Extraordinară poeta Camelia Radulian, cu versatilitatea ei tematică și de formule lirice, cu abisurile și vârfurile sentimentale ale poemelor ei, care te poartă, ca într-un labirint, pe cele mai imprevizibile drumuri, pentru a te scoate la liman exact când, posibil, ai pierdut speranța și sensul căutării. „Nu te-am iubit” se naște într-o zonă a imprecației […]
De tot nu ne-am pierdut, dar ca o şoaptă ne-am dus încet, când ne iubeam mai tare, mai zbuciumat şi mai a singurare, ca liniştea strigându-ne din șoaptă pe sânul nopţii stinse care-a fost. A vindecare-am ridicat încet din fluturi paşii mei cusuţi cu sârmă spre timpul ce-a lăsat poteci în urma celui ce-a fost […]
– Fă, fată, fă, scoal’ în sus, că vine popa cu Iordanu! I-auzi, cică dete colțu la a lu’ Retea! Doamne, ia-mă tu pe mine, dă fuga și dă cu apă pe ochi, că te prinde ca pe putoare și mă faci de râsu lumii! Ne știe iar satu’! Scoal, fă! N-auzi? Trăgea biata bătrână […]
Fulg de zăpezi pe o bască Și, parcă văd, ploua cu gust de lichiorpe stradă fetele aveau picior de gazelă și golun picior de iarbă, unul de floaretraversau sigurătatea mea mare. Parcă și simt, era o noapte adâncăcu iz de oțet și speluncăDacă știi să taci, nu ești pierdutdacă știi să uiți, nu te-a durut. […]
