TE-IU-BESC, un-doi-trei, pași de vals, un-doi-trei. Tic-tac-tac, așa bate secunda inimii mele.
Ceea ce avea să mi se întâmple venea din viitor. Acum știu. De la Celine Dion.
Tic-tac-tac, Te-iu-besc, așa bate secunda și valsul inimii mele.
TE
Traversez strada și tu la fel, dar de pe trotuarul opus, în sens invers. Ne întâlnim cam la mijloc, îmi zâmbești și îmi spui în treacăt ”hai după masă cu noi, ne întâlnim cu toții la gară, luăm trenul de …” Flutur un răspuns ca o batistă scăpată din neatenție, ce planează neglijent, fără ca cineva să îi dea vreo importanță.
Și seara care a urmat avea să fie primul nostru pas de vals.
IU
Adorm îmbrăcată, cu capul pe umărul tău și … mă trezesc peste două săptămâni într-un autocar, căutându-mi destinul printre bagajele lăsate în dezordine pe locurile din spate. Tu ești acolo și-mi dezvălui cu o limpezime gravă, fără scăpare, ceea ce simțeam deja amândoi.
Și ziua care a urmat avea să fie cel de-al doilea pas de vals.
BESC
Mă înclin ușor și așez în palma cărții deschise cea mai frumoasă semnătură, ca o aripă albă pe un început de cer. Tu ești cealaltă aripă.
Și viața care a urmat avea să fie cel de-al treilea pas de vals.
foto tumblr.com
Citește și Vivaldi la patru ace
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
