Surprinzător sau nu, un film horror american dezvăluie… tăcerea. Poate că era vremea, după atâtea zgomote ale genului. Anchilozat în tiparele poncifelor anilor ’80, grație...
În neîncăpătoarea cameră unde dospisem prea multe așteptări și neliniști erai tu, cea cu chipul senin și neînfricat care nu mai dădea vreun mistuitor cărbune...
De-am trece Ileana Mălăncioiu Ci iarăşi mă apropii şi-aştept Şi nimeni nu vine-napoi Se vede hotarul şi-aş vrea Să-l trecem măcar câte doi. Tu mergi...
Recunosc tăcerea aceasta. Miroase a tulburare, undeva între rugăciune și parfum de femeie… Miroase a lună sărutată de pe muntele vestit, a repetiție în valsul...