în liniștea asta se-aude galopul nisipului fără cal gurile înșelătoarelor anemone cerșind sarea tăcerii-nciudate când între mâinile mele și ieri se taie, e-o țandără-n cordonul...
Pesemne că fericirea e plaja aceea albă, al cărei nisip îl mărunțeşte în atomi visători valul imaginației tale inocente până la pragul durerii devine atât...
Nisipul pașilor ei nu va trebui să-ți amintești fragmente pierdute pielea ei și mirosul ierbii în care te-ai culcat culoarea uitată a ochilor în soarele...