Citeam deunăzi despre Dora, jumătatea lui Nichita, cea de a doua și ultima, desigur, doar era vorba despre jumătăți… și astea așa umblă prin lume, jumate într-o poezie și jumate pe altă stradă, alergând în netihnă până când poezia își scutură destinul și își adună versurile. Pe cele potrivite jumătăților ei, de fiecare dată, de o mie de ori și mereu.
Dora
”Atât de mult o iubeam eu pe ea
că însuşi cerul se curba
albastru.”
*****
Aflând, printre alte minunății, că pereții apartamentului – în care poetul își primea prietenii și pe Dora – erau însuflețiți de poemele scrise acolo, direct pe ei, ca niște surse de lumină și căldură, un fel de mici panouri pictate, captatoare de amintiri și bucăți de suflet, mi-am imaginat sonor locul și oamenii care se hrăneau din făgăduielile poeziei. Și m-am pomenit învăluită de vălătucii și promisiunile bluesului.

Eu voi fi cel
pe care-l poţi părăsi
fără să priveşti înapoi
să vezi dacă plâng
Voi fi acolo pentru tine
când toţi ceilalţi bărbaţi pleacă
Eu voi fi acela
Voi fi bărbatul tău

”A mea” a spus poetul când a vazut-o prima oară…

A mea

”Singuratecă ea mă asteaptă să-i vin acasa,
In lipsa mea ea se gândește numai la mine,
ea cea mai dragă și cea mai aleasă
dintre roabele sublime.

Ei i se face rău de singurătate
ea stă și spală tot timpul podeaua
până o face de paisprezece carate
și tocmai să calce pe dânsa licheaua.

Ea spală zidul casei cu mâna ei
și atârnă pe dânsul tablouri
ca să se bucure derbedeul, e-hei
căzut de la ușă-n ecouri.

Ea iși așteaptă bărbatul bețiv
Ca să-i vina acasă
și degetele albe și le mișcă lasciv
pentru ceafa lui cea frumoasă.

Pregătindu-i-le de dezbătat
ea ține în boluri și zeamă acră,
părul lung și negru și-l întinde de la ușă spre pat
să nu greșească bărbatul niciodată
drumul predestinat.”

foto tumblr.com – Fabian Perez Art Paintings

Citește și Mi-e goană de tine