Friedrich Nietzsche, Reiner Maria Rilke, Sigmund Freud, Lou Andreas-Salomé
Trei personalități excepționale, întemeietoare prin înzestrarea intelectuală absolut remarcabilă. Geniile fără de care întreg secolul trecut nu ar putea fi pus sub amprenta inovației și a progresului, titani în lipsa cărora istoria culturală a umanității ar fi avut o imagine mult mai sumbră și mai închisă în determinările ei ideologice, grav afectate de uriașele distrugeri produse de cele două Războaie Mondiale.
Toți trei, întruchipând Supraomul, echivalent demiurgic prin puterea minții sale creatoare. Catalizatorul acestor incomensurabile energii – deloc surprinzător, a fost o femeie cel puțin la fel de înzestrată din punct de vedere intelectual, dotată în plus cu un șarm irezistibil, o feminitate seducătoare și o personalitate fascinantă; scriitoare modernă, literată prin vocație, psihanalistă avant la lettre, o căutătoare împătimită a adevărului care eliberează, feministă până la fruntariile narcisismului, pe care îl exaltă în scrierile sale memorialistice, și, mai presus de toate, muză, conștientă de virtuțile sale inspiratoare: Lou Andreas-Salomé (12 februarie, 1861–5 februarie, 1937, născută Louise von Salomé sau Luíza Gustavovna Salomé).
Periplu biografic
Născută în St.Petersburg, Lou Andreas Salomé (1861-1937) a devenit scriitoarea, gânditoarea și pshihanalista ce a ajuns să frecventeze cele mai valoroase cercuri intelectuale ale Europei sfârșitului de secolul XIX. Femeia care a atras bărbații remarcabili ai timpului: Friedrich Nietzsche, Reiner Maria Rilke, Sigmund Freud, Paul Rée, Gerhart Hauptmann, Martin Buber, Boris Pasternak, August Strindberg, Arthur Schnitzler, Richard Wagner, Frank Wedekind…
Azi, nedrept, aproape necunoscută… Dar… să remediem situația!
Fiică a unui general rus care lucra în serviciul familiei Romanov, la vârsta de 17 ani și-a cunoscut primul mentor, Henrik Gillot, profesorul copiilor țarului, care o va iniția în teologie, literatură franceză și germană. Gillot, de altfel căsătorit și având copii, se îndrăgostește de Lou și o cere în căsătorie, dar aceasta refuză, având alte planuri de viitor decât încorsetarea într-un mariaj timpuriu. În 1880, Lou pleacă în Elveția cu mama sa și va studia Teologie Dogmatică și Istoria Religiilor la Universitatea din Zürich.
Studentă la Zürich
Doi ani mai târziu se mută la Roma, unde îl cunoaște pe Paul Rée, care îi va fi iubit pentru câtva timp, ajungând să își dorească un viitor alături de seducătoarea și inteligenta Lou. Ea nu-și dorește să se căsătorească, în ciuda tabuurilor vremii, pentru că e conștientă de acele dezavantaje pe care mariajul le implică, fiind o relație de subordonare, și pledează pentru aventura erotică lipsită de angajament, singurul tip de relație de la egal la egal.
Când Paul Rée îndrăznește să-i ceară mâna, ea îl refuză cu ostentație, în plină stradă, într-o plimbare nocturnă pe străzile Romei, motiv pentru bărbatul cu o educație civică ireproșabilă să o abandoneze în dreptul unui felinar și să-i întoarcă spatele. Reacția ei este mai mult decât grăitoare, din moment ce, înciudată, strigă în urma lui cu glas puternic, ambiționată de circumstanțele defavorabile: „Ce Dumnezeu, nu te poți gândi la mine ca la un bărbat?”. Interesant mod de a privi lucrurile, în plină epocă a puritanismului!
Între timp, îl va cunoaște și pe Friedrich Nietzsche, iar cu cei doi pretendenți va avea parte de un remarcabil ménage à trois intelectual. Ei i se datorează geniala creație revoluționară a părintelui nihilismului, „Așa grăit-a Zarathustra”, opera pe care Nietzsche o concepe – ca o fericită ironie a sorții – la nouă luni după despărțirea de femeia care i-a insuflat ideea novatoare. Avea 21 de ani și, deși îndrăgostită profund de spiritul lui, îi refuză de două ori cererea în căsătorie. Relația celor trei se destramă datorită surorii lui Nietzsche, dar ea și Rée ajung la o întelegere și vor locui împreună în Berlin pentru câțiva ani.
Andreas-Salomé, Rée și Nietsche, 1882, înr-o scenă comică în timp ce se pregătea să refuze cererile în căsătorie ale celor doi domni…
Călătoriile și studiile sale continuă, până în 1887 când își cunoaște viitorul soț – Carl Friedrich Andreas. Mariajul acesteia cu Andreas, care a durat până în 1930, nu va fi consumat niciodată – se spune că el ar fi amenințat că se va sinucide dacă îi refuză cererea în căsătorie și că cei doi au locuit separat. Totuși, acest compromis îi va oferi siguranța materială și libertatea de a călători, de a se iniția, precum și pregătirea pentru o dragoste pe cât de puternică, pe atât de transfiguratoare.
Lou Andreas-Salomé , Frieda von Buelow, Rainer Maria Rilke și August Endell în Wolfratshausen, Bavaria, 1897
În 1897, deja căsătorită cu Andreas, Lou îl cunoaște pe scriitorul Rainer Maria Rilke, alături de care va trăi o lungă poveste de dragoste. Tânărul poet, cu 15 ani mai tânăr decât aceasta, s-a îndrăgostit imediat de Lou, care inițial îl respinge. După ceva vreme și datorită insistențelor lui Rilke, acceptă o relație cu acesta, relație care va oscila mereu între iubire, prietenie, admirație, iubire platonică și o relație creativă de o incredibilă profunzime. Splendide scrisori de dragoste au rămas dovada acestei lungi și intense relații.
„Marea înțelegătoare”, cum o numește Freud, va avea însă parte de o nouă provocare, definitorie nu doar pentru ea, ci și pentru tânărul poet care va crește sub ocrotirea ei de „plantă arzătoare”. Impactul este puternic și îi va influența decisiv întreaga existență, din nefericire prea scurtă pentru tumultul sufletesc și spiritul înalt, pentru că iubirea este completă, rațional, emoțional și fizic, cei doi se armonizează și se completează ideal.
Patru ani de puternică pasiune, în ciuda unei diferențe vizibile de vârstă (14 ani) și de clasă socială, urmați de alți 30 de prietenie stabilă, autentică, validată prin confesiune și îndrumare directă, vor da naștere unor opere clocotitoare ca intensitate a sentimentului erotic capabil să devină sursă de eternă creație.
În 1900, Lou pune capăt relației, convinsă că tânărul poet avea un alt drum, dar îi rămâne cea mai bună prietenă și sfătuitoare. Chiar dacă numai pentru doi ani, pentru că Rilke, bolnav de leucemie, se va sinucide în 1902… În anul 1937, la moartea ei, Sigmund Freud i-a rostit necrologul, în care a spus, printre altele: „Se știe că i-a fost atât muză cât și mamă iubitoare marelui poet Rainer Maria Rilke, care era destul de neajutorat în viață”.
După moartea lui, Lou suferă o profundă depresie, pe care o va depăși cu ajutorul doctorului Friedrich Pineles, cu care va avea o aventură romantică.
R.M. Rilke: fragment din poemul ”Pentru Lou Andreas-Salomé” (To Lou Andreas-Salomé):
…………………………
Amintirea pălește acum: din acele momente trebuie să fi păstrat
În straturi fine pe podeaua ființei mele
existența pură, născută din frământarea neîncetată
a substanței mele sufletești,
peste măsură concentrată.
Nu privesc înapoi: tot ceea ce sunt se datorează ție.
Nu te reinventez din locurile reci și triste rămase în urma ta;
Chiar și absența e caldă aici cu tine și mult mai vie, mai mult decât frustrarea.
Dorul se transformă prea des în goluri sufletești.
De ce m-aș arunca zadarnic, dacă tot ce știu
e că lumina ta cade cu atâta gingășie asupra mea
precum lumina blândă a lunii pe un scaun la fereastră…
În 1910 îl cunoaște pe Sigmund Freud și devine îndată captivată de psihanaliză, fiind singura femeie acceptată în Societatea vieneză de psihanaliză. Prietenia cu întemeietorul psihanalizei, întâlnit la Congresul de psihanaliză de la Weimar, în 1911, îi declanșează stări în urma cărora își dă seama că „se afla în așteptarea psihanalizei încă de când a trecut de perioada copilăriei“, și că nonconformistul doctor austriac putea juca în viața ei rolul unei figuri paterne, ceea ce a și probat, căutând în el acel ghid spiritual necesar maturității. Avea 50 de ani.
Lou Andreas-Salomé moare în 1937, în 5 februarie, la vârsta de 76 de ani, în urma unei insuficiențe renale. Gândirea acesteia combină psihanaliza freudiană cu filosofia lui Nietzsche, iar studiile ei au fost bazate, în mare parte, pe narcisism și sexualitatea feminină.
Despre narcisism
Lou Andreas-Salomé a fost una dintre primele femei care a explorat profund psihanaliza, colaborând strâns cu Sigmund Freud și contribuind la dezvoltarea unor concepte fundamentale în acest domeniu. Una dintre contribuțiile sale semnificative se referă la teoria narcisismului, pe care a abordat-o în lucrările sale, oferind o perspectivă unică și inovatoare.
Andreas-Salomé a conceput narcisismul nu doar ca o patologie, ci ca un stadiu necesar și vital în dezvoltarea umană. Ea a argumentat că narcisismul este o expresie a impulsului de viață (Eros) și joacă un rol crucial în formarea eului, în autoconservare și în dezvoltarea creativității. În viziunea ei, narcisismul nu era pur și simplu o iubire excesivă de sine, ci un mecanism prin care individul își afirmă sinele și își dezvoltă capacitatea de a iubi pe alții. Ea a sugerat că există o relație între narcisism și capacitatea de a iubi, văzând narcisismul ca pe un precursor necesar al iubirii obiectuale. A propus că pentru a putea iubi pe altcineva, o persoană trebuie mai întâi să aibă capacitatea de a se iubi și de a se aprecia pe sine. Această idee a contribuit la discuția mai largă despre narcisism din psihanaliză, influențând modul în care conceptul a fost interpretat și înțeles în lucrările ulterioare ale lui Freud și ale altor psihanaliști.
Contribuția lui Andreas-Salomé la teoria narcisismului subliniază importanța ei ca gânditoare originală în psihanaliză și capacitatea ei de a aborda subiecte complexe dintr-o perspectivă nouă și profundă. Ideile ei despre narcisism reflectă abordarea sa mai largă a psihanalizei, care pune accent pe dezvoltarea eului, pe dinamica relațiilor interpersonale și pe intersecția dintre biologie și cultură în formarea personalității umane.
Despre sexualitatea feminină
Deși nu a dezvoltat o teorie sistematică a sexualității feminine în același mod în care a abordat alte subiecte, scrierile și corespondența ei reflectă o înțelegere profundă și o abordare progresistă a acestui subiect, ale cărui idei principale le enumerăm mai jos:
Complexitate și dualitate: Andreas-Salomé a văzut sexualitatea feminină ca fiind complexă și multifacetică, respingând viziunile simpliste sau reducționiste. Ea a explorat dualitatea și ambiguitatea în natura umană, inclusiv în expresia sexualității feminine.
Egalitate și autonomie: În contrast cu unele dintre teoriile contemporanilor săi, care adesea subordinau sexualitatea feminină celei masculine sau o vedeau prin prisma rolurilor reproductive, Andreas-Salomé a pledat pentru recunoașterea autonomiei și a egalității fundamentale a femeilor în exprimarea sexuală și în relațiile intime.
Relația dintre Eros și creativitate: Similar cu viziunile sale asupra narcisismului, Andreas-Salomé a văzut o legătură strânsă între energia sexuală (Eros) și creativitate. Ea a considerat că accesul la propria sexualitate și la exprimarea acesteia este esențial pentru întreaga dezvoltare a personalității și pentru creativitatea feminină.
Critica față de normele sociale restrângătoare: Andreas-Salomé a fost critică față de normele sociale și culturale care restricționau expresia sexualității feminine și a pledat pentru o abordare mai deschisă și eliberată. Scrierile ei sugerează că constrângerile sociale au un impact negativ asupra sănătății psihice și emoționale a femeilor.
Deși Lou Andreas-Salomé nu este la fel de cunoscută pentru contribuțiile sale la teoria sexualității feminine precum Freud sau Havelock Ellis, viziunile ei progresiste și abordarea sa holistică a subiectului au fost înaintea timpului său și continuă să inspire gânditori și feministe. Prin lucrările și corespondența ei, Andreas-Salomé a oferit o perspectivă valoroasă asupra complexității experienței feminine, subliniind nevoia de a înțelege sexualitatea în contextul mai larg al vieții și al creativității umane.
De reținut
O femeie care și-a trăit viața într-o libertatea extremă, dincolo de ceea ce era comun în acea vreme, fiind imaginea femeilor libere ale secolului al XX-lea. În ciuda faptului că, în mod straniu, va rămâne în zona sumbră a memoriei istorice, ceea ce este adevărat este că unii dintre cei mai importanți bărbați din ultimii 100 de ani au suferit dupa pierderea ei.
Avidă de cunoaștere și de libertate, spirit modern și efervescent, eliberat de orice dogmă restrictivă, inclusiv cea a propriei sexualități, pe care începe să și-o cultive ca pe un resort interior manifestat mai degrabă artistic, poetic, ea ajunge în scurt timp să devină o sursă a mișcării de emancipare feminină, o voce puternică proclamând dreptul la libertate și fericire. Tentația descătușării, a ieșirii de sub hegemonia bărbaților care conduceau lumea de pe poziții de forță o apropie de Anaïs Nin, aceasta proclamând-o, fără echivoc, „femeia a cărei importanță în istoria evoluției feministe este incomensurabilă.”
Vă recomand un film extraordinar, cu o distribuție excelentă: „Când Nietzsche a plâns”.
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.
