momentul unic irepetabil
momentul unic irepetabil cu cete de îndrăgostiți e vânat sulițe din lavandă și zimți de fotografii alb-negru le scânteiază în dreptul umerilor ei nu mai...
făgăduială
te țeși, lingușitoareo ca între doi neuroni un fir de păianjen mâinii tale nu-i lunec inele și țin depărtarea departe un fel de aer nelocuit...
blestem
nu s-ar mai coace luna nici degete pe buza ta dată mângâierilor coarde-mpletite Malikian să îți cânte în coama timpului călare dar tu pe jos...
uite, aici ești tu
citesc pe nerăsuflate din palma vremii mi-o întinde, uneori, pe ascuns și-nfige o țepușă în harta cărnii, uite, aici ești tu mă uit în jur...
până ce până când
în urmă va rămâne vlăstarul tastând parole ca să-ți deschidă sufletul cel rămas de pripas într-o petardă hrănită la sân arunci în spate c-o lumină...
de câte ori își caută-n inimă
a sosit timpul să ne ștergem pe buze de cântece să ne ridicăm de la masă-n tăcere și s-o zbughim printre picioarele întâmplării de-a fi...
clapele negre clapele albe
din două părți îi surâde precum claviatura unui pian pătimaș și dezacordat sonatei lunii peste ea se îndoaie aplauze mute cu brățări la picioare așa...
fă un semn
gonită din pumnul somnului inima zumzăie m-am ghemuit în mirosul zilei să-i încap floarea nu-i așa că locul acesta începe cu o gură? jindul poticnit...
cine știe
mult mai ai de trudit nu poți da drumul blestemului îmbrăcat în haine de duminică pe stradă să cutreiere de nebun toți își vor da...