”În inima mea, toată blîndețea-l simte poet de cînd lumea și-s fericit să o spun și altora. Și s-o repet pînă la îngeri!”

sunt cuvintele lui Emil Brumaru despre  muzicianul, actorul, poetul, cântărețul și compozitorul român de muzică folk și muzică de teatru Nicu Alifantis (n. 31 mai 1954, Brăila)

Nicu Alifantis – foto Cristina Nichitus Roncea

Părinții îl voiau doctor

Născut din părinți greco-macedoneni într-o Brăilă cu amestec de parfumuri multiculturale amețitoare – turci, evrei, tătari, ucrainieni, italieni – Nicu Alifantis a sorbit prin tulpina sa de copil seve muzicale nebănuite ce i-au dat ghes să compună chiar și înainte de a împlini 15 ani când, vestitul Decembre, pe versuri de Bacovia, avea să iasă în lume dintr-o chitară ciupită de un băiat timid.

Părinții s-au îngrozit prima dată când copilul a cerut să i se cumpere tobe – iubea toba – și l-au deturnat, silindu-l să cânte la acordeon, instrument cu care a intrat într-o relație tensionată încercând, aproape un an întreg, să se dumirească cum e cu ”Trandafir de la Moldova”…

Chitara a fost, după aceea, o iubită cu care se întâlnea în secret și care, până la urmă, a devenit cât se poate de oficială, însoțindu-l cu încredere și talent, ca parte inseparabilă de ființa sa.

Tot de hatârul părinților, care-l voiau doctor, Nicu Alifantis a dat admitere, de două ori, la Medicină, într-o demonstrație explicită de nepotrivire crasă. Ca să scape de gura lor apoi, s-a ”cerut la oaste” și a făcut armata de 1 an și 4 luni la Buzău, ca toți aceia care nu intrau la facultate.

Nicu Alifantis povestește, cu umor și melancolie:

”Locotenentul Iacob, Dumnezeu să-l odihnească, un băiat tare bun, și ăsta, era și șmecher, era haios rău de tot, mie mi-a plăcut tare mult de el, m-a chemat într-o zi și-a zis: „Băi, soldat! Tu știi, bă, cine a făcut armata în unitatea asta?”. „Nu știu, să trăiți!”. „Aurelian Andreescu! Bagă-ți mințile-n cap!”.

După un timp, Gyuri Pascu povestea, Dumnezeu să-l odihnească, că el a ajuns și-a făcut armata în aceeași unitate. Tot Iacob l-a luat: „Băi, soldat! Tu știi cine a făcut armata aici?”. „Nu știu, să trăiți!”. „Alifantis, bă, bagă-ți mințile-n cap!”.

Artistul

Cenaclul Flacăra, al cărui membru a devenit la finalizarea armatei, a fost locul în care s-a simțit acasă. S-a angajat în 1975 la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila și a devenit cunoscut și iubit de public, astfel încât în 1976 casa de discuri Electrecord i-a editat primul material discografic, Cântec de noapte, cu patru piese. În același an s-a înscris și la ATM.

Ca membru al Cenaclului Flacăra, condus de poetul Adrian Păunescu, a participat la majoritatea ”punerilor la cale artistice”, melodiile sale figurând pe compilațiile Folk 1 și Folk 2 apărute la Electrecord în 1977 și 1978.

În 1983, la apariția triplului LP care marca 10 ani de activitate a cenaclului, Nicu Alifantis era cel mai bine reprezentat cantautor de pe acest album, figurând cu trei piese.

A susținut mii de concerte, în 1995 a fondat grupul Alifantis & Zan, ca trupă de studio pentru albumul său Voiaj, iar în 1996, după înregistrarea albumului Nichita, Zan devine o trupă de proiecte.

Am mers apoi în paralel: pe de o parte, muzica de teatru, pe de alta, activitatea de scenă. Ar mai fi de spus că, începînd din 1979, am lucrat mereu într-un anumit teatru: timp de 11 ani am fost angajat la Teatrul Mic, alți 11 am fost la Teatrul Excelsior – ciclul se pare că e de 11 ani la mine –, iar acum sînt la Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploiesti. Am avut foarte multe de învățat din munca în diverse teatre. Experiența din teatru mi-a fost foarte utilă pentru ceea ce fac eu pe scenă și invers. Chiar dacă cele două planuri de activitate au rămas totuși diferite și separate.” (sursa)

45 de poeme la întâmplare

”Este o carte, o înșiruire de 45 de poeme în proză și în rime scrise în perioada 2014-2018. În ele mi-am pus pe tavă trăiri, emoții, sentimentele, gânduri, neliniști, bucurii, spre a vi le dezvălui cu sinceritate.” -spune Nicu Alifantis despre volumul scos în anul în care sărbătorea 45 de ani de carieră.

”Să-ți dedici 45 de ani din viață
întru totul meseriei
este pur și simplu o nebunie.
De ce am făcut-o?
Habar n-am!
Probabil pentru mine,
pentru voi
pentru că așa a fost să fie,
dar, mai ales,
pentru că mi-a plăcut la nebunie!”

 Final fals 


Nu mă-ntreba nimic

Nu întrebi de unde vine, de ce și cum. Închizi fereastra, asculți, închizi ochii și te lași purtat de muzica lui într-un ritm împărțit între pasiune și melancolie, pe versurile lui Radu Stanca.

”Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram…

Fă focul şi preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, nici un cuvânt…
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt…

Învăluită-n straie de culcare
Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,
Şi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem…

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie…
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele…”

Citește și Spune-i străine cine ești tu