioade de pasivitate îi permit adolescentului să nu-și facă griji în timpul perioadelor de inactivitate: el realizează că lucrurile continuă să evolueze. Finalul fericit îl asigură pe adolescent că nu va rămâne permanent blocat în aparenta inactivitate, deși la vremea respectivă i se pare că această etapă va dura o sută de ani.» Așadar, din perspectiva psihanalizei, somnul este o perioadă de latență sexuală, iar trezirea de către prinț simbolizează trezirea erotică și intrarea în maturitate. Din punct de vedere feminist, pasivitatea eroinei este problematică – ea nu are niciun rol activ în povestea sa, ci este „salvată” de un bărbat, perpetuând idealul femeii supuse și inerte.
© Annie Leibovitz – ,, Sleeping Beauty”
Ambele abordări interpretează basmele ca expresii ale realității umane, dar din unghiuri foarte diferite, psihanaliza este interesată de interioritate, inconștient și simbolism universal, iar studiile de gen feministe sunt preocupate de relațiile de putere, ideologie și reprezentare socială a genului.
Bettelheim susține că basmele nu sunt doar povești distractive, ci joacă un rol crucial în formarea personalității și rezolvarea conflictelor interioare ale copiilor. Ele permit copilului să se identifice cu personajele și să-și proiecteze propriile frici și dorințe în mod simbolic. Basmele validează experiențele emoționale intense ale copiilor – frica, furia, gelozia sau dorința de răzbunare – și le oferă o formă narativă în care acestea pot fi exprimate și integrate. Indirect, ele spun copilului:„Este în regulă să simți asta.” Indiferent cât de întunecată e povestea, basmele autentice (nu versiunile „edulcorate” moderne) oferă un final fericit, care transmite ideea că dificultățile pot fi depășite, iar dezvoltarea personală este posibilă. Autorul critică multe cărți moderne pentru copii care oferă povești „pozitive” și lipsite de conflict, spunând că acestea nu ajută copilul să-și gestioneze lumea interioară – dimpotrivă, o banalizează. În final, Bettelheim insistă că nu trebuie să le interpretăm sau explicăm copiilor basmele, ele trebuie trăite emoțional, nu înțelese rațional. Puterea poveștii constă în simbolismul ei profund și în modul în care rezonează inconștient cu experiențele copilului.
Când ultima pagină a acestei cărți se închide, parcă ușa basmului rămâne întredeschisă. Bruno Bettelheim ne-a învățat că poveștile copilăriei nu sunt doar refugii dulci, ci hărți interioare, trasee simbolice prin care sufletul mic, dar curajos, învață să îndure, să crească, să iubească și să învingă. Citind „Psihanaliza basmelor”, nu doar că regăsim sensuri pierdute, ci și învățăm să privim copilul – și copilul din noi – cu mai multă înțelegere, mai multă răbdare și, poate, cu puțină magie în privire.
Titlu original: The Uses of Enchantment: The Meaning and Importance of Fairy Tales
Autor: Bruno Bettelheim
Anul apariției: 1976 (Traducere în română apărută ulterior, în 2017)
Anul apariției în România: 2017, Editura Univers, București
Traducerea: Teodor Fleșeru
Domeniu: Psihologie, Psihanaliză, Literatură pentru copii
Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent”.