Visul păstorilor

de Alexandru Ciura

În noaptea aceea frigul mai contenise și păstorii dormeau pe așternuturile lor sărace. Numai unul bătrân sta de veghe, ascultând behăitul slăbit al turmelor și lătratul, tot mai domol, al câinilor. Stelele clipeau tot mai stins, prin vălul de ceață ce plutea deasupra Betleemului adormit. Bătrânul le zărea cum se sting, una după alta, și simțea cum sufletul lui întinerit se ridică în slavă  ca un copil zburdalnic. Cuvinte din cărțile sfinte îi răsăreau în minte, cu Mesia care avea să vină cu împărăția Lui, când va fi o turmă și un păstor de la margini până la margini și până la capătul pământului …

Pe când se legăna bătrânul în aceste viziuni ale proorocilor, iată s-a făcut o lumină mare. O stea minunată s-a ivit pe cer și strălucirea ei răzbătea prin vălul de ceață. Bătrânul nu mai avea nicio îndoială: sosise plinirea vremii.

Se ridică din așternut, luă un mielușel și porni în goană pe coasta dealului. În drum îngerul Domnului îl întâmpină în straie de păstor. Dar fața îngerului era strălucitoare ca zăpada și sub glugă aripile albe i se zbăteau ca doi pui de turturea.

Unde mergi, bătrânule, cu mielușelul?

Îl duc Celui ce S-a născut, căci am văzut steaua oprindu-se deasupra locașului, cum au spus proorocii.

Du-te, și pe când te vei înapoia, trezește păstorii, căci Domnul m-a trimis să le vestesc în somn vestea cea minunată.

Și îngerul Domnului trecu pe la stâna păstorilor, atinse cu aripa lui genele celor adormiți ca să viseze un vis minunat.

Când bătrânul păstor ajunse la locul unde se oprise steaua întâlni pe cei trei crai de la răsărit care veniseră să se închine Celui nou născut, aducându-i daruri: aur, tămâie și smirnă.

Păstorii, peste ale căror gene trecuse aripa fermecată a îngerului, avură un vis minunat. Se făcea că un crai nou se născuse într-un loc umil și îngerii Domnului îl străjuiau cu mărire mare. Și El, ridicându-se din ieslea umilă în care s-a născut s-a urcat pe tronul măririi glăsuind ca un împărat al împăraților:

Să nu se tulbure sufletul vostru! Iubiți-vă unul pe altul, căci toți sunteți fiii aceluiași Părinte. Faceți bine și cu cei ce vă urăsc ca să se știe că ucenicii mei sunteți. Nu fiți fățarnici și nu vă îngâmfați, căci Tatăl care m-a trimis cunoaște și gândurile voastre cele mai ascunse! Adevăr zic vouă, că toți oamenii sunt frați în fața Părintelui meu și își vor lua răsplata după binele sau răul ce l-au săvârșit în viață!

Când bătrânul ajunse iar la păstori avea un zâmbet cum nu mai avusese în viață. În jurul pletelor lui cărunte stăruia o rază din strălucirea pruncului dumnezeiesc.

Treziți-vă! – spuse el cu blândețe și păstorii se ridicară din așternuturile lor.

Și în clipa când ei se ridicară bătrânul rosti cu glas de prooroc:

Fericiți cei curați cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu!

Lacrimi se fericire se prelingeau pe fața lui brăzdată de vremuri și raza strălucitoare stăruia și mai mult în jurul pletelor lui cărunte. Și nemaiputându-și stăpâni lacrimile de fericire, le spuse păstorilor:

Luați mielușeii cei mai frumoși; mergeți cu ei și vă închinați Lui!

Atunci s-au deschis cerurile și îngerii coborându-se din slavă vesteau celor cu inimă curată mărire lui Dumnezeu și pace oamenilor de bună învoire.

(povestire publicată în revista Cosânzeana, Orăștie, decembrie 1925)