Continuarea Memoriilor Elenei Lupescu, de aici

Capitolul V

Până acum câtva timp, doamna Lambrino a locuit la Paris în imediata apropiere a vilei locuite de noi.

Nu ştiu dacă aceasta a fost o simplă întâmplare sau a fost cu intenţiune pus la cale de doamna Lambrino.

Cu Carol nu am adus niciodată vorba despre această dragoste a lui din tinereţe şi nici despre căsătoria sa. Ştiam destul de bine că această chestiune a fost pentru el un munte de necazuri şi mari neplăceri.

Zizi Lambrino, prima soție a lui Carol al II-lea și fiul lor, Mircea (Mircea Grigore Carol Lambrino, autointitulat Prințul Carol de România), născut după anularea căsătoriei celor doi.

Din aceste motive am crezut mai nimerit să nu-i reamintesc de ea şi cred că nici în public nu trebuie s-o fac.

Fiecărui individ îi este permis să discute, în orice fel vrea, starea sufletului său, dar starea sufletului unei alte persoane trebuie socotit ca ceva sfânt şi prin urmare nu trebuie atins.

Cred că niciuneia dintre femei nu i-ar fi permis să judece pe o seamănă a sa, neputând ştie ce se ascunde subt stratul aparent.

Judec după mine. Câte nu mi-a fost dat să sufăr după urma condamnării societăţii, care societate, sunt sigură, ar fi cu mult mai puţin aspră contra mea, dacă ar putea să ştie toate dedesubturile acestei afaceri.

Acum câtva timp, ne-am văzut siliţi să dăm drumul din serviciul nostru unui camerier şi soţiei sale, pe care i-am surprins că ne spionau şi raportau zilnic doamnei Lambrino tot ce se petrecea la noi.

În urmă am mai aflat că tot pe lângă acest camerier şi soţia sa se făcuseră nenumărate încercări spre a-i decide să ne otrăvească mâncarea.

Dovezi absolute cu privire la acest complot nu aveam. Am descoperit însă o serie de alte comploturi, care, dacă s-ar cunoaşte, ar face pe orice om să rămână înmărmurit.

Principele Carol al II lea

Capitolul VI

Pe timpul când la Paris, Carol şi cu mine nu aveam decât simple legături de prietenie, începuseră să se scornească tot felul de zvonuri fanteziste.

Se trimiteau rapoarte în România, prin care se arata viaţa noastră ca fiind plină de destrăbălare.

Cum era şi firesc, în urma acestor rapoarte, soseau din Bucureşti aspre mustrări. Aceste mustrări nedrepte, toate intrigile ce se urzeau împotriva lui, l-au făcut pe Carol să se gândească serios la renunţarea asupra tuturor drepturilor ce decurgeau din naşterea sa. Datorită în bună parte acestor necazuri, sentimentele lui faţă de mine şi ale mele faţă de el, au devenit şi mai puternice şi mai dulci.

Cu cât creşteau supărările, cu atât simţea Carol mai mult că are nevoie de sufletul meu.

Mustrările ce soseau din Bucureşti se repetau din ce în ce mai mult, sporind furia lui Carol, care la un moment dat a părăsit Parisul, plecând la Milano. Ce puteam face eu decât să-l urmez. Nu era oare datoria mea s-o fac?

Ştiam bine că are absolută nevoe de un însoţitor sincer şi simplu. Pe de altă parte, eu, care nu avusesem parte de prea multă fericite în viaţa mea, îmi simţiam inima atrasă de acest băiat, de suferinţele lui. Într-un cuvânt, îl iubeam. Da!… Îl iubeam.

Supusă a ţărei sale, cunoşteam toată copilăria lui, ştiam respectul ce-l purta părinţilor şi bunicilor săi, cunoşteam pe Mândra Regină Maria, mama sa.

Ştiu prea bin, că dânsa sufere mai mult ca oricare, după urma acestei tragedii.

Regina Maria este o femeie plină de inimă, ca şi fiul ei. Nici Regina Maria nu este înţeleasă, din cauza felului ei de a fi, vioaie, şi nerăbdătoare când cătă să fie pusă subt control.

Regina Maria are sufletul plin de iubire şi bunătate, Ea este complet lipsită de viclenie şi nu cunoaşte intriga.

Îl iubeşte foarte mult pe Carol. Totuşi înainte de a fi mamă este Regină.

Controlul educaţiunei copiilor săi nu a fost lăsat în întregime Reginei Maria, şi tocmai asta i-a pricinuit multă durere.

În două rânduri am fost şi eu mamă, şi cu toate ca nu am avut parte de nici un copil, primul murindu-mi la naştere, iar al doilea în vârstă de un an, totuşi port în sufletul meu sfântul instinct de mamă şi de aceea simt, la fel ca toate cele alte mame.

Doamne! Tu îmi eşti martor, ştii bine câtă dorinţă aş avea să îngenunchez la picioarele mamei lui, la picioarele Reginei Maria, şi să-i povestesc toate durerile lui Carol, toată grozava tragedie, tot haosul în care se zbate şi din care nu vede nici o scăpare.

Să nu uităm, nici o clipă, iubiţii mei cetitori, că situaţiunile familiilor regale nu sunt aşa de uşoare ca ale tuturor familiilor noastre. O veche tradiţie impune familiilor regale ca ele să nu se apere, în contra atacurilor publice.

-va continua-

Citiți și Elena – Singurătatea unei regine

Despre relația lui Carol al II-lea cu Zizi Lambrino, în articolul semnat de Stelian Tănase.