Se spune despre elefantul indian că uneori plânge.” (Charles Darwin)
Sunt extrem de inteligenți, își pot arăta emoțiile, merită o zi a lor în care să fie prețuiți pentru toată frumusețea și calitățile lor: https://bel-esprit.ro/16-aprilie-save-the-elephant-day/
*****
Se împlinesc trei ani de la incendiul devastator care a distrus catedrala Notre Dame din Paris…Deocamdată, lucrările se desfășoară conform proiectului de restaurare, și chiar dacă turiștii și credincioșii vor avea acces în interior din decembrie 2024, lucrările la catedrală vor continua până în anul 2025.
*****
1956. Producătorul Michael Todd, al treilea pretendent, îi dăruiește actriței Elizabeth Taylor un inel de 29.4 carate, chiar în timpul divorțului de actorul Michael Wilding.
Ea l-a numit „friendship ring”, iar el a râs, confirmând faptul că e un inel de logodnă, „dar nu chiar de 30 de carate, ci de 29.5”. Logodna a avut loc în Acapulco, în 2 februarie 1957.
*****
16 aprilie 1924…
Succesul nu este, de obicei, nici ușor și nici rapid.” (Henry Mancini)
Compozitorul, dirijorul și pianistul american Henry Mancini s-a născut Enrico Nicola Mancini la 16 aprilie 1924 în Maple Heights, Ohio. Ambii săi părinți erau imigranți italieni.
Deseori citat drept unul dintre cei mai mari compozitori din istoria filmului, el a câștigat patru premii Oscar, un Glob de Aur și douăzeci de premii Grammy, plus un premiu Grammy pentru întreaga activitate în 1995.
Un copil drept precum cedrii ar fi minunat, dar aşa ceva nu există, şi chiar dacă ar exista, la un moment dat tot ar da de greu. Eu cred că important e ca pomul să crească, chiar dacă se îndoaie sau se pleacă…
Yasunari Kawabata (n. 14 iunie 1899 – d. 16 aprilie 1972) a fost un prozator japonez a cărui operă, scrisă într-un stil plin de lirism și subtilitate, i-a adus premiul Nobel pentru literatură în 1968. A fost primul japonez și al treilea asiatic (după Rabindranath Tagore și Șmuel Iosef Agnon), care a câștigat acest premiu.
Scrierile lui Kawabata conțin un spațiu epic gol, non-acțiune și o reducere extremă a problematicii la câteva date, favorizând deplasarea centrului de greutate spre episod și detaliu. Kawabata povestește pe o linie unică, pe un singur plan, în care evenimentele sunt nivelate sub raport valoric, iar un conflict propriu-zis nu se constituie. Elementul-cheie, momentul-surpriză lipsesc, deși o tensiune difuz răspândită în text pare să le cheme.
Motivația Juriului Nobel: „… pentru măiestria lui literară, care înfățișează cu mare sensibilitate esența spiritului japonez”.
La decernarea premiului, Juriul Nobel a citat trei dintre romanele scriitorului „Țara zăpezilor”, „O mie de cocori” și „Vechiul oraș imperial”.
*****
„‘Suferinţa, ce divinitate de nepătruns. Ei îi datorăm tot ce-i mai bun în noi, tot ceea ce dă preţ vieţii, îi datorăm mila, îi datorăm curajul, îi datorăm virtuţile.”
Anatole France (n. 16 aprilie 1844, Paris, Franța– d. 12 octombrie 1924,Saint-Cyr-sur-Loire, Franța) este numele de scriitor al autorului francez Jacques Anatole François Thibault, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1921.
Motivația Juriului Nobel : „ca o recunoaștere a strălucitelor lui realizări literare, caracterizate prin noblețea stilului, o adâncă simpatie față de oameni, grație și un autentic temperament galic”.
*****
IN MEMORIAM … 🥀🕯️
Anna Maria „Marie” Tussaud (1 decembrie 1761 – 16 aprilie 1850) a fost o artistă franceză, cunoscută pentru sculpturile sale de ceară și Madame Tussaud, muzeul figurilor de ceară pe care l-a fondat la Londra În 1835.
*****
Să dai, să dai, iată marea fericire a vieţii. Să dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Să dai râsul, să dai lacrimile… să-ţi trăieşti aventurile, să-ţi trăieşti durerea… să înhaţi raza de bucurie care fuge, să-ţi arăţi dinţii frumoşi în râsul pe care nişte ochi umezi ţi-l cerşesc, şi apoi să plângi nebuneşte, din toată inima, sătulă de bucurie! Să plângi un timp… şi apoi să râzi!
Panait Istrati (n. 10 august 1884 – d. 16 aprilie 1935), celebrul autor al operei ”Chira Chiralina”, o scriere unică în literatura noastră:
”Scutite de grijile gospodăriei, cele două femei îşi petreceau vremea cu odihna, cu baia, cu toaleta, cu siropurile, cu mâncarea, cu narghilelele şi cu primirea curtezanilor. Nu uitau nici rugăciunile, dar nu se duceau niciodată la biserică, iar timpul sacrificat lui Dumnezeu era foarte scurt… Şi, desigur, mama era mulţumită de ceea ce Dumnezeu voia ca ea să facă, fiindcă el nu vrea lucruri silnice. El voia, mai întâi, ca mama şi fiica să stea în pat dimineaţa, cât le-o plăcea – loc potrivit pentru a ronţăi pesmeţi cu unt şi miere şi pentru a bea cafeaua cu lapte. Dumnezeu le poruncea apoi să se îmbăieze şi să-şi ungă corpul cu elixir de smirnă, să-şi înfrăgezeze obrajii cu abur de lapte fierbând la foc mic; să-şi facă părul lucios cu unt de migdale parfumat cu mosc; să-şi lustruiască unghiile cu o pensulă înmuiată în esenţă de anilină de acaju. Era apoi o întreagă daraveră cu toaleta genelor, sprâncenelor, buzelor şi obrajilor. Şi când totul era gata, urmau dejunul, fumatul şi siesta. Se trezeau când soarele era la chindie, pentru a arde aromate, pentru a bea siropuri şi în sfârşit pentru a începe marea dandana a zilei: cântecele, danţurile, cheful care ţinea până la miezul nopţii.”
Și ca să ne minunăm încă o dată de cât de mică e lumea și ce frumos o rotunjesc artiștii ei, trebuie să trag un pic focul la oala noastră, românească, și să amintesc că personajul Zorba din romanul lui Nikos Kazantzakis este inspirat de Panait Istrati al nostru, iar România era pentru el, Zorba, raiul pe pământ.
*****
Muzica veche este la fel ca muzica nouă – este doar modul diferit de a o livra.” (Jeff Lynne)
Concertul de debut al formației ELO a avut loc la 16 aprilie 1972 la Greyhound Pub din Croydon, Surrey, cu muzicienii: Roy Wood, Jeff Lynne, Bev Bevan, Bill Hunt (tastaturi / corn), Andy Craig (violoncel), Mike Edwards (violoncel), Wilfred Gibson (vioară), Hugh McDowell (violoncel) și Richard Tandy (bas).
Trupa rock engleză a fost formată la Birmingham în 1970 de compozitorii multi-instrumentisti Jeff Lynne și Roy Wood alături de bateristul Bev Bevan. ELO a fost creată din dorința lui Roy Wood și Jeff Lynne de a îmbina rockul modern cu muzica pop și muzica clasică. După plecarea lui Wood în 1972, Lynne a devenit liderul trupei, scriind, aranjând și producând fiecare album.
*****
La răscruce de viaţă nu există indicatoare.” (Charlie Chaplin)
Charles Spencer Chaplin s-a născut la 16 aprilie 1889 din părinții Hannah Chaplin și Charles Chaplin Sr. La momentul nașterii sale, părinții lui Chaplin erau animatori de săli de muzică.
Actor, regizor și compozitor, a devenit faimos în era filmului mut. Icoană mondială prin personajul său de ecran, Vagabondul, Chaplin este considerat una dintre cele mai importante figuri din istoria industriei cinematografice. Cariera sa a durat mai mult de 75 de ani, de la copilăria în epoca victoriană până la un an înainte de moartea sa în 1977. Cele mai renumite filme ale sale sunt City Lights (Luminile orașului), Modern Times (Timpuri noi) și The Great Dictator (Marele dictator).
*****
Etimologia numelui Danemarca, și în special relația între danezi și Danemarca și unificarea Danemarcei într-un singur regat, constituie un subiect ce atrage aprigi dezbateri. Acestea se centrează în special asupra prefixului „Dan” și asupra întrebării dacă el se referă la dani sau la regele Dan, precum și asupra înțelesului terminației -„mark”. Problema este și mai complicată de mai multe referințe la diverse popoare denumite „dani” în Scandinavia sau în alte locuri din Europa în relatări grecești și romane (cum ar fi Ptolemeu, Jordanes și Gregor de Tours), ca și în literatura medievală (cum ar fi Adam din Brema, Beowulf, Widsith⁠(d) și Edda Poetică).
*****