Nisipul pașilor ei

nu va trebui să-ți amintești fragmente pierdute
pielea ei și mirosul ierbii în care te-ai culcat
culoarea uitată a ochilor în soarele verii
dorul agitând marea și yolele rătăcite
vreun țărm îndepărtat verde precum algele
ereziile tachinările răsturnările de situație
două catastrofe țin locul memoriei tale
cuirasate scufundate asfixiate
năuciri din miezul coclit al pâinii de pe masă
sângele oțetit privirea din fundul cănii

somnul neliniștit nu-l vei mai ști
vise abia câteva urme la marginea lumii tale
perna
căldura infernală
cartea neatinsă
nu va mai trebui să închizi ochii atunci când doare
vine din interiorul naturii umane
nu poți atinge cu mâna cu viața
nopțile dantela rochia verde catifeaua
puful urechii cireșe de mai cerceii

nu vei mai ști mirarea așteptarea freamătul
tocul zdrelind pojghița rece a lucidității sinceritatea
plicul de ceai uscat tristețea lui galbenă
remușcarea
neclintirea
ultimul basm
să uiți se cere te obligă se strigă
am pentru tine o cutie să îngropi în aer restul
cuvintele mai ales cele nestinse nespuse
rămase atârnând ca rufele în soarele cu dinți

fascinantă uitarea cum se șterge la gură
scuipând peste amintirile tale goale toate
despletite afumate stau cu spatele la tine
o ardem cu incongruență ca două unghiuri obtuze
ca două paralele împleticindu-se în neîntâlnirea lor
la infinit sau la dracul și geometria lui repetentă
în absolut impotentă
nici măcar
nu va trebui
să-ți amintești