La 30 iunie 1936, apărea cartea „Pe aripile vântului”, scrisă de Margaret Mitchell. În anul 1937, în 3 mai, acest roman de dragoste despre care se poate afirma că este una din operele care a schimbat soarta literaturii și, implicit, a lumii, câștiga premiul Pulitzer.
Până la titlul care a făcut-o celebră, cartea a cunoscut mai multe versiuni: Tomorrow is Another Day, „E și mâine o zi”, ultima replică din roman, propunând o viziune optimistă asupra vieții care își continuă nestingherită calea, indiferent de dramele individuale. Alte titluri propuse au fost Bugles Sang True, Not in Our Stars și Tote the Weary Load. După cum se știe, titlul la care s-a decis autoarea este primul vers al celei de-a treia strofe a poemului „Non Sum Qualis Eram Bonae sub Regno Cynarae”, scrisă de Ernest Dowson:
- I have forgot much, Cynara! gone with the wind,
- Flung roses, roses riotously with the throng,
- Dancing, to put thy pale, lost lilies out of mind…
Scarlett O’Hara, personajul central, folosește această frază în momentul în care se punea întrebarea dacă plantația Tara e încă în picioare sau „e pe aripile vântului care a măturat Georgia”. De aici, titlul devine o metaforă a schimbării stilului de viață existent în Sud dinaintea Războiului civil, dar și o expresie generală a efemerității tuturor lucrurilor, un fel de vanitas vanitatum, sau, cum mai obișnuim să spunem, „vânare de vânt”. Și a iubirii, în particular, pentru că romanul este, în primul rând, istoria unei iubiri. Și ca orice roman realist, „istoria unui eșec”. (E.M.Forster)
La 15 decembrie 1939, avea loc premiera filmului „care a schimbat pentru totdeauna istoria cinematografică a Hollywood-ului”, așa cum a fost supranumit de către criticii de specialitate, având în palmares 9 Premii Oscar, (record deținut timp de 20 de ani!), printre care și cele pentru cel mai bun film, cea mai bună actriță într-un rol principal (Vivien Leigh) și cel mai bun regizor (Victor Fleming).
Romanul „Gone with the wind” a inspirat multe generații de femei, care au văzut în povestea frumoasei și sensibilei, dar țâfnoasei Scarlett O’Hara, și a lui Rhett Butler, una din cele mai fascinante povești de iubire, în care pasiunea și orgoliul au construit un joc aproape suprauman al aparențelor și al esențelor. Multă lume o cunoaște pe Margaret Mitchell doar ca autoare a acestei capodopere care câștigat Premiul Pulitzer pentru Ficțiune, și a făcut înconjurul lumii, devenind un punct de reper un istoria literaturii universale.
Câteva lucruri interesante despre carte:
- Margaret Mitchell a scris din plictiseală. În timp ce era jurnalistă pentru Atlanta Journal Sunday Magazine, la 25 de ani, a avut o entorsă la un picior, care, trenând, a necesitat un timp mai îndelungat de vindecare. În concediul pe care l-a primit de la companie, tânăra s-a apucat de scris, realizând cea mai citită carte a ultimelor secole.
- Deși a lucrat aproape 10 ani la roman, nimeni nu a știut despre această preocupare a ei, pe care a știut să o țină la distanță de ochii familiei sau ai prietenilor.
- Deși la început n-a avut nicio intenție să publice romanul, o replică malițioasă a unui prieten care aflase întâmplător și care spusese: „Imagine, you writing a book!” („Tu, să scrii o carte!”) o va face să ducă manuscrisul la editura Macmillan chiar a doua zi. Ce a urmat, se știe.
- Numele inițial al personajului feminin nu a fost de la început Scarlet, ci Pansy, fiind schimbat la recomandarea editorului.
- Tot legat de schimbare, moșia nu s-a numit „Tara”, ci “Fountenoy Hall.”
- Nimeni, nici măcar Mitchell, nu știe ce s-a întâmplat cu cei doi îndrăgostiți, Scarlet și Rhett. Finalul a rămas ambiguu inclusiv pentru ea: ”Din câte știu, Rhett ar fi putut să-ți găsească pe cineva mai puțin – dificil, să zicem”, a spus ea într-un interviu pentru Yang Magazine în 1945.
- Drepturile de autor au bătut recordul: 50.000 de dolari a plătit magnatul cinematografiei americane, David O. Selznick, sumă care a întrecut orice altă vânzare de până atunci.
Clark Gable
Care este mesajul acestei unice cărți a autoarei?
Îl descifrăm din câteva pasaje pe care le-am reținut:
Viaţa nu cunoaște sub nicio obligaţie de a ne da ceea ce aşteptăm noi de la ea. Noi luăm ce primim și suntem mulțumiți că nu este mai rău decât ceea ce avem.
Până când îţi pierzi reputaţia, niciodată nu vei realiza ce povară sau libertate o reprezintă.
În faţa primejdiei şi a morţii dragostea e de două ori mai dulce şi exaltarea ei mai deplină.
O doamnă rămâne întotdeauna doamnă, chiar dacă ajunge să trăiască în sărăcie.
Nimeni nu poate merge mai departe împovărat de amintiri dureroase!
Moartea, plătitul taxelor şi naşterea unui copil! Niciodată nu e momentul potrivit pentru ele!
Te-ai gândit vreodată că şi cea mai puternică dragoste poate să se sfârşească?
Nu mi-a plăcut niciodată să adun cioburile sparte şi să le lipesc la loc, spunându-mi că vasul e nou. Ceea ce s-a spart, s-a spart; şi prefer să-mi amintesc cu plăcere de vasul întreg, decât să-l am înaintea mea şi să-i văd crăpăturile, tot restul vieţii mele.
Toate fetele drăguțe își pun întrebări când bărbații nu încearcă să le sărute. Ele știu că nu ar trebui să vrea asta și știu, de asemenea, că trebuie să pară insultate dacă ei încearcă, dar cu toate acestea, ele își doresc ca bărbații să încerce.
S-a speculat, fără temei, că Margaret Mitchell s-ar fi sinucis, afectată de o adâncă depresie. Faptele, însă, elimină orice îndoială: în seara zilei de 11 august 1949, însoțită de cel de-al doilea soț, John Marsh, a fost accidentată grav de un șofer de taxi, ulterior arestat pentru consum de alcool la volan și condamnat la 18 luni pentru ucidere din culpă. După cinci zile de suferință, fără să-și mai fi recăpătat cunoștința, scriitoarea s-a stins la vârsta de 48 de ani, fiind înmormântată în Cimitirul Oakland din Atlanta, Georgia.
Fără să mai poată spune, așa cum o făcuse Scarlett, „mâine e o nouă zi”.
Citiți și despre alt film de dragoste
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.