Citeam deunăzi despre Dora, jumătatea lui Nichita, cea de a treia și ultima, desigur, doar era vorba despre jumătăți… și astea așa umblă prin lume, una într-o poezie și alta pe vreo stradă pustie, alergând în netihnă până când poezia își scutură destinul și își adună versurile potrivite jumătăților ei, ca de fiecare dată…
Dora
”Atât de mult o iubeam eu pe ea
că însuşi cerul se curba
albastru.”
*****
Aflând, printre alte minunății, că pereții apartamentului în care poetul își primea prietenii și pe Dora erau însuflețiți de poeme scrise acolo, direct pe ei, (ca niște surse de lumină și căldură, un fel de mici panouri captatoare de amintiri și bucăți de suflet) mi-am imaginat sonor locul și oamenii care se hrăneau din făgăduielile poeziei.
M-am pomenit învăluită de vălătucii și promisiunile bluesului. Oare cum sunau promisiunile pe care el i le făcea ei?

Eu voi fi cel
pe care-l poţi părăsi
fără să priveşti înapoi
să vezi dacă plâng
Voi fi acolo pentru tine
când toţi ceilalţi bărbaţi pleacă
Eu voi fi acela
Voi fi bărbatul tău
Dar să revin.

A mea” a spus poetul când a văzut-o prima oară…

Nichita s-a oprit o secundă, era transfigurat. A spus atât: «A mea»“, povestea Traian Coşovei, martor la momentul în care poetul a văzut-o prima dată pe frumoasa Dora. „Să ştii că tu o să fii nevasta mea!“, i-ar fi spus poetul, chiar în aceeași zi.

”Am împlinit 23  de ani şi el 46. În momentul când am hotărât să rămânem împreună eram exact «jumătatea» lui. Singura dată când se putea, pe urmă nu s-ar mai fi potrivit. Sună a predestinare“, povestea Dora.

A mea

”Singuratecă ea mă asteaptă să-i vin acasa,
In lipsa mea ea se gândește numai la mine,
ea cea mai dragă și cea mai aleasă
dintre roabele sublime.

Ei i se face rău de singurătate
ea stă și spală tot timpul podeaua
până o face de paisprezece carate
și tocmai să calce pe dânsa licheaua.

Ea spală zidul casei cu mâna ei
și atârnă pe dânsul tablouri
ca să se bucure derbedeul, e-hei
căzut de la ușă-n ecouri.

Ea iși așteaptă bărbatul bețiv
Ca să-i vina acasă
și degetele albe și le mișcă lasciv
pentru ceafa lui cea frumoasă.

Pregătindu-i-le de dezbătat
ea ține în boluri și zeamă acră,
părul lung și negru și-l întinde de la ușă spre pat
să nu greșească bărbatul niciodată
drumul predestinat.”

foto tumblr.com – Fabian Perez Art Paintings

Citește și Mi-e goană de tine