În 4 martie 1975, Charlie Chaplin (16 aprilie 1889, Londra, Marea Britanie – 25 decembrie 1977, Vevey, Elveția) a devenit Sir Charles Spencer Chaplin K.B.E., ca o încununare firească a unei dedicări totale în slujba oamenilor, prin filmele pe care le-a creat și în care a performat. „Viaţa râde de tine atunci când eşti nefericit… Viaţa îţi zâmbeşte atunci când eşti fericit… Dar, viaţa te salută atunci când îi faci pe alţii fericiţi...” era deviza unui copil luat de la orfelinat, care și-a propus să fure vieții tot ceea ce ea încercase, de mic, să-i ascundă, așa că: „Trebuie să crezi în tine, ăsta-i secretul. Chiar şi atunci când eram la orfelinat sau alergam pe străzi să găsesc ceva de mâncare, mă gândeam la mine ca la cel mai mare actor din lume.” A râs cu poftă până când întreaga lume a izbucnit într-un hohot de râs nemaipomenit, pentru că, spunea el, „Râsul este tonicul, este uşurarea, este ceea ce face ca să înceteze durerea.” E mai ușor să străbați timpul cu zâmbetul pe buze, convins că „Viaţa este o tragedie atunci când e privită în prim-plan şi o comedie când o priveşti în plan larg.”
Cum s-a născut „personajul” Charlie Chaplin?
Primele filme ale lui dr Chaplin au fost făcute pentru studiourile Keystone ale lui Mark Sennett, unde și-a dezvoltat personajul Vagabondul și a învățat foarte repede arta de a face filme. Publicul l-a văzut pe Vagabond când Chaplin avea 24 de ani, în cel de-al doilea film al carierei sale, lansat pe data de 7 februarie 1914 „Kid Auto Races at Venice” (Puștiul face curse de mașini în Veneția)
Cu toate acestea, el a inventat costumul de vagabond pentru un film realizat cu câteva zile înainte, dar lansat mai târziu, pe data de 9 februarie 1914, „Mabel’s strange Predicament” (Ciudata situație neplăcută a lui Mabel). Mark Sennett i-a cerut lui Chaplin să „preia un machiaj de comedie”, conform autobiografiei lui Chaplin. Actorul răspunde cu geniu: „N-am avut idee ce machiaj să îmi fac. Nu mi-a plăcut cel de reporter (în „Making a Living”). Cu toate acestea, în drum spre dulap, m-am gândit să îmi pun niște pantaloni lăbărțați, pantofi mari, un baston și un melon. Am vrut ca totul să fie contradictoriu: pantalonii foarte largi, haina strâmtă, pălăria mică, iar pantofii mari. Nu eram decis dacă să arăt tânăr sau bătrân, dar mi-am amintit că Sennett se aștepta să fiu mai bătrân și am adăugat o mustață mică, pe motivul că mă va îmbătrâni puțin, fără să îmi ascundă expresia. Nu știam nimic de personaj. Dar când m-am îmbrăcat, hainele și machiajul m-au făcut să mă simt că sunt chiar el, în persoană. Am început să-l cunosc, iar când am urcat pe scenă era deja născut.”
Charlie and the Nymphs in Sunnyside c.1919. Copyright; Roy Export co.
Cum a fost omul Charlie Chaplin?
La 77 de ani, când încă era în putere, a lăsat moștenire lumii un poem în care a cuprins întreaga lui seninătate și întreaga sa iubire de viață. Mesajul e simplu, dacă învățăm să ne iubim.
„În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.
Și atunci, am putut să mă liniștesc.
Astăzi, știu că aceasta se numește… Stimă de sine.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniștea și suferința mea emoțională nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.
Astăzi, știu că aceasta se numește… Autenticitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viață diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă contribuie la dezvoltarea mea personală.
Astăzi, știu că aceasta se numeste … Maturitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul …
Astăzi, știu că aceasta se numește … Respect.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situații, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, rațiunea mea numea asta egoism.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Amor propriu.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber și am renunțat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place și în ritmul meu.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Simplitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înșelat.
Astăzi, am descoperit … Modestia.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viață. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.
Și aceasta se numeste … Plenitudine.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că rațiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte prețios.
Și toate acestea înseamnă … Să ştii să trăiești cu adevărat.”
Citiți și Prietenii celebre: Charlie Chaplin și Albert Einstein.
