Andra Tischer

Andra Tischer, Bel-Esprit.ro

Interviu. Acolo unde cad voalurile (XII)

Marietta Dobrin sau Romantica lu’pește, cum o găsiți pe Facebook la un click distanță, accesând linkul de mai sus, e una din povestașele noastre minunate, cu care viața a fost extrem de darnică. Și pentru că e o romantică incurabilă, nici ea nu se lasă mai prejos și dăruiește din timpul ei, din talentul și inima ei, frânturi de viață pe care le țese cu o mână extrem de pricepută – de dantelăreasă – în povești/povestiri pentru toate vârstele, sufletele, timpurile și sensibilitățile. Dorul de casă se scrie la Marietta în limba română, iar inima ei darnică promite că toate cărțile ei vor ajunge și la italienii care o iubesc și care și-au schimbat părerea despre România, citind-o: „De când lucrez cu tine, de trei luni, mi-am schimbat impresia despre români. Sunteți oameni buni.” -colega mea de serviciu, italiancă (mărturisire de pe pagina de Facebook).

Și cum să n-o adori, când e toată o poveste care merge direct la cea mai sensibilă coardă, de unde începe să miște întreg universul?

”Când toamna se face târzie, și începe să se simtă iarna cum împinge ușa anotimpului, prima portocală pe care o mănânc mă ia de nas și mă duce pentru câteva secunde in lumea copilăriei.
Închid ochii și respir coaja de portocală, feliile dolofane ca niște mini-lune durdulii. Strivesc ușor coaja și un „puf” parfumat mă poartă înapoi in timp. Simt sub tălpile goale linoleumul rece; mușcă din pielea fragedă de copil. Sar ca o căpriță pe vârfuri și mă străduiesc să ajung cat mai repede lângă brad, în capătul coridorului.
Bradul cu crengi subțiri, firave, din care lipsea întotdeauna o crenguță care să îi dea armonia aceea perfectă și pe care noi încercam să o ascundem, cumva, mai prin dos, tot învârtind suportul in toate pozițiile posibile. De bradul ăsta agățam portocale cu fir roșu, intrând în coaja lor delicat, cu un ac gros.
Dimineața și seara, in pijamaua de finet alergam să văd dacă magia sărbătorilor e încă in casă, dacă de ramurile parfumate și delicat înțepătoare mai sunt agățate frumsețea scânteietoare a globulețelor, beteala sclipitoare, lumânărelele aprinse care desenau pe pereți umbre nițel înfricoșătoare, dar de o frumusețe magică.
Doamne, ce bucurie îmi exploda in piept când atingeam cu degetele tot ce era fragil și sclipitor, când cuprindeam in mâinile mici portocalele parfumate, netede și ușor alunecoase, bomboanele de ciocolată in staniol foșnitor, din care ieșeau timide, la fiecare capăt răsucit, hârtii albe, dantelate.! Le salutam cu „bună dimineața” și „noapte bună” și-i mulțumeam Domnului și îngerilor pentru frumusețea dumnezeiasca din bradul de Crăciun.
Bucuriile acelea mici, simple, rămân cu tine toată viața, oricâtă bunăstare ai fi cunoscut peste ani. Rămân în tine. Ca un ecou prelung în coșul pieptului, ca un clinchet zglobiu de clopoțel in fiecare bătaie a inimii.”

Care este cuvântul/expresia care te definește ca femeie?

Marietta Dobrin: Visătoare. Poate pare un cuvânt care denotă superficialitate, dar pentru mine înseamnă combustibil. Mă ajută să îmi păstrez inocența copilăriei, atunci când visurile erau multe, amestecate, cele potențial-realizabile stăteau cuminți în aceeași casă cu visurile neputincios-realizabile. Se împrieteneau, nu se deranjau, trăiau în pace. Verbul „a visa” are frumusețe, optimism, bucurie…are tot ce îi trebuie ca să fie iubit.

Marietta Dobrin

 Care este cuvântul/expresia care te definește ca scriitoare?

Marietta Dobrin: Textele mele sunt simple, populare, inspirate din viața reală și poate de aceea, în ele,  reușesc să se regăsească atât de multe persoane. Poveștile mele sunt poveștile multora dintre noi. Nu iubesc înfloriturile lingvistice, abuzul de metafore, descrierile stufoase, care se întind pe multe pagini până când uiți despre ce voia să spună autorul.

Cum este astăzi percepută literatura feminină? Care este importanța care i se dă vis-a-vis de literatura scrisă de bărbați?

Marietta Dobrin: Eu cred că nu are nicio importanță genul. Important este mesajul, povestea, capacitatea de a lua de mână cititorul și a-l conduce prin tunelul cuvintelor până la sfârșit. Dacă reușește să nu-l scape din mână, să nu abandoneze traseul, înseamnă că a făcut un lucru bun. Bărbat sau femeie care a scris.

În realitate, cred că tendința este de a da mai multă importanță literaturii scrisă de bărbați. Pentru „literatura feminină” există pericolul să nu fie luată în serios, să fie considerată lejeră, sentimentală, romantică, siropoasă, mai puțin pretențioasă. Nu e deloc așa. Sunt scriitoare ale căror opere sunt de o complexitate, o profunzime, o intensitate extraordinară. Prin scrierile lor puternice, argumentate, inspirate din realitate au schimbat percepții, puncte de vedere, au deschis ochi, au convins.

De ce scriu femeile?

Marietta Dobrin: Cred că din același motiv din care scriu bărbații: din pasiune. Scria  Margaret Atwood,  cu ironia ei ireverentă:”scrie pentru a-și face o plăcere… pentru a oferi o oglindă cititorului… pentru a păcăli moartea… pentru a face bani… pentru că nu putea suporta ideea unui loc de muncă…” Eu scriu din necesitate, pentru că îmi face bine, îmi golește, preț de o pagină, de o poveste, dorul, nostalgia, temerile, îndoielile acumulate și care devin, cu timpul, apăsătoare. Și pentru a-mi incastona  în pereții memoriei amintirile cele mai prețioase. Fantezia are și ea un rol important.

Mă trezesc așa, din senin, in timp ce gătesc, fac curățenie, merg pe stradă, alerg in parc, că mintea mea țese povești, inventează personaje, le dă viață, le abandonează, le reia, le transformă… Uneori, sau mai bine spus deseori, se pune o pată peste ele și dispar. Pluf, ca un balon de săpun! Dacă nu-mi notez imediat idea, s-a dus, și dusă rămâne. Textele mele au în ele o melancolie de care nici nu îmi dau seama, atunci când le scriu. Aflu de la alții, pentru că nu-mi place să le recitesc. De câțiva ani m-am îndrăgostit de proza scurtă. Merge direct în inima poveștii, are puține personaje dar pune mare accent pe ele, pe acțiunile lor, nu se pierde în prea multe detalii. Nu vrea să încurce  cititorul, vrea să-l lumineze.

 Care este atuul literaturii scrise de femei?

Marietta Dobrin: Sensibilitatea, poate. Chiar și în poveștile dure, violente, dureroase, penelul feminin trece cu  duioșie și naturalețe. Au ele grijă să repare, să aline, să mângâie cumva acea realitate. Uneori cu un singur cuvânt. Apoi, sunt teme pe care scriitoarea e genetic îndreptățită să le abordeze, pentru că le trăiește de aproape, in prima persoană. Mă gândesc aici la maternitate.

In literatura feminină fragilitatea, vulnerabilitatea capătă valențe estetice, expresive. Domină sentimentele, trăirile, emoțiile. Noi, femeile, ne dezbrăcăm mai ușor de ele, le punem fără reticență la vedere.

 Dacă recunoaștem femeii care scrie și rolul de mentor, care ar fi gândurile pe care le transmiteți astăzi femeilor din România?

Marietta Dobrin: Iubiți-vă! Orice puteți să realizați în viață, dacă vă iubiți. Iubirea de sine creează respect, independență (inclusiv financiară), admirație, exemplu pentru fiice și nepoate. Înconjurați-vă de oamenii buni, pentru că bunătatea omului e o garanție. Nu vă abandonează la greu, nu vă judecă, nu încearcă să vă schimbe fără voia voastră, nu vă taie aripile, nu vă îngrădește.

Cărți Marietta Dobrin

Pe Marietta Dobrin o puteți citi și pe Catchy.ro.

Un interviu aveți și accesând acest link.

Și tu poți scrie pe Bel-esprit.ro!