în liniștea asta se-aude galopul nisipului fără cal gurile înșelătoarelor anemone cerșind sarea tăcerii-nciudate când între mâinile mele și ieri se taie, e-o țandără-n cordonul...
Pesemne că fericirea e plaja aceea albă, al cărei nisip îl mărunțeşte în atomi visători valul imaginației tale inocente până la pragul durerii devine atât...
Nisipul pașilor ei nu va trebui să-ți amintești fragmente pierdute pielea ei și mirosul ierbii în care te-ai culcat culoarea uitată a ochilor în soarele...
Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Vezi politica cookies