e complet goală pe dedesubt
ochiul dimineții nu minte
marea o sfredeleşte şi notează febril
totul:
acum s-a trezit, apoi baia cu săruri şi restul
de tabieturi
urmează copiii din lut ritmic
lacrimi subțiri
geamanduri cu burți mulțumite
şi cutia cu jucării răsturnate
fărâmițând nisipul
în sunete scurte
ascuțite
concave
e modul lor de-a transcrie
cruciulițele ude din viitor

mă usucă de pe picioare zâmbetul ei
ca un trandafir japonez pe o plajă
grecească.

 

foto arhiva personală