Joseph Pulitzer – pentru că oamenii citesc și ne cred
„Mi-am petrecut întreaga viaţă în slujba jurnalismului, pe care îl consider una dintre cele mai nobile şi importante profesii. Responsabilitatea noastră, a tuturor jurnaliştilor, este extrem de mare, pentru că oamenii citesc și ne cred”.
Joseph Pulitzer (n.
Născut la 10 aprilie 1847, în localitatea maghiară Mako (Macău), situată pe malul Mureșului, în apropierea graniței Ungariei cu România, Joseph Pulitzer a fost fiul unei familii înstărite de negustori evrei maghiari. A copilărit la Budapesta și a fost educat în școli private, conform pulitzer.org, unde a studiat franceza și germana.
După moartea tatălui, negoțul familiei a intrat în faliment și adolescentul a încercat să se înroleze în armata austriacă și în cea britanică, fiind însă respins din cauza vederii slabe și, în general, a sănătății firave. A fost recrutat, în cele din urmă, de armata unionistă, pentru a participa la Războiul Civil din Statele Unite.
A ajuns în Boston în 1864, la vârsta de 17 ani – după cum spune legenda, Pulitzer a sărit de pe vapor și a înotat până la țărm, pentru a păstra bonificația de recrutare, în loc să i-o cedeze agentului. Ulterior, s-a înrolat în Cavaleria Lincoln, într-un regiment compus în mare parte din imigranți germani și a luptat un an de partea Nordului.
Și-a construit o reputație de jurnalist
După război, a încercat diverse slujbe, dar nimic nu i se potrivea pentru că era prea plăpând pentru munci grele și prea mândru și temperamental pentru a primi ordine. În St. Louis, Missouri, a lucrat ca hamal, catârgiu și ospătar la faimosul restaurant Tony Faust, frecventat de membrii Societății Filozofice, ale căror discuții îl fascinau.
Își petrecea timpul liber la Biblioteca Mercantilă, unde studia engleza și dreptul, citea cu pasiune și juca șah. Aici a fost remarcat de editorii unui cotidian de limbă germană, Westliche Post, care l-au poreclit ”Shakespeare”, datorită profilului său neobișnuit, și i-au oferit un post de reporter în 1868.
În același an, Pulitzer a fost admis în barou, însă engleza stricată și înfățișarea mai ciudată nu atrăgeau clienții. În schimb, a dovedit un fler aparte pentru munca de reporter. Lucra 16 ore pe zi și a avansat rapid: la numai 25 de ani, devenise editor și își construise o reputație de jurnalist neobosit și întreprinzător.
În 1878, el a ajuns proprietarul publicației ”St. Louis Post-Dispatch”. Patronul ziarului ”Westliche Post” – John A. Dillon a fost de acord să unifice ziarul său cu cel al lui Pulitzer, astfel, la 12 decembrie 1878 apărea noul ”St. Louis Post and Dispatch”. Numele a fost scurtat devenind ”The Post-Dispatch”, iar numărul de pagini a crescut de la 4 la 8.
El considera ziarul un instrument al adevărului, însă, în timp, și-a făcut numeroși inamici. Tirajul ziarului a crescut la câteva mii devenind un succes de presă.
The New York World
Sănătatea sa a început să se degradeze la începutul anilor 1880 (a orbit în 1889). În acest context, Pulitzer s-a hotărât să cumpere ziarul ”New York World” de la omul de afaceri Jay Gould, care pierdea zeci de mii de dolari pe an încercând să-l publice. Familia Pulitzer s-a mutat la New York, unde a construit pentru publicația sa o un sediu de 16 etaje, cea mai înaltă clădire din oraș în acel moment (1890).
Clădirea Pulitzer – New York, NY – ca. 1905
Ignorându-și problemele de sănătate, Pulitzer a fost absorbit de relansarea ziarului, pentru care a folosit aceleași tehnici cu care crescuse tirajul Post-Dispatch: a dus campanii împotriva corupției publice și private și a fost un pasionat cruciat împotriva guvernanților necinstiți, un ziarist care nu căuta senzaționalul pentru a fi competitiv; a folosit pentru prima oară ilustrațiile color, fiind un vizionar care a îmbogățit pe deplin această profesie. Strategia lui a avut din nou succes, iar The World a devenit cel mai răspândit ziar din țară.
Motto-ul lui Pulitzer, afișat în redacție, era ”Precizie! Concizie! Acuratețe!”. El considera că faptele trebuie relatate simplu și direct.
Prin intermediul The World, Pulitzer a organizat o campanie de strângere de fonduri pentru construirea unui soclu la intrarea în portul New York, făcând astfel posibilă instalarea Statuii Libertății, aflată încă în Franța.
Premiile Pulitzer
Joseph Pulitzer a fost primul care a solicitat pregătirea jurnaliștilor la nivel universitar, într-o școală de profil, iar influența durabilă a premiilor care-i poartă numele poate fi atribuită perspicacității sale vizionare.
Joseph Pulitzer a murit la 29 octombrie 1911, pe fondul unei insuficiențe cardiace, la vârsta de 64 de ani. Prin testamentul său, el a donat două milioane de dolari în vederea înființării Școlii de Jurnalistică de la Universitatea Columbia (deschisă la 30 septembrie 1912) și a fondat premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții pentru jurnalism.
În prezent, premiile sunt acordate, anual, la 21 de categorii.
Prevederile sale inițiale stipulau patru premii pentru jurnalism, patru pentru literatură și teatru, unul pentru educație și cinci burse de studiu.
Școala de jurnalism a fost fondată în 1912, la un an de la moartea sa, însă primele premii Pulitzer au fost conferite abia în 1917. Pentru a putea continua finanțarea programului, Universitatea Columbia a creat între 1978-1980 un al doilea fond de investiții, constituit din donații publice, la care se adaugă anual sumele strânse din taxa de înscriere.
Statuia lui Joseph Pulitzer, din orașul natal, Máko
”Dincolo de cunoaștere, de știri, de inteligență, inima și sufletul unui ziar rezidă în sensul lui moral, în curajul și în integritatea lui, în umanitatea lui, în empatia pentru cei oprimați, în independența și devotamentul pentru binele public.”
foto sursa
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.