Copilăria mea a fost agitată. Cel care, de copil, nu a fost zguduit de suferinţe inexplicabile, de dorinţe nerostite şi care nu a avut de mic o înclinare pentru un gen oarecare de artă, nici iluzii nebune, nici speranţe ciudate, întemeiate pe forţele sau aptitudinile sale, pe creaţiile sale, mai mult sau mai puţin comice; cel care n-a plâns cu sughiţuri de o mie de ori noapte, fără să ştie de ce, nici n-a căzut în extaze neobişnuite, nici n-a izbucnit în veselii neaşteptate, nici n-a făcut prostii extravagante, acela poate fi sigur că va reuşi să ajungă tot ce va voi: un avocat bun, un jandarm straşnic sau un băcan destoinic, dar niciodată un artist, pentru că nu are suflu divin, nu are suflet.

Un scriitor ascuns în umbra marilor clasici, cu o posteritate inegală, nedreaptă s-ar putea spune. Într-un interviu luat de Ioan Massoff și apărut în ziarul Rampa din 12 noiembrie 1924, Nicolae Iorga declara:

Opera lui Panait Istrati ne arată elocvent că avem de-a face cu un hamal din portul Brăilei. D-nul Panait Istrati mi-a trimis Kyra Kyralina cu dedicație. Am încercat să o citesc, dar am fost nevoit să arunc cartea imediat; asemenea lucruri nu se pot citi. […] Eu nu-i găsesc absolut nici o calitate. Am spus: avem de a face cu un hamal din portul dunărean„. Probabil că nu întotdeauna lectura face casă bună cu politica, mai cu seamă atunci când avem de-a face cu doi bărbaţi cu personalitate la fel de puternică. Cu toate acestea, scriitorul grec Nikos Kazantzakis, pe care l-a întâlnit într-o vizită în Rusia în 1927,  îl va menționa mai târziu în romanul său Zorba Grecul și în Raport către El Greco, lucru care ne confirmă în plus, fascinaţia pe care o emana şi forţa care răzbătea din caracterul său.
De ce iubim, întotdeauna, cu pasiune? – fiindcă aceasta ne face foarte fericiţi; de ce trebuie să o mărturisim sincer? – fiindcă aceasta îl face fericit pe celălalt; de ce trebuie să căutăm să dovedim aceasta, chiar cu preţul sacrificiului? – pentru a ne da puterea să sperăm că, numai în felul acesta, omenirea va izbuti, într-o bună zi, să-şi lepede cel mai mârşav păcat – egoismul brutal.

Panait Istrati, pe numele de la naștere: Gherasim Istrati, s-a născut la 10 august 1884, Brăila, petrecându-se din viaţă la 16 aprilie 1935, la București a fost un scriitor român de limbă română și franceză, cunoscut mai ales pentru povestirea „Chira Chiralina”, publicată în 1923, cu o prefață semnată de scriitorul francez Romain Rolland.

Îmi place să cred că în clipa când am venit pe lume primul meu gest a fost de a îmbrăţişa pământul.

Primele încercări literare datează din 1906, cu preponderență făcând publicistică în presa muncitorească din România, debutul fiindu-i articolul „Hotel Regina” în revista „România muncitoare”. Între 1910-1912 își publică, în aceeași revistă, primele povestiri: Mântuitorul, Calul lui Bălan, Familia noastră, 1 Mai. Colaborează și la alte ziare: Viața socială, Dimineața, Adevărul etc.
Trăind în sărăcie, bolnav și singur, a încercat să se sinucidă în 1921 pe când era la Nisa, dar a fost salvat, iar în buzunar i s-a găsit o scrisoare netrimisă, adresată lui Romain Rolland. Acesta este avertizat și îi răspunde imediat încurajându-l să urmeze cariera sa de scriitor. Povestirea „Chira Chiralina” a fost publicată în 1923 cu o prefață semnată chiar de Romain Rolland. A publicat romanele: „Ciulinii Bărăganului”, „Les Récits d’Adrien Zograffi” („Povestile lui Adrian Zograffi”).

Omenirea este un amestec ciudat de sori şi pietre de o varietate atât de infinită încât nu mai ştim unde un om încetează să mai fie piatră şi devine soare. Nu ştim nici măcar dacă sorii au fost creaţi pentru nevoia pietrelor de a fi încălzite sau pietrele pentru nevoia sorilor de a răspândi căldură. Ştim numai că, sori ori pietre, suntem cu toţii fără rost în lume de îndată ce rămânem unii fără ceilalţi…

În 1930 se reîntoarce definitiv în România. Publică în 1933 eseul „L’Homme qui n’adhère à rien” (Omul care nu aderă la nimic), scriere cu accente rebele în care se conturează atitudinea sa în privința independenței. Chintesența acestui eseu îi atrage vehemente contestări.
Prozele și romanele sale descriu lumea proletariatului, pe care a avut ocazia să o cunoască de aproape, mirificele ținuturi ale Brăilei natale, Delta Dunării, un amestec de rase și religii și diverse orașele din Europa prin care a trecut de-a lungul vieții.

Să lupţi pentru o idee, să lupţi pentru un sentiment, pentru o patimă sau pentru o nebunie, dar să crezi în ceva şi să lupţi, asta e viaţa. Cine nu simte nevoia unei lupte, nu trăieşte, ci vegetează.

Opera lui Panait Istrati, scrisă în limbile franceză și română, a fost tradusă în peste 30 de limbi, ceea ce demonstrează că Panait Istrati nu a avut numai un succes de librărie, ci a pătruns în foarte multe medii culturale din întreaga lume, ajutat probabil de faptul că scria în limba franceză.

Cât de târziu ne învaţă viaţa să preţuim sentimentele la adevărata lor valoare… Cu câtă înverşunare ne risipim toţi frumoasa şi înşelătoarea tinereţe, care nu mai revine niciodată… Cu câtă dărnicie risipim aurul curat în schimbul tuturor tinichelelor sclipitoare…

De neiutat: ”Prietenia e în noi. Totul vine din noi. Nimic nu vine din afară. Și acela care nu găsește iubirea în el, nu găsește afară nimic. Fără dragostea care ne fecundează inima, toate frumusețile terestre sunt reci și înspăimântătoare.
….
Nu poți iubi lumina, fără să iubești în același timp oamenii. Nu pe toți. Nimeni nu-i iubește pe toți și nici Iisus nu i-a iubit astfel.
Iubim doar ce ni se aseamănă în felurite privințe. Iubim dorințele noastre.”
”Pelerinul inimii” – extras din volumul ”Panait Istrati – Cum am devenit scriitor