Vei auzi din nou: fii inima mea

Virgil Mazilescu

vei auzi din nou: fii inima mea
simplu: deschizi doar niște canale
care din obisnuință nu mai duceau nicăieri
apoi îți arzi hainele

o piele febril descheiată
încă om
mâine-poimâine doar mărturia lui poate amintirea
cu haosul ei frățesc: și mai mic uriaș inimă și
așadar așadar devii a doua mea inimă
apropie-te

la toate acestea ce vei răspunde? fără un cuvânt
vei părăsi la noapte orașul
și absența ta: o cicatrice pe un perete de aer
micșorându-se din ce în ce…

Citiți și Ultimul act, poemul Aureliei Marin