Andra Tischer, Bel-Esprit.ro
Interviu. Acolo unde cad voalurile (XIII)
Monica Vișa lucrează la o carte pe care abia aștept s-o țin în mâini. Îmi place sentimentul lucrurilor trainice, înfăptuite, care rămân posterității, mă încântă senzația de viu, luminos și frumos. Avem atât de multă nevoie de ele, în epoca digitalului care ne mărginește existența la ”aici” și ”acum”. Niciodată lumea n-a fost mai frumoasă decât atunci când ne atingeam mâinile, privirile, stabilind legături sacre, indestructibile.
Care este cuvântul/expresia care te definește ca femeie?
Dacă ar fi să-i cer unui pictor să deseneze ce “vede” el, dacă ar fi să creeze o imagine pornind doar de la aceste trei cuvinte: rochie, stiletto și plete, iar unui nevăzător i le-aș oferi drept obiecte, ca să le pipăie cu degetele, cu siguranță că n-ar fi o greutate să deslușească femeia, nici pentru unu și nici pentru celălalt. Vă dați seama, cât lipsesc aceste minime caracteristici, văzătorilor de astăzi? Cum să le recunoască ei dacă nu le văd? Nu le văd nu pentru că nu mai există purtătoare de astfel de accesorii. Iar aceste accesorii nu sunt pe cale de dispariție, fiindcă mai există doritoare de astfel de achizitii, ci pentru că timpurile sunt așa cum sunt. Vremurile ne reduc feminitatea la sneakers și jeans. Iar femeia mai întâi se vede, se remarcă și abia apoi, se simte. În cazuri fericite se poate și păstra! :)))
Pe mine personal, dacă ar fi să exclud atât maternitatea care din fericire, m-a completat, m-a transformat în om superior, cât și copila din mine datorită căreia încă mai păstrez firmituri din candoarea de altădată, tot la aceste trei cuvinte m-aș rezuma. Dar nu le pot exclude… Și-mi amintesc că am citit de curând și am reținut asta, mai puțin autorul: “oricât de puternică nu ar fi o femeie, ea așteaptă un bărbat mai puternic decât ea și nu pentru ca el să-i limiteze libertatea, ci pentru a-i oferi dreptul de a fi slabă.”
Monica Diana Visa
Care este cuvântul/expresia care te definește ca scriitoare?
Nu mă consider scriitoare, departe gândul, mai degrabă cred că este ceva, un imbold, care vine de undeva din afara mea, acela de a lăsa niște urme pe foi. Inspirația unei foi goale! Uneori, am impresia că mă ispitesc foile goale într-atât, încât efectiv nu mă pot abține să nu le ating. Și atunci precum o cădere în păcat o fac și eu cu orice instrument de scris îmi pică-n mână. Tot ce am scris vreodată, și cu ocazia asta, sunt recunoscătoare canalelor de social media, dar mai presus mulțumesc revistei literare Bel-Esprit, care la propriu m-a tras de mânecă s-o fac, a fost un fel de dâră din propria-mi trăire. Adică, am scris strict din ce-am simțit, învățat și experimentat pe pielea mea și nu din imaginație. Mulțumesc!
Cum este astăzi percepută literatura feminină? Care este importanța care i se dă, vis a vis de literatura scrisă de bărbați?
Nu vreau să acuz pe nimeni de misoginism, însă, bărbații, mai mult sau mai puțin vocal, au considerat că ei merită locul merituos pe un podium al literaturii. Eu nu-mi permit să emit păreri elaborate pe această temă, dar hai să ne raportăm la mediul acesta care, totuși, ne-a adus împreună: mediul online. Pentru că eu, aici, am văzut (citit) cele mai fine disecții făcute pe cord deschis, ori la nivel cutanat sau subcutanat, ori intravenos și intracelular, de către femei, literar vorbind. Și cu asta mi-am spus punctul de vedere. :)))
De ce scriu femeile?
Scriu exact pentru ce tocmai am spus deja: au ele felul lor de-a râde, plânge, striga, mângâia, urla, pedepsi, ferici, și va rămâne deschis șirul acesta, până la “n” motive.
Care este atuul literaturii scrise de femei?
Cred că, dincolo de harul în scris, pe care l-ar avea, femeia mai are un punct de vedere doar al ei, un rol exclusiv doar al ei, acela de mamă. Nu pentru că nu există bărbați care nu ar putea să-i țină locul unei femei, fiindcă sunt, ci pentru că, dincolo de feminitate, pasiune, empatie și emoțiile de care o femeie poate da dovadă, în iubirea pentru prunci ea este imbatabilă. De ce? Pentru că numai o mamă poate iubi mai mult ca un bărbat. Cel puțin cu șapte până la nouă luni!
Dacă recunoaștem femeii care scrie și rolul de mentor, care ar fi gândurile pe care le transmiteți astăzi femeilor din România?
Eu, din modestul meu punct de vedere, consider că oricine, bărbat sau femeie, deopotrivă, prin felul său de exprimare scrisă, poate fi nu neaparat un mentor, ci o proptea pe drumul vieții altora, o bancă ivită pe drumul lor anevoios la timpul potrivit, pe care să se așeze și să-și tragă sufletul, liantul de care cineva se agață la fix, mâna întinsă, umărul potrivit, îndemnul de care avea nevoie, exemplul în care se regăsește, lectia pe care si-a propus s-o învețe dar n-avea dascăl să i-o spună, explice, pansamentul/elixirul care i-a picat exact pe rana pentru care nimeni până atunci nu i-a prescris nimic eficient și așa mai departe. Scriem ca să ne vindecăm, citim ca să creștem.
Pentru femeile din România, am un singur gând de transmis: aveți grijă de voi ca să-i puteți îngriji pei cei dragi vouă! Fiindcă, toate sunt posibile până la sclavia inimii și toate se acceptă până la pierderea demnității.
Pe Monica Diana Vișa o găsiți AICI.
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.
