Mi-au înmugurit degetele
Cotrobăie-amețite
pe-o coajă rămasă de cer
Aș vrea să țip
să mă sădești
în pieptul tău
din nou,
adânc,
ca să nu pier.
Sunt doar un copac îndrăgostit
și mi-e goană de tine
Hai, vino!, spune-mi șoptit
E bine, e verde, e bine…
foto tumblr.com
Citește și În capcana gândurilor
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
