„Dacă scap, te voi anunța eu însumi; în caz contrar, doctorul Severeanu îți va da știrea morții mele. Fie că scap, fie că nu, te rog iartă-mi toate greșelile pe care le-am făcut față de tine. Așa a voit soarta și, cât despre tine, să știi că nu voi duce cu mine în mormânt decât amintirea marii iubiri pe care ți-am purtat-o. Te îmbrățișez din inimă și rog pe bunul Dumnezeu să-mi îngăduie să trăiesc încă vreo câțiva ani ca să ți-i închin pe de-a-ntregul ție”,

mărturisea Mihail Kogălniceanu într-o scrisoare trimisă soției lui, în iunie 1891.

I-a scris de pe patul unui spital din Paris unde urma să fie operat, pentru a unsprezecea oară, de un cunoscut chirurg urolog din Franța acelui timp. S-a hotărât în ultimul moment să accepte operația și a plecat fără să-și ia rămas bun de la soție și copii. S-a dus cu presimțirea morții și cu 100 de franci în buzunar.

Născut în Iași, în ziua de 6 septembrie 1917, cum a fost însemnat în Ceaslovul nașterilor și morților familiei, într-o familie de basarabeni, Mihail a fost primul copil, din zece, al Catincăi și al lui Ilie Kogălniceanu. Tatăl lui a fost fiul unui răzeș boierit și, datorită lui, veniturile familiei au sporit considerabil. Acest lucru i-a permis să le ofere copiilor, celor care au supraviețuit primilor ani de viață, o educație aleasă.

La început, așa cum era obiceiul vremii în familiile înstărite, Mihail a învățat câte ceva acasă, cu educatori… citește continuarea articolului sursa aici.

foto tumblr.com