În neîncăpătoarea cameră unde dospisem prea multe așteptări și neliniști erai tu, cea cu chipul senin și neînfricat care nu mai dădea vreun mistuitor cărbune cinismului meu artificial ce ardea câteodată. Cădeau senin clipe ce se debarasaseră de sincopele din trecut ce făcuseră din viață doar un pretext pentru o pauză neîndestulătoare.
Nimic până la tine nu era deajuns cu toate că perfectul meu era geometric înțeles. Spațiul cerea mai mult căuta un steag unde să-și înfigă vanitatea, iar eu ce făceau? Ce făceam în afară de a căuta ca un biet lihnit să-mi pun la adăpost cinismul. Sunt multe creaturi care bântuie într-un spațiu mare, neîncăpător, dar niciuna nu e înrudită cu tine. Mă întreb cum s-or simți cei ce trăiesc în spații mici? Poate sunt forțați să-și dezvolte interiorul departe de luxul unei geometrii lacome. Ce să mai adaug când nu mai am cinismul să adaug mare lucru. Mi-am temperat și pofta de evadare prin scris și acum înăbuș orice culme care ar putea să te eclipseze de privirea mea blândă și lucidă.
Geografia are treabă cu geometria doar când apare și dragostea…
Nu e oare dragostea combustia internă spontană după care omul râvnește și suferă, uneori în același timp. Și apoi vrea din nou mai mult spațiu prin care să bântuie gândurile lui. Din spațiu mai mare se nasc insomniile și textele de acest gen ce doar tratează paleativ această afecțiune.
Eu nu am foame de spațiu. Sunt cu cinismul și cu mine pe picior de egalitate. Ne privim și zâmbim la ideea că chipul tău ne place pe amândoi, chiar dacă pe primul mai mult. Chestia e că primul nu vrea spațiul, el se simte regele unui univers infinit, celălalt e liber să hălăduiască cât vrea. Știu că într-un final tot la tine se întoarce.
Așa că nu fac pledoarie pentru spațiu, ci pentru tine. Singura ființă care îmi pișcă sufletul și nu-mi arde eul, mișcat de atâta cinism colateral. Ce cuvinte să-ți mai spun, din foamea mea de spațiu am făcut doar un dor pe care am scris un singur nume. De îl vei găsi vei ști cum te alint, deseori, fără să bănuiești.
Până atunci rămân al tău defect, un om fără prea mult spațiu. Inclusiv în dulap.
Citiți și Dragostea a ajuns orice
